Două parfumuri. Sau despre moaște și nimburi

Da, este tot despre parfumuri, dar am și o mică istorie a moaștelor și nimburilor. Nu de alta, dar se potrivește perfect în context.

Povestea

Mi-au trecut prin mână destule parfumuri vintage. Pe unele le-am găsit prin propriul dulap, luate în studenție sau primite pe când eram ziarist. Pe altele mi le-au oferit cu generozitate prietenele mamei, când au aflat că m-am apucat de scris despre parfumuri. Le-am încercat, apoi le-am dat spre adopție către niște părinți care să le aprecieze mai mult. În general, chiar dacă nu ne-am înțeles, măcar nu ne-am bătut. Până azi.

Cum aveam o mare curiozitate, o prietenă mi-a adus un decant vintage de Mitsouko. M-am dat cu el și a sărit la bătaie. Întâi mi-a dat un pumn în nas. Ca să nu fiu singura fraieră care o încasează, i l-am prezentat și Celui Mare. L-a pocnit și pe el.

– Piei, Satană! Cu ce naiba te-ai dat? Că miroase de parcă a murit neîmpărtășit, nespovedit și fără lumânare și l-au găsit după trei luni.

Am vrut să-i răspund, dar tocmai atunci, grațiosul parfum mi-a mai dat una și la ficat. Și încă una în plex. I-am dat și eu cu apă. Nu sfințită, ci cu săpun. Și ca să-l anesteziez de tot, am făcut un duș scurt cu Piazza Affari de la Fragranze Milano. Sper ca prietenul care mi-a împrumutat sticla să îmi rămână prieten și după ce i-o dau înapoi. Nu de alta, dar se golește vertiginos.

Mitsouko

Nu știu dacă decantul meu de Mitsouko e chiar ce trebuie. Tind să cred că da. Sau a fost cândva. Prin 1970. Slavă cerului că nu a fost versiunea din 1919, când a fost lansat!

Creația lui Jacques Guerlain a fost inspirată de eroina din La Bataille a lui Claude Farrère. Notele listate în versiunea originală cuprind bergamotă, trandafir, iasomie, citrice, piersică, ylang-ylang, liliac, încă niște trandafir și niște iasomie, mușchi, condimente, vetiver, scorțișoară și ambră. Descrierile oficiale spun că e un parfum a cărui frumusețe nu poate fi descoperită imediat. Așa o fi, dar eu nu stau într-o relație în care o încasez, cu speranța că va deveni mai bună. Adio și n-am cuvinte!

Piazza Affari

La prima vedere, lista notelor din Piazza Affari nu promite mare lucru. Lime, piper roșu, coacăz negru, cardamom, lavandă, mușcată, guaiac, vetiver bourbon, paciuli și lemn de cedru. Un parfum citric-aromatic-lemnos, cum sunt deja o mulțime pe piață. Teoretic.

Practic, creația lui Cecile Matton, lansată în 2022, este, pentru mine cel puțin, un parfum menit să-ți facă ziua mai bună. Eu am simțit mai ales citricele, lavanda și ceva note lemnoase. Proiecția și rezistența nu sunt ieșite din comun, dar nici nu trebuie. E atât de lejer, de plăcut, de cuminte și de ușor de purtat, că ar merita un nimb deasupra capacului. Și așa ajungem la un scurt curs de istorie religioasă și artistică.

Moaște

Venerarea relicvelor unor persoane decedate datează de dinaintea creștinismului. Atenienii venerau rămășițele lui Oedip și pe ale lui Tezeu, iar budiștii pe cele ale lui Buddha. Primul sfânt creștin ale cărui oase au fost adunate de credincioși și adulate a fost Policarp. Conform unei scrisori datând din anul 156 e.n., credincioșii din Smirna, actualul Izmir, au considerat oasele celui care fusese ars pe rug „mai valoroase decât pietrele prețioase și mai fine decât aurul pur.” Ca urmare, le-au adunat și le-au dus într-un loc unde puteau sărbători martiriul său. În 787, al doilea conciliu de la Nicea a decis că rămășițele sfinților trebuie folosite la consacrarea (sfințirea) bisericilor.

Dacă nu știați, relicvele/moaștele sunt de trei feluri. Cele de categoria 1 includ părți din corpul sfântului. În categoria 2 intră hainele sau alte obiecte folosite de sfânt, ca de exemplu, mătăniile. Iar în categoria 3, orice bucățică dintr-un obiect care a intrat în contact cu primele două categorii.

Există, evident, și falsuri. De exemplu, prin 1825, un om de știință a demonstrat că oasele Sfintei Rosalia, din Palermo sunt de fapt oasele unei capre. Moaștele sunt însă expuse și azi. Mai avem cazuri de sfinți cu trei capete, șase mâni, patru picioare etc. Toate cu certificate de autenticitate emise de biserica catolică.

Aici, la noi, suntem și mai tari. Avem moaște ale unor sfinți care nici măcar nu au fost consacrați. Dar să trecem la artă că naște mai puține controverse.

Nimburi

Nimburile sau aurele sunt acele cercuri sau discuri care apar în spatele capului unui sfânt. Ele reprezintă spiritualitatea respectivului prin simbolistica luminii. În artă, la greci și romani, Helios și împărații romani erau reprezentați cu o coroană de raze. Din cauza originilor păgâne, la începuturile artei creștine, acest simbol era evitat.

Din secolul 4 e.n., situația se schimbă. Împărații creștini încep să folosească simbolul pentru portretele lor. Din secolul 5, Iisus este și el reprezentat astfel. În Evul Mediu, nimbul lui Hristos are și o cruce. În secolul 15, naturalismul Renașterii transformă acest simbol într-un disc, un obiect solid, atașat de partea din spate a capului. Apoi, urmează un declin, până ce Michelangelo și Tizian decid să renunțe la nimb. Flamanzii, sub influența Contrareformei, îl înlocuiesc cu raze de lumină. Acesta va rămâne standardul perioadei baroce. Și, dacă vreți să știți, simbolul apare și la budiști, unde a ajuns prin intermediul grecilor.

Concluzia

Nu-mi plac moaștele nici „reale”, nici parfumistice, dar nu mă voi da niciodată în lături de la un nimb. Dacă nu mi-l oferă nimeni, mi-l desenez singură. Și-l mai și lustruiesc! Zilnic.