(Auto)Portret de creator – Toskovat’

Pe David l-am cunoscut pe vremea când parfumurile lui erau doar în faza de proiect. Atunci, mi-a vorbit cu foarte multă pasiune despre ele. L-am privit cu suspiciune și mi-am zis că e un visător. Apoi, am ajuns la evenimentul de lansare și mi-am dat seama că m-am înșelat. Parfumurile alea chiar au prins viață și se vând. Așa că l-am invitat la o discuție. Formală, de data aceasta. Ce-a ieșit, găsiți mai jos. Pregătiți-vă, că o să aveți de citit!

Cine e în spatele brandului Toskovat’?

David Jipa e în spate. Dar nu prea contează. De asta am vrut să fie numele brandului ceva universal, să n-aibă neapărat legătură cu mine. Chit că sunt pagini de jurnal și amintiri, nu consider că sunt ale mele sau ale lui David, sunt emoții universale.

Preferi să păstrezi misterul, măcar parțial?

Nu încerc să fiu misterios, răspund la orice curiozitate. Mie nu mi-a plăcut că atunci când apăreau branduri noi țineau neapărat să fie peste tot numele. Când se întâmplă ca omul din spate, care e doar director creativ să poarte și masca de parfumier, mi se par niște orgolii care nu-și au locul și care nu se pupă neapărat cu ceea ce încerc eu să fac.

Păi, zi-mi ce încerci să faci.

Eu am studiat film. Am vrut să fiu regizor și mereu am simțit că am niște povești de spus. Nu neapărat că am eu ceva foarte important, ce alții n-ar avea, o fac pentru mine, pe mine mă ajută, mie îmi dă sens.

Până în pandemie am lucrat în publicitate și în pandemie mi-am dat seama că trebuie să existe ceva unde să simt că fac ceva important, unde să am mai multă libertate de exprimare, unde să nu depind de atâția oameni, atâtea reguli, atâtea bugete. Am descoperit câteva branduri care m-au inspirat, care făceau mai mult decât un parfum frumos mirositor, care veneau cu un întreg bagaj de iconografie, de mesaj, cu ceva unic. Pentru că mi se pare că acum apar mai multe branduri ca oricând și că majoritatea sunt interschimbabile.

Mă rog, mi-am dat seama că se poate face mai mult și mi-am zis că ăsta e un mediu care merită explorat. De ce să spunem poveștile doar vizual, când putem să le spunem printr-un atac multisenzorial. De aia nici nu le consider neapărat parfumuri, le consider extraits de memoire. Eu încerc să ofer ceva pentru aproape fiecare simț și ăla să creeze o amintire, o poveste, o emoție, orice. Din păcate nu am cum să le dau un stimul și pentru papilele gustative, o să încerc să pun sanvișuri în cutie. Nu știu ce o să fac.

Și pentru auditiv?

Pentru auditiv, fiecare jurnal vine cu un cod QR care duce la muzica, la playlist-ul fiecărui parfum sau fiecărei amintiri. Unde, odată vreau să promovez anumiți artiști care-mi plac și unde, dacă cineva ascultă muzica pe care eu o propun, își trag și ei o mică parte. Pe lângă asta, des, când eu îmi aduc aminte de ceva, nu e o imagine clară. Uneori îmi stârnește un miros amintirea, uneori aud o melodie. Și mi s-a părut foarte potrivit. Dacă eu încerc să bag în filmul ăsta complet și să creez o sinestezie, mulți or să zică dar ce sens au, par așa aruncate. Dar până și viteza ritmului poate să afecteze cum percepem parfumul, aș zice eu. Creează două stări separate și când sunt enjoyed împreună duc la altceva.

De ce ai ales să lansezi atât de multe parfumuri odată? De obicei, lumea testează piața cu unul, două. Tu ai lansat din start… Câte sunt în total?

Păi, sunt zece acum. N-am lansat așa de multe, am lansat așa puține. Mi-a fost foarte greu să tai din câte parfumuri am făcut, din câte idei am avut. Foarte greu.

Și acum, în loc să petrec timpul pe marketing sau pe reclame, mai fac încă unul, încă unul. Dacă-ți vine să scrii în jurnal, de exemplu, nu te supără faptul că jurnalul ăsta s-a terminat și trebuie să cumperi o agendă nouă. Dacă-ți vine să scrii, scrii. La fel e și la mine. Nu m-a preocupat, n-o să zic deloc, dar nu a fost o prioritate cum va percepe publicul sau piața acțiunea asta. Lumea a fost receptivă, Doamne ajută, deci nu pot să zic nici că regret.

Și, o să încetinim ritmul, dar mi se pare important ca lumea să te asocieze cu un stil sau o direcție. Dacă lansam două pentru că mi se impunea, poate era mai greu de dibuit exact ce încearcă să fie Toskovat. Dacă făceam un parfum feminin și unul masculin, câte branduri nu fac asta? Așa, eu consider că fiecare are o personalitate și o direcție clară, dar au un ADN comun. M-am identificat mai mult cu stilul ăsta. Un răspuns mai bun nu am. Sau mai logic. A fost mai mult pe sentiment.

În afară de Inexcusable Evil, ăla nu trebuia lansat. Când a început războiul am fost foarte dezamăgit de falsitatea corporațiilor mari, care toate își puneau un steag cu galben și albastru și, în schimb, nu făceau nimic. Toate brandurile mari încă vând parfum în Rusia pentru că e cam a treia piață de desfacere. În schimb, eu l-am făcut să fie conceptual și să fie un semnal de alarmă. Dar oamenii chiar îl poartă. Eu nu mă așteptam să-l poarte nimeni. De când l-am făcut, l-am purtat de mai puțin de cinci ori. Ideea lui e exact să nu te lase să-ți vezi de zi. Să-l pui pe tine și să te gândești la ce se întâmplă. Dar am eșuat.

Lansându-l și văzând că se vinde, nu ai simțit că monetizezi cumva situația? Că profiți de ea, la fel ca toate corporațiile?

Ar fi greu să consider că profit de situație, din mai multe motive.

În primul rând, nu știu ce cifre si-ar putea construi unii in gând, dar faptul că ai vândut sticlele unui batch (aproximativ 70 de bucăți) reprezintă o fracțiune din sumele pe care le criticam eu, ale oamenilor cu adevărat puternici, care nu mișcă un deget. Daca aș fi în poziția firmelor mari, aș avea mare grijă să nu fiu ipocrit și într-adevăr să aduc o diferență, așa cum știu eu.

Mi-ar fi fost ușor să accept și eu propunerea măcar a unuia dintre cele două lanțuri ce vând în Rusia, dar eu nu fac compromisuri morale pentru profit.

În al doilea rând, facerea de bine se face pentru liniștea interioară. Știu că e foarte la modă filmatul influencer-ilor ce donează oamenilor nevoiași înconjurați de camere de filmat, dar nu mă reprezintă. Eu fac lumea mai buna așa cum știu eu, în privat.

În al treilea rând, inspirația principală a lui IE este războiul din Ucraina, dar nu este. Așa cum se poate vedea în orice creație de-a mea, rareori se dau nume/date/informații exacte. Pornind de la acest eveniment tragic, la „ușa” noastră, am avut amintirea că războiul – din păcate, nu doar a făcut parte din istoria umanității în mod continuu, dar face parte și din viitorul nostru.

Ca să se înțeleagă mai ușor despre ce este IE as ruga oamenii sa parcurgă exact ce am propus – mirosul, jurnalul, imaginile și muzica împreuna, acestea explicând mai clar.

Daca IE ar putea schimba lumea, ar dona fiecărui descendent al fiecărei victime din fiecare război trăit vreodată, nu doar cel activ în ultimul an.

Și închei cu o zicală de la un profesor pe care l-am admirat la facultate:

„În artă orice temă este abordabilă. Important e dacă este glorificat, condamnată sau, de ce nu, doar amintită. Noi suntem oameni ce propun dialog. Activiștii, politicienii, diplomații si ONG-urile au si o putere si o responsabilitate mai mare decât oamenii cu pensula.”

Care e publicul căruia te adresezi?

Din nou, când creez am ceva de scos din mine. Mă gândesc mai mult la ce am de scos decât la cine citește, cine se parfumează. Consider că nu eu îmi găsesc publicul, ci publicul mă va găsi pe mine. Am lansat de puțin peste 6 luni și orice așteptare, orice țintă îmi puteam crea ar fi fost falsă.

În țări mici, în magazine mici, găsesc oameni care mă apreciază, iar altfel, colecționari sau oameni cu experiență în lumea asta nu se lipesc neapărat pe stilul și pe propunerea mea. Eu consider că tot parfumul e unisex. Consider că n-au nici vârstă, unele sunt tinerești, cum s-ar zice, altele au inspirație vintage. E amuzantă și percepția diferită în funcție de zona geografică. În fiecare zonă unde vând, altceva e popular.

Cui mă adresez? Nu știu. Oricui vrea ceva mai mult. Oricui are deschiderea să nu vadă parfumul doar ca pe smelly water. Sigur, dacă vrei doar să te parfumezi, să-ți vezi de zi, să miroși bine și să primești vreun compliment, se poate și așa, dar asta îți oferă mai multe branduri. Ce-ți ofer eu e o introspecție.

Cum arată traseul de la punctul zero la produsul finit?

Depinde. Ne referim la lansarea, produsul cu totul sau la un parfum nou când îl scot?

Un parfum nou. De când te apuci să faci un parfum nou până când l-ai pus în sticlă și l-ai pus în raft.

Pai am ideea sau amintirea. Știu exact ce vrea să spună creația asta.

Alte branduri, pe care chiar le respectam și apreciam, am aflat din păcate că o fac backwards. Fac un parfum care miroase drăguț și după se gândesc în ce poveste-l îmbracă. Eu n-am făcut și n-o să fac asta niciodată, pentru că nu mi se pare sincer. De exemplu la F2, F7, cele cu pre-launch-ul de Valentines Day, care urmează să apară acum la Esxence, am știut clar, vreau niște parfumuri de inspirație vintage. Cum zice lumea, băbesc. Vreau să-l fac să se vadă clar inspirația și în același timp să-l aduc în modern, să nu mai existe bariera asta unde: „Vai, liliacul e de babe! Vai, bărbații nu poartă trandafir!”.

La fel, des, pornesc de la ce e înăuntrul cutiei, de la pozele/desenele pe care le pun sau de la muzică. Uneori am deja partea aceea și trebuie să completez cu mirosul. Mă rog, odată ce imaginea e clară și știu ce vrea să reprezinte creația, mă duc în mini-laboratorul meu și fac încercări până sunt mulțumit. Și de obicei știu ce vreau să zic, ingredientele se cam îmbină instant. Nu e neapărat un proces cu mult trial and error.

În același timp parfumul necesită mereu timp de macerare și de maturare. Câteva săptămâni să stea doar concentratul, apoi câteva săptămâni cu solvent pe el ca să îți dai seama exact cum l-ar percepe lumea. Dacă eu mă duc și amestec repede niște esențe și le pun pe piele și zic miroase drăguț, s-ar putea să se transforme în altceva după luni, când e lansat. Trebuie să mă asigur că știu ce lansez.

Apoi trimit formula la combinatul chimic de unde-mi iau eu toate ingredientele, la Carbonnel, în Barcelona. După care ei caută ingredientele și, din păcate, traversăm ca multe alte industrii un shortage. Adesea ce trimit eu nu există, nu se poate procura, sunt întârzieri. Și de aia multe lucruri trebuie făcute în avans. Acum, chit că am zece lansate, celelalte zece trebuie deja plănuite ca să ameliorăm orice risc.

 Odată ce am confirmat formula îmi dau și ei niste batch-uri de trial să văd dacă de exemplu portocala pe care o folosesc eu miroase ca portocala de unde o procură ei. Aprobăm, apoi îmi trimit concentratul pe care eu urmează să pun solvent și să-l las la macerat. Durează între 3 și 6 săptămâni tot procesul. Apoi îl filtrez, îl îmbuteliez.

Din păcate totul vine de la alt furnizor și totul e făcut hand-made. Adică, fiecare capac, fiecare etichetă, fiecare fundiță e făcută in house și un extrait de memoire de la cap la coadă durează vreo 40 de minute. Și atunci când vine câte o comandă de la un magazin de 100 de bucăți, îmi cam ia tot timpul. Dar mă bucură.

În timp ce ne ocupăm de partea cu mirosul probabil că deja ideea pentru vizual e deja întipărită în mintea mea, trebuie doar să o comunic și artistului cu care colaborez. E un băiat care desenează numai alb negru. El e din Indonezia și e mâna mea dreaptă și la propriu și la figurat. Eu fac niște schițe în totală nepricepere și el cumva îmi citește mintea doar din schița aia și din câteva vorbe pune exact imaginea pe care o am eu în minte.

Îmi spui și un nume?

Da, nici eu nu-i știu numele. El vrea să-și lase amprenta ca Egg Winner. Pe fiecare foaie, în fiecare cutie e numele lui. Pentru că mi s-a părut normal. El mă ajută să-mi expun mintea, trebuie să-l ajut și eu să-și expună munca.

Apoi, părțile logistice. Așteaptă să vină etichetele, așteaptă să printezi jurnalul. Sunt cutiile blocate în vamă. Părți mai neinteresante. Acum e cu atât mai greu. Dacă anul trecut aveam doar o mărime de sticlă, de 60 de ml, am ascultat publicul care tot cerea mai mic sau mai ieftin și ofer 4 dimensiuni. Ceea ce nu e doar de 4 ori mai greu, e mult mai greu, logistic. Dar, mă bucur foarte mult de toate dificultățile astea. Dacă cumva mi-era ușor, mă îngrijoram. Mă bucur că doar după jumătate de an e atât de plin programul.

Bănuiesc că nu ai studii de chimie…

Nu, din contră, eu am fost corijent la liceu la chimie.

Cum știi totuși ce să amesteci în așa fel încât să nu iasă altceva? Și de unde ai scos aia cu hainele de preot? Zi-mi și mie cum miros apa sfințită și hainele de preot?

Cum le amesteci ca să iasă corect? Să fac o analogie… Poate eu nu știu să fac nici pâine, nici blat de pizza, nici foietaj. Dar eu știu ce-mi place mie. Eu știu să-mi fac mie o tartă cu blat greșit, unde pun ketchup în loc de sos de roșii și măsline la conservă. Dacă asta îmi place mie, și nici nu spun că e pizza napoletană, mi se pare că am tot dreptul să mănânc sau să ofer prietenilor mei ce vreau.

Cum faci un parfum, între ghilimele, corect? Deja informația e foarte liberă. Găsești sute de formule unde să afli ce făceau oamenii pe vremuri sau chiar și ce fac acum. Când cineva mă întreabă de unde înveți, îi spun în primul rând, „băi, nici eu nu știu, eu știu doar cât mi-a trebuit mie”. Eu n-o să spun niciodată că sunt parfumier sunt perfume maker, după cum spune o doamnă pe care o respect, care face și ea același lucru.

Informația e mai liberă ca oricând, înveți de oriunde. Sunt de la cărți scrise de parfumieri consacrați până la forumuri cu oameni DIY. Am contactat direct foști oameni care au lucrat în industrie, parfumieri, chimiști, oameni care fac detergent de haine. Pe oricine întrebi, cât timp ești dispus, poți să înveți de la fiecare.

Pentru mine startul-startul, când mi-a venit ideea, a fost de pe youtube. Eu trăiam cu ideea vreau să fac școală. Se intră foarte greu. Și dacă intri de unde plătești 40 de mii pe an. Păi, e o cale pe care prea puțini o putem urma. Am văzut pe youtube niște băieți care ziceau: uite, dacă vrei, găsești ulei de asta și de asta acolo. Uite cum îl amestec eu. Am început de la 10 uleiuri de flori și de fructe și acum am peste 400 de chimicale, unde evident ceea ce trebuie să înveți e cum se poartă individual și cum se poartă împreună.

Acum, ca să ajung la partea a doua a întrebării… Cum faci acordurile astea de haine de preot, de cauciuc ars, de… E fascinant cum, pentru miros, vocabularul nostru e extraordinar de limitat și funcționează numai prin comparații. Ceva miroase dulce, ne referim la gust. Ceva miroase verde, ne referim la… Nu avem atributele specifice pentru miros. Și atunci funcționăm doar pe asocieri. Și atunci e foarte ușor și de indus. Eu, pe vremea când eram doar colecționar, mergeam într-un magazin, îmi arătau un parfum nou și ziceau: Ah, ăsta miroase a ie pe care o porți la un foc de tabără în vârful muntelui. Și, instant, ți se pare. Înainte să zică, ai propria percepție.

De ce ie și nu tricou. Care-i diferența între ele?

Jumătate e sincer, jumătate e subiectiv. Dacă eu vreau să fac ceva să miroasă a ananas, știu cum să-l fac să miroasă a ananas, chit că noi nu avem ulei de ananas. Dar ingredientele sunt comune. Aș putea la fel de ușor să spun că e gem de căpsuni. De exemplu, am un parfum pe care o să-l scot, despre care spun că miroase a cremă de soare și a piele după ce ai intrat în mare. E făcut din lactoni. Puteam la fel de ușor să spun că e aldehidă de cocos și tutun.

Dar nu-ți servea povestea…

Nu povestea, intenția. Nu există material pentru orice. Multe materiale sunt comune. În principal moscul. Moscul sintetic pe care noi îl folosim acum poate să ducă de la senzația de lapte, la senzația de catifea, la un miros perceput animalic, la bumbac, la așternuturi și atunci intervine și interpretarea proprie și cum îl asociem.

Ca să mă întorc strict la Anarchist A_. La A. am știut clar că nu vreau să fie un protest, dar un semnal clar de alarmă față de consumerism și am zis că trebuie să învăț cum să fac două acorduri: unul de cărți de credit, unul de bani. Evident că există sute de interpretări.

Cartea de credit. A ce miroase? A plastic cu vopsea metalizată. Dar dacă o ții în portofel miroase într-un fel, dacă o uiți sub canapea miroase într-un fel, dacă o scoți din atm și e încălzită miroase într-un fel. Trebuie să fii cât poți tu de veridic. De exemplu, acordul ăla l-am făcut din moscuri, din materiale lemnoase foarte uscate, care să dea senzația de aspru și din șofran care are un miros ușor plăsticos.

Dolarii la fel. Cum să faci să miroasă a bani? Că și banii, la fel, unde-i ții au alt miros. Doar dolarii au compoziția aia specifică. Și, ce să zic, am mirosit dolari și am făcut trialuri de acord până am considerat că seamănă. Două materiale la care nimeni nu s-ar aștepta să fi influențat acordul ăla sunt: grapefruit și cafea. Și, acum, puteam foarte ușor să zic că la ingrediente sau la note, ok, grapefruit, cafea, șofran, lemn. Îți crea o idee, o emoție, o stare dinainte să-l miroși? Nu. Oricâte mostre oferi și în oricâte puncte de desfacere sunt deja, tot n-o să poată mirosi toți oamenii interesați. Și atunci eu trebuie să le dau măcar senzația că înțeleg ce propun eu, fără miros.

Nu putem să mirosim prin ecran deocamdată și atunci trebuie să ne folosim și de partea asta de story telling, mai ales că eu asta mi-am propus de la început. Nu am vrut să fac un parfum cu cafea și grapefruit și, ia, uite, întâmplător, mi-a zis un prieten că ăsta miroase a dolari. Nu. Și atunci de ce să nu dau această notă dacă asta și-a propus? Asta nu înseamnă că alt parfumier sau alt brand nu poate veni cu aceleași ingrediente și să le prezinte altfel. Evident că poate.

Ce aș mai adăuga e că, eu, când doar colecționam, doar cumpăram, doar eram pasionat, nu avem educația și nici accesul la raw ingredients. Nu avem de unde să știm noi, consumatorul sau pasionatul, cum miroase moscul, cum miroase paciuli. Eu nu știam nici cum miros flori. Ca băiat, nu știam eu cum miroase magnolia, cum miroase iasomia, și atunci, mi se pare că nu servește niciun scop să mergi într-un magazin unde marketingul făcut de brand să fie doar: „acest parfum este doar un trandafir bulgăresc cu senzualitatea moscului și cu catifelarea paciuliului”. Ce-ți transmite? că până la urmă, tu-l miroși, faci propriile asocieri. După zeci de asocieri făcute propriu, ți se creează o imagine adesea falsă: ah, așa miroase ingredientul ăla.

Eu până să am acces la materiale, aveam niște percepții foarte denaturate. Adică, credeam că multe chestii miros altfel decât miros de fapt. Și credeam că mulți pasionați încă se află în cercul ăla și aș recomanda oricui să-și comande, să încerce, să caute, să descopere cât mai multe ingrediente în forma lor. Pentru că așa nu mai cădem în plasa de marketing a multor companii, care știu eu, ne spun că pud oud natural în parfumuri de 80 de euro, sau ne spun că folosesc absoluturi de vanilie. Eu n-o s-o fac niciodată asta, chit că poate notele mele sunt imaginare, măcar sunt sincere. Nu o să mă feresc nici când folosesc ingrediente scumpe, nici când folosesc ingrediente sintetice. Nu că sinteticele n-ar putea fi foarte scumpe.

Că vorbeai de bani, ai pomenit de cât costă școala. Bănuiesc că să faci un parfum nu e un buget așa accesibil.. Și cred că toată lumea e foarte curioasă de unde ai reușit să strângi acel buget.

Răspunsul e foarte simplu. Probabil că și-ar dori o poveste mai interesantă, dar presupun că oricine conștientizează că un tânăr de 20 de ani nu are neapărat mii de euro puse de-o parte. Evident că trebuie să le mulțumesc părinților mei. Nu știu câți părinți, oricât și-ar iubi copilul ar fi dispuși ca el să vină să zică am ideea asta, nu știu nimic de cum se realizează, dar e unică și o să prindă, ajutați-mă. Mama m-a ajutat și mă ajută foarte, foarte mult. Inclusiv la, știu eu, dacă eu am o comandă de 100 de sticle și vine una pentru un om, chiar îmbuteliază ea, leagă ea fundița pentru omul ăla, ca să nu aștepte din cauza magazinului.

Din păcate, tatăl meu nu mai e pentru noi și ăsta chiar a fost un mare motiv pentru care am vrut să fac toată asta, am vrut să fie un legacy, să rămână ceva în urma mea. Pentru că mi-am dat seama cât de ușor poate să dispară orice urmă de tine.

Însuși logoul pe lângă asocierea cu hexagonul din chimie, cu șurubul, cu … are șase colțuri, pentru că tatăl meu a murit la 61 de ani și sunt șase colțuri, cu un om în mijloc. El mereu și-a dorit și m-a susținut, că am vrut să pictez, că am vrut să fac film. Îmi pare rău că el nu a apucat și n-o să știe niciodată că eu acum fac parfum, dar o parte din el e în orice creez.

Deci, cum am reușit? Nu știu ce buget își închipuie oamenii că e necesar ca să faci asta. Dacă vrei să faci două parfumuri să le lansezi și dispui de 1000 de euro, ce cred că poate să strângă oricine dacă-și propune într-un an. Aproape oricine. Acum, noi, consumatorii de parfum suntem deja un public privilegiat. Indiferent dacă colecția noastră are două sticle sau 200, față de cât rău există în lume, toți suntem într-o poziție privilegiată, deci se poate porni la drum cu mult mai puțin decât își închipuie oamenii.

În același timp, costul poate crește foarte tare și foarte neașteptat în funcție de ce încerci să faci. De exemplu, la mine, sticla trebuia să fie ceva mult mai complex, o formă, făcută să fie doar la Toskovat’. Ceea ce, după un an de căutare, s-a dovedit imposibil și ca buget și ca producător și ca număr de bucăți impus. Deci, ca să răspund, poate să o facă oricine, dar nu e dispus să facă oricine. E un risc, e un shot in the dark pe care nu te învață nimeni să-l manevrezi și sunt foarte recunoscător că eu am avut doi oameni care m-au putut susține.

De ce parfumurile tale au un preț atât de mare? Cum îl justifici?

Încep cu cea din urmă: cum îl justific?

Niciun produs ce este de consum, de la hârtia igienică până la mașinile de lux, nu „justifică” prețul.

Dacă pentru oameni ar conta orele pe care le-am investit, sacrificiile, stilul de viață, bătăturile pe care le-am facut, costurile pe care le-am avut sau măcar raritatea ingredientelor, atunci poate ar merita menționate. Dar acestea nu mai fac nicio diferență pentru un public ce a auzit același discurs de la prea multe brand-uri, de prea multe ori. Dacă a zis Ionel că vine lupu’ de zece ori, când nu era, cine îl mai crede acum, când e.

Iar acum prima parte a întrebării: de ce este așa mare prețul?

În primul rând, pentru că orice punct de vânzare în această industrie oprește măcar doua treimi din bani. Asta este o veste noua pentru mulți, și o minciună închipuită pentru și mai mulți, dar asta este situația. Nu contează țara sau dimensiunea magazinului. Ca ei să comande de la un brand le trebuie o mare acoperire. Dacă eu aș crea parfumuri care să fie propuse la raft la 90 de euro (stați liniștiți, urmează) aș primi 25, din care trebuie sa scad costul de producție. Asta ar fi imposibil, căci costul de producție e mult peste această cifră deocamdată.

Din păcate, este și o barieră cultural-educațională la noi. Românul este post-comunist, caută marfă străină și etichete ce parafează calitatea, nu artizani locali.

În țări vestice sau nordice este împământenit de mult că un produs unic, local si hand-made este mai valoros ca orice „lux” iesit din corporație pe linii de producție industriale.

Pentru cine vrea să îi reproduc Baccarat la 5 euro, pot face și asta, dacă asta înseamnă „calități tehnice” pentru ei. 

Nu în ultimul rând, Toskovat’ oferă ceva unic. Brand-uri „de nișă” sunt o infinitate. Cele mai multe, clone, sau macar neinspirate, parfumuri ce nu prezinta nici riscuri, nici creativitate, nici ceva sa îți dea de gândit. Brand-uri „de nișă” pe care le admiram in trecut s-au dovedit mincinoase, lacome, false sau macar „misleading”. De aceea l-am creat pe al meu.

De bine sau de rău, ca Toskovat’ nu există. Repet, de bine SAU de rău, asta fiind la latitudinea oricui. Aștept pe oricine spune că un parfum Toskovat’ e prea scump să îmi arate echivalentul lui stilistic pe piață. De la temele abordate, materialele folosite, propunerea sinestezică, sau orice alt barem cu care încercam să cuantificam ceva de nemăsurat.

Un Rothko si un portret de-al lui Marcel de la UNArte folosesc tot uleiuri si acrilice. Cum „măsurăm” valoarea produsului? Eu zic că important este cu care rezonezi la nivel individual.

Într-o tara în care toți marii pasionați au brand-uri „serioase” în colecție ce vând apă de parfum la cost mai mare decât un extract de al meu, nu știu ce as mai putea adăuga…

Există ceva pentru gustul oricui. Eu nu imi caut un public cu forta, publicul meu m-a gasit deja.

Ce crezi că poate face diferența dintre un parfum bun și unul prost?

Nu-mi place întrebarea din start. Pentru că eu nu consider că există bun sau prost.

Când aud oamenii că vorbesc de calitate mi se pare că avem intenții total diferite. La mine, parfumul de calitate e parfumul care nu te irită, nu-ți face rău, nu te face să tușești, nu te doare capul. Asta e obligația unui parfum de calitate. Nu vorbim de cazuri în care tu ești alergic și nu știai, vorbim de un parfum bun. E unul care nu-ți face rău.

Ce e aia muzică bună, ce e aia mâncare bună? E atât de subiectiv, mai ales când ne propunem să o ducem și mai departe, să o prezentăm ca artă sau ca amintire. Poate cuiva îi place una dintre amintirile mele mai mult și alta mai puțin sau deloc.

Eu știu ce-l face bun? În România există și ultrapreocuparea asta cu persistența, cu siajul, cu am dat dublu trebuie să reziste dublu. Ceea ce pleacă tot de la o lipsă de educație, într-o mică măsură. Educație, mă refer la cum se poartă ingredientul. Dacă vrei un parfum cu lămâie și dacă ți-l faci pe comandă și plătești 2000 de euro nu va rezista evident niciodată cât un parfum cu o bază de rășini. Noi putem să creăm iluzii că uite tu simți lămâia care se evaporă în trei ore și în notele de mijloc, că îi pun ceva care mirose a verbenă și, după aia, și în bază, că îi pun olibanum. Dar, dacă vorbim sincer, un parfum cu lămâie de calitate, orice-i faci, va dura atât mirosul de lămâie.

Calitate. Eu nu am tăiat colțuri. Când a durat peste un an lansarea, oamenii care nu erau la fel de implicați emoțional îmi ziceau să tai colțuri. „Ah, capacul nu-ți trebuie neapărat cu logoul tău! Ah, eticheta de ce trebuie să fie printată pe spate”. Nu, eu nu am făcut compromisuri, am zis dacă am pornit la drumul ăsta trebuie să mă reprezinte, trebuie să fiu mândru. Nu pot să pun pe raft și să știu că în spate îmi doream să fie altceva. Pentru mine aia e calitate să nu faci compromisuri. Să nu fii la restaurant, „Ah, s-a terminat curcanul, lasă că avem niște pulpă de pui, nu se prinde nimeni.”

Mai departe, ce să zic? Parfumul e la concentrație de extract, adică oferă raportul de solvent cu ulei la dublu, triplu decât ce e în comerț. Înseamnă asta ceva pentru noi sau nu înseamnă? Pentru consumatorul de rând dacă eu îi spun: partea mirositoare e de două ori jumate mai prezentă decât în S., de aia parfumul costă de două ori jumate mai mult. Poate pentru el nu înseamnă nimic, și nu-l pot obliga să însemne. Dacă pe el îl interesează să se simtă cum intră pe ușă, există parfumuri ieftine care pot face asta foarte ușor. Înseamnă că alea nu sunt de calitate? Nu.

Mie mi se pare că e în funcție de ce cauți. Eu nu pot să spun că parfumul meu e mai bun decât brandul ăla sau dacă nu îți place e pentru că nu cunoști tu calitatea.

Ce ai vrea să se spună despre parfumurile tale?

Orice. Eu ce-mi doresc e să nu rămână în anonimat. Să nu-l miroși și să zici e ok. Sau bunicel. Orice reacție puternică mă bucură.

Înțeleg că suporți bine critica, dacă e cazul?

Dar nu e vorba de suportat. Pentru că, din nou, fiind ceva atât de personal, poate să critice oricine, nu știu. Tu spui: „Una dintre cele mai frumoase amintiri de-ale mele a fost la 4 ani”. Și alt copil vine și spune: „Ah, la 6 ani era viață, frate! Ce, la 4 ani nu știai nici să vorbești.”

Nu ai cum să-mi critici experiența personală. Poți doar să mi-o arăți pe a ta și din frustrarea că nu coincid neapărat să ai o reacție mai puternică, ceea ce ar fi imposibil să mă deranjeze. Mă deranjează exact, dacă simt că vreunul din ele e trecător, că nu-și are rostul, că mai există alternative. Eu vreau fiecare să fie un exemplu puternic de conversation starter. Nu vreau niciodată să fie doar un floral, doar un oud, doar un gurmand.

Când cineva îmi spune că-l iubește, abia aștept să ascult de ce. Când cineva îmi spune că-l urăște, de-abia aștept să ascult de ce.

Când mai sunt chiar aici [Urban Hub]și le prezint oamenilor și trec așa în rapiditate peste unul din gamă, aia mă deranjează. Evident că nu pot să mă exprim, dar înăuntrul meu mă întreb: „băi, dar la aia chiar n-a simțit nimic?”

Evident, suntem grăbiți, mirosim pe blotter, ne formăm păreri în cinci secunde, că așa ne-au obișnuit rețelele de socializare. Cât timp se vorbește eu știu că am făcut ceva însemnat. Sunt sute de branduri de care nu se vorbește. Dacă al meu stârnește reacții înseamnă că oferă ceva nou.

E ceva ce ai făcut și ai fi vrut să nu faci?

Nu. Nu. Sincer, din nou, eu nu am făcut nimic corect sau pe formulă sau cu o echipă în spate. Cu siguranță dacă ar fi investitori și profesioniști ar ști să ducă un drum mult mai lin. Drumul meu nu a fost lin, dar în același timp, unde m-a dus după șase luni de la lansare nu aș putea să fiu decât foarte recunoscător. Și atunci, ce să vreau să schimb?

Eu speram ca, poate, după un an să am posibilitatea să fiu în câteva magazine, să recuperez o parte din bani și să-mi permit să mai scot un parfum. N-aveam de unde să știu că alea opt pe care le-am scos n-or să fie și ultimele opt. A fost un risc total. Și atunci, în momentul ăsta, ce să spun că regret?

Regret că-mi doresc prea mult și prea repede pentru că sunt tânăr și sincer și când e copilul tău pe care vrei să-l arăți, ți-e greu uneori să accepți că nu toată lumea e pregătită să aibă copii în casă. Regret că n-am cum să schimb tot ce aș vreau eu să schimb. Nu am cum să schimb percepții nici la omul de rând, nici la oamenii din industrie.

Cea mai mare mulțumire e câți oameni au apărut din locuri de unde nu m-aș fi așteptat, cu susținere. Cea mai mare dezamăgire este că, chiar aici în România, a fost experiența cea mai dureroasă. În afară, oamenii au fost mult mai receptivi. Aici mă refer doar la industrie. La noi există alte scopuri și alte dorințe în spatele magazinelor.

Asta aș fi schimbat. Să știu să vorbesc cu acei oameni în poziții de putere. Aș fi făcut un curs de cum să faci un pitch la un investitor. Ok, e important pentru mine, dar în afară că e foarte emoțional, pot să conving și omul ăla să găsească ceva și pentru el sau e doar parfumul ăsta miroase a cinema vechi, eu sunt pasionat de cinema. Ok, dar poate el nu vrea asta. Deci asta. Poate mi-aș lua pe cineva să se ocupe de partea de comunicare, că e foarte greu să faci totul singur.

Cine e David când nu face parfumuri?

Un om ca oricare altul. Nu știu.

De aia majoritatea amintirilor eu spun că sunt universale, pentru că nu doar David a fost la cinema, nu doar David a fost departe de părinți, nu doar David s-a îndrăgostit și a suferit, nu doar David a experimentat moartea, nu doar David are un dor de ceva de ceva ce e și greu să pui degetul ce e.

Asta înseamnă Toska. E un dor de un trecut pe care ni-l imaginăm mai frumos, chit că nu l-am trăit, ne e dor de o persoană pe care n-am cunoscut-o încă.

David este un om care-și dorește prea mult, care e nemulțumit constant și mi se pare că orice e creativ și puternic se naște dintr-o nemulțumire. Nu poți să stai fericit în parc să miroși floricele și să faci un film de trei ore despre legătura omului cu floarea și ce bine ne e.

Nu știu. Și pentru mine e un conflict. Am zile în care mă axez pe tot ce mi s-a întâmplat rău și am zile în care mă axez pe tot ce mi s-a întâmplat bine și e o luptă constantă să rămânem sănătoși la cap și să luăm viața așa cum e.

Eu, și la fel și Toskovat’, ne ghidăm după „poți să minți pe oricine în viața ta, nu te poți minți pe tine însuți.” Un om poate să fugă și zeci de ani. Poți să-ți duci viața din inerție și să nici nu realizezi când trece. Pe alți oameni, poate o să-i convingi și, din afară, or să creadă. Dar tu, înăuntrul tău, dacă nu ești sincer cu tine, o să ai mereu suferințe sau regret. Și așa revenim la întrebarea anterioară: De ce nu am regrete? Păi, pentru că sunt sincer cu mine. Toată lumea îmi zice că sunt tânăr, eu mă consider că sunt foarte bătrân.

Că tot ai pomenit de vârstă. Cât te ajută și cât te împiedică vârsta pe care o ai?

Vârsta e un parametru care ne creează o idee. Evident că un om de 40 de ani va fi mult mai experimentat decât un om care intră în clasa întâi. Și, automat, ne așteptăm să fie mai inteligent, mai cu tact în comunicare. Un om care-l poate ghida pe celălalt. Dar nu e universal valabil.

Sunt oameni care n-au avut oportunitatea… Nu mi se pare obligatoriu ca dacă ai zece ani în plus față de cineva ai și zece evenimente importante trăite. Sunt oameni care fie au vieți foarte confortabile și atunci zilele se întrepătrund, trec și nici nu știi când, fie la extrema cealaltă, au vieți foarte grele.

Că eu sunt tânăr sau bătrân mi se pare că a influențat mai puțin personalitatea mea și, automat, personalitatea Toskovat’. Nu știu cât de diferit era, dacă eu în loc să-l lansez la 24 de ani îl lansam la 27, cât timp evenimentele importante eu consider că s-au întâmplat deja.

Ai toate vorbele la tine și asta mi se pare remarcabil.

Nu am toate vorbele la mine. De multe ori rămân fără răspuns. Și cele mai multe răspunsuri pe care nu le pot da sunt mie însumi. Cum am zis. Sunt într-un permanent conflict.

Și cum trăiești așa?

Prin creație. De aia spun că totul e sincer. Dacă eu fac ceva pentru altcineva, mă simt mort și blocat în timp, nu știu.

Adică dacă vine cineva la tine… sau eu și-ți spun fă-mi și mie un parfum care vreau să miroasă așa. Îl faci, sau nu-l faci?

Există două variante. Ori caut în acea idee ce e și personal pentru mine sau cum îl transform.

Și atunci cum va fi parfumul pentru mine?

Și atunci nu va fi. Va fi pentru mine. Dar am pus în el notele cerute și atunci suntem fericiți amândoi. Fie, dacă e doar un eveniment tranzacțional îl fac, dar îl fac să scap de el.

Când lucram în publicitate era ideea de „one for us, one for them”. Când faci un proiect unde nu simți nimic, dar te ajută să-l faci pe următorul care-ți place și în care pui și o parte din tine. La parfum nu am făcut asta până acum. Toate au fost for me, nu a fost niciunul for them. Dacă va ajunge momentul  în care să trebuiască să fac și pentru alții, fac, că nu e nicio rușine, nicio supărare. E un job cu multe satisfacții pentru mine. Și atunci n-ar fi un capăt de lume să fac ceva în care să n-am nimic personal.

Am făcut pentru cunoștințe. „Vreau ceva fresh. Eu nu port din astea nișate, fă-mi ceva citric, lemnos, fresh, elegant”. Mi-e simplu. ți-l fac într-o zi. Va însemna ceva pentru mine dacă peste 20 de ani găsește cineva o sticlă uitată într-un dulăpior și zice „mamă, ce mișto era parfumul ăsta fresh, dacă nu îmbătrânea urât!”

Pentru mine contează ideea că atunci când eu n-o să mai fiu cineva o să citească amintirile în care am pus suflet și o să zică „băi, nu știu cum mirosea ăsta acum 50 de ani, dar uite, mi-a dat de gândit.”

A făcut parfumuri cu Adi ale Van?

Prima colaborare a fost Soul Tatoo. Unde ideea a fost să fie un parfum masculin de haiduc, bărbat. Ceva ce eu mă feresc să fac în general. Dar mi-a plăcut. Lui i-au plăcut ideile mele, mie îmi plac ideile lui. M-aș bucura dacă ar putea să fie așa și cu un client individual, ar fi foarte bine.

Apoi, pentru Adina Grapa am făcut două creații, unde Adi a făcut sticla. Eu am făcut două mirosuri inspirate de viața la țară în România. Cu iarbă verde, cu butoi de brânză, cu bălegar, cu pâine arsă. Nu știu când vor fi lansate.

Până de Paște urmează două cu temă religioasă. Unul e mersul pe Via Dolorosa. Pornind de la acordul de măslin, până la sânge și lacrimi și bici de piele. Al doilea e peștera și senzația de a pleca dintr-o peșteră rece. Senzația de la sub pământ la ridicat la cer. Cel puțin în mintea mea, eu nefiind religios.

Care e parfumul tău semnătură dintre cele pe care le-ai făcut?

Înainte să fie toate disponibile, din colecția de 8, era Age of innocence. Pentru că să ai oportunitatea să lucrezi cu oud natural e o mare frică la început. Simți că ai diamantul ăsta pe care nu trebuie să-l tai greșit, că risipești banii. Și, odată ce l-ai așezat în inel, normal că porți inelul ăla, de nu-l mai dai jos.

Mă gândesc des: “„băi, dacă toate ar lua foc și ar trebui să păstrez doar unul, cred că ăla ar fi”. Pentru că toate sunt parfumuri ale contrastelor, ăla în schimb pentru mine, e un contrast foarte ușor de definit, în același timp rămânând purtabil, în același timp rămânând unic.

Adică alte branduri când folosesc oud natural doar plusează pe ideea aia, eu am zis că dacă e cel mai scump material îl contrastăm cu cele mai ieftine. E cel mai matur și dificil, îl contrastăm cu cele mai copilăroase. Ai benzină cu vată de zahăr. Îl port eu și acum și peste 20 de ani. Din colecția inițială l-am purtat cel mai des. Odată că am avut acces la material și odată că mi s-a părut mai potrivit pe unde merg.

Dar acum, având peste 40 create pe lângă, e mereu altul. Ai o zi proastă, ai o zi bună, ai o zi în care vrei floricele, ai o zi în care vrei peșteri. Să ai oportunitatea aste, pe care nu o avem în rest. Nu avem libertatea ca dacă azi să vreau să fiu în București și, dacă mâine vreau, să fiu la mare, poimâine la munte. Nu am libertate nici să mănânc măcar ce-mi place. La ce program avem cu toții, poate ți-e poftă de lasagna, dar până ai timp să-ți faci, trec trei săptămâni și nici măcar nu-ți mai e poftă.

Asta e semnătura mea, să mă bucur că am libertate în fiecare zi, să port fix ce parfum am chef. Și uneori să miroasă frumos și uneori să mă facă să gândesc și pe mine și pe cei din jur.