Interviu,  Miresme și miasme

Victor Wong – (auto)portret de creator

Pentru cei care sunt familiarizați cu parfumeria de nișă, Victor Wong este un nume cât se poate de cunoscut. Dar, pentru cei ce nu cunosc această industrie, următoarea prezentare este menită să pună interviul în context.

În 2013, Victor Wong a fondat Zoologist Perfumes, la Toronto. Fiecare dintre parfumurile sale este conceput în așa fel încât să amintească de un animal și de habitatul său, cu toate că, niciunul dintre ele nu conține mosc de origine animală. După cum le descrie el însuși, parfumurile sale sunt minunate, amuzante și chiar șocante. Iar eu pot să spun cu mâna pe inimă că exact așa sunt, câci am încercat câteva.

De-a lungul interacțiunii mele cu Victor Wong, interacțiune care, din cauza distanței, a avut loc pe internet, mi s-a părut o persoană deschisă și prietenoasă și cu care se comunică extrem de ușor.

Pentru că, de-a lungul timpului, i-au fost luate foarte multe interviuri (pe care le puteți găsi online), nu am simțit nevoia să-i pun întrebări despre felul în care a pornit sau despre proiectele viitoare. Am preferat să aflu mai multe despre felul în care lucrează și despre ce preferințe are atât în parfumerie cât și în viața personală.

Am înțeles că înainte de parfumuri te-ai ocupat de jocuri video și că, la un moment dat, ai simțit că a apărut un decalaj între tine și artiștii mai tineri. Te temi că un astfel de decalaj poate apărea și în industria parfumurilor?

În industria jocurilor video eram artist grafic, dar la Zoologist sunt director creativ. Rolurile sunt diferite. Un artist, mai ales în industria jocurilor, trebuie să fie mereu la curent cu cele mai noi softuri și tehnologii și să-și îmbunătățească permanent abilitățile artistice. În calitate de director creativ, dezvoltarea abilităților mele nu are legătură cu partea tehnică. Mai degrabă trebuie să-mi dezvolt viziunea asupra mărcii, stilului și esteticii acesteia, iar asta a fost o provocare pentru mine încă de la început.

Care este primul pas atunci când te decizi pentru un nou parfum? Începi prin a alege „nasul” sau alegi animalul și abia mai apoi cel mai bun „nas” pentru el?

Depinde. Dacă aleg un parfumier să creeze un parfum pentru mine, în majoritatea cazurilor sunt deja familiarizat cu stilul lui/ei, și am în minte un animal care s-ar preta acestui stil. Cu toate acestea, dacă un parfumier mă contactează, adesea are deja stabilit animalul al cărui parfum ar vrea să-l creeze pentru Zoologist.

Ce te-a făcut să schimbi formula unora dintre parfumuri? (Bat, Dodo)

Discontinuarea Bat a fost un lucru foarte trist. Fără să intru în prea multe detalii, relația de afaceri dintre mine și parfumier s-a încheiat.

Unele dintre parfumurile Zoologist lansate cu câțiva ani în urmă nu aveau exact acel miros pe care-l aveam eu în minte, dar erau suficient de interesante și unice încât am fost convins să le scot pe piață. În fond, fiecare poate avea propria interpretare a felului în care un anumit animal ar trebui să fie reprezentat printr-un parfum. După ce au stat câțiva ani pe piață, am vrut să le ofer o nouă interpretare.

Cum alegi caracteristicile pe care vrei să le evoci?

Adesea inspirația pornește de la o notă neobișnuită pe care îmi doresc să o aduc în centrul atenției, și fac brainstorming ca să găsesc un animal pentru a cărui lume acea notă să aibă un sens. Odată ce nota a fost decisă, mă gândesc la emoția pe care vreau să o evoce parfumul. Să luăm, de exemplu, Squid. Am vrut ca mirosul să evoce singurătatea, ca și cum ai fi în mijlocul unui ocean imens.

Există vreo notă pe care ești hotărât să n-o folosești niciodată?

Niciodată să nu spui niciodată, dar încerc să nu pun în centrul atenției materiale cu miros sintetic, cum ar fi notele ambrat lemnoase, care sunt foarte populare acum, pentru că nu miros natural în lumea animalelor.

Există vreun ingredient/ vreo notă comun/ă în toate parfumurile tale?

Poate tămâie? Cu toate acestea foarte mulți oameni spun că ar fi moscul.

Care este parfumul tău semnătură?

Chiar nu am unul.

Ce sfat ai da cuiva care își dorește să-și aleagă un parfum semnătură?

Cred că depinde de ceea ce își dorește să creadă ceilalți despre el/ea – curat, profesionist, sexy, misterios, unic. Dar ce e cu adevărat important este să-i placă acel parfum.

Ce crezi că a adus succesul brandului?

Poate că pentru mulți oameni este amuzant și incitant să descopere dacă o nouă lansare rezonează cu animalul pe care-l au în minte?

Cine este Victor Wong în afara lumii parfumurilor? Ce faci în zilele libere?

Ca marea majoritate a tocilarilor, joc jocuri video, citesc manga și colecționez lucruri care se vând pe eBay.

Interviul original a fost făcut în limba engleză și-l găsiți aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.