Dacă-i ordin, cu plăcere!

Eu n-aș fi rezistat în armată! Dacă-mi impune cineva să fac ceva, am, așa, o pornire, o flacără interioară, o nebunie să fac fix pe dos. Am suferit de asta de când mă știu. Hai, să ne înțelegem, respect legile, că trăiesc în comunitate, dar zi-mi că nu pot, nu am voie sau nu e înțelept și te invit să te uiți la mine cum fac de două ori, și mai fac și poze.

Asta, până azi. Căci azi am dat de Alluring Fig. De la Kalotinis. Și, odată cu mine, l-au descoperit și ai mei.

Pe mine miroase a frunză de smochin. Atât de realist, că simt până și rugozitatea frunzei când îl miros. In spate, apare o vanilie care mă deranjează puțin, dar nu într-atât încât să zic nu.

Chiar dacă e sâmbătă și nu trebuie să muncesc, conform obișnuinței, mă trezesc, cafea și parfum.

Ceva mai târziu apar și voinicii din casă. Unul, megafericit că primarul ține cu el și nu da apă caldă, motiv să nu se spele, deși el oricum se spală cu apă rece, altul, schiopătând și jelind amarnic că nu mai ajungem în Pirin vara asta.

– Mamă, cum miroși! În sfârșit, ai luat și tu ceva decent, au exclamat într-un glas.

– Bâști, că nu mi-am terminat cafeaua!

O terminasem de multă vreme, dar nu eram fraieră să nu mai câștig cinci minute de liniște, în care să mă gândesc la smochinul din curtea bunicilor materni. N-am văzut în viața mea vreo smochină coaptă în el, dar îmi plăceau frunzele și grija cu care bunicul îl învelea în fiecare iarnă. Și-mi plăcea să stau lângă el, poate, poate, văd vreo smochină ce se vrea mâncată. Și, da, parfumul ăsta miroase precum tufa aia.

– Îți amintești de Melnik, de piramidele de pământ și de moșul care ți-a adus lada aia de smochine acoperite de frunze?

Introducerea asta merita puțină atenție, căci făcea referire la prima vacanță cu cel mare.

– Da. Ce vremuri! Și ce om drăguț! Moșului îi cerusem un kilogram de smochine și mi-a adus o lădiță de vreo trei. Am mâncat atâtea smochine că n-am mai putut bea bere. Ceea ce spune multe, că eu, vara,  nu renunț la bere așa ușor.

– Nu-i așa că te mai dai cu parfumul ăsta? Mai apare un cap de după ușă.

– Mai dă-te cu el!

– Numai dacă faci baie! Iar pe tine să nu te aud, că ți-a trebuit fotbal!

– Dacă te dai cu el, ești atât de bine dispusă că pot să nu mă spăl. Nu m-ai certat încă de când te-ai trezit.

Tocmai mi s-a zis că sunt o mamă nasoală și eu nu m-am supărat. O fi grav?

– Nu, nu mă mai dau cu el, că mă enervați!

Până și eu mi-am dat seama că asta e o minciună, căci cinci minute mai târziu, mai dădeam o tură, ba chiar făceam socoteli la câtă bere renunț ca să-mi iau o sticlă întreagă. Deci, tocmai m-am lăsat convinsă să execut un ordin.

– Aaaaaah, ne iubești! Eram preciși!

Acum, eu îmi văd de ale mele, iar ei au plecat să-mi culeagă frunze de smochin. Căci, în zonă, în curtea unei case, e un smochin uriaș, ale cărui frunze trec de gard.

Deci, dacă vedeți un adult schiopătând și un adolescent cu arome de sconcs, să-i trimiteți acasă, că nu mi-au zis ce vor să mănânce azi!