Eu

  • Eu

    Invitație

    Cred că e prima mea poezie scrisă pentru noua mea viață… Azi noapte Mi-a fost frig Visele mele Nu m-au mai învelit ca înainte. Ne-am răsucit în pat Ca două rotițe Perfect sincronizate. Întâi eu, Apoi tu. Un fel de perpetuum mobile Căruia nimeni Nu i-a dat primul impuls. Te-am auzit spunându-mi numele, Printre altele, Și m-am întrebat, Dacă sunt condamnată Sa rătăcesc Chiar și prin visele tale. Apoi, Mi-am amintit Că dragonii Apar întâi pe retina Ce n-a văzut niciodată Altceva decât monștri. Am strâns sabia, Într-un briceag Și am poftit pe toată lumea La masă. Deopotrivă Flămânzi sau sătui, Le-am tăiat tuturor o felie din noi.