Un roman și un parfum. You Or Someone Like You

Dacă veți căuta pe Google You Or Someone Like You, cel mai probabil, primele sugestii vor fi legate de parfumul de la ELDO. Dar acesta este și titlul unui roman.

Romanul

Când platforma de pe care-mi aleg eu cărțile mi-a sugerat romanul lui Charles Burr, You Or Someone Like You, am fost foarte încântată. Îmi promitea tone de referințe literare și un personaj cu care m-aș fi putut identifica ușor. Sau, mai bine zis, spre care aș fi putut aspira.

Cu un doctorat în literatură, Anne captivează, într-un fel, Hollywoodul. Cine nu și-ar dori asta? Visul meu a fost să fiu plătită ca să citesc. Și să-mi rămână timp și pentru scris și pentru învățat limbi străine. Dar m-aș fi mulțumit și doar cu cititul. Mai ales la soare, pe malul oceanului.

Numai că, ce să vezi?! Cartea încalcă unul dintre principiile de bază ale tehnicii literare: show, don’t tell. Adică, nu descrie tu. Lasă-l pe cititor să construiască totul din ceea ce fac și spun personajele. Ori, Burr, numai asta nu face. Descrie și descrie și iar descrie. Și unde trebuie și unde nu trebuie. Și acțiunea se pierde în mult zgomot de fond. Dar totul e împănat cu vaste doze de cultură și idei legate de filosofie și religie. E mai mult un curs și mai puțin un roman.

Parfumul

Nu l-am ales în mod special. Am băgat mâna în cutia cu decanturi netestate și mi-a picat în mână. Nici măcar n-am făcut analogia între numele lui și cel al cărții. Pur și simplu, l-am scos și m-am dat cu el.

Și, primul lucru pe care l-am simțit a fost menta. Nu cea uscată pentru ceai, ci una verde, pe care o freci între degete și-ți spune că primăvara tocmai lasă locul verii. Apoi a apărut o notă de grapefruit și m-am gândit instant la un mojito.

De ce miroseam mai mult, de aia mă gândeam mai tare la cocktail. Și nu era decât zece dimineața. Și eu aveam un interviu pentru un job peste vreo 5 ore. Și nici nu beau cocktailuri. Oricum, era plăcut și verde.

Până mi-am făcut timp să trec și pe la băieți, situația se mai schimbase puțin.

– Mami, miroase verde, cum zici tu, doar că are și un mare găinaț în mijloc.

– Nu. Ăsta e nu.

Într-adevăr, ceva dădea cu virgulă în notele de mijloc. Doar că n-a durat prea mult. Din fericire. Nu cred că era trandafirul, poate o fi fost hedione (un fel de iasomie mai verde, fructată), Habar nu am. Bine că s-a dus.

La notele finale, acum, pe seară, când scriu asta, miroase a mosc. Cuminte, purtabil, lipit de piele.

Căutând să văd care-i povestea din spatele parfumului, am găsit legătura cu romanul. Mie mi se pare că legătura e doar de fațadă. Dar cine sunt eu să contrazic creatorii.

Atât ce spun creatorii, cât și recenzii ale cărții, găsiți oriunde pe net.

Concluzia

Cartea nu mi-a plăcut. Parfumul nu l-aș refuza, dacă l-aș primi cadou. E ideal pentru vară. Îți face chef de timp liber petrecut la soare, cu un mojito la îndemână. Uneori, asta e tot ce ne trebuie ca să ne simțim mai bine. Cu grijă însă, să nu călcați în găinaț.

Mi s-a spus de către cel mare că articolul meu nu e nici amuzant și nici cult, în adevăratul sens al cuvântului. Eu zic că e fix ca parfumul. Ceva ușurel, de purtat într-o seară de vară, când vrei să petreci câteva minute „cu pretenții” dar fără să-ți bați capul.