Red Shoes, Jacques Fath, nu poate fi trecut cu vederea

Când m-am apucat să mă documentez legat de parfumul Red Shoes Jacques Fath mi-am dat seama că e foarte greu să vin cu ceva nou. Chiar m-am întrebat dacă are rost să mai scriu despre el, căci există pe Fragrantica o recenzie care-i spune întreaga poveste. Doar că parfumul mi s-a părut atât de bun încât nu puteam să-l trec cu vederea.

A fost lansat în 2018, iar nasul din spatele lui este Cécile Zarokian. Aceasta și-a dorit ca parfumul să ilustreze „senzația pe care o dau satinul și mătasea pe piele. Red Shoes este o rochie de cocktail sau o rochie potrivită pentru covorul roșu […] elegantă și luxoasă […]. Nu ai cum să treci neobservată în această rochie-olfactivă […].” I-a ieșit! Din plin, aș zice.

Conform descrierii oficiale, parfumul se deschide cu note de fructe roșii, grapefruit, coacăze negre și aldehide. Notele de mijloc sunt trandafirul de Damasc, ghimbirul, mușcata și piperul roz. Iar la final, apar paciuliul, moscul și cashmeranul.

Ca de obicei, m-am dat cu el la cafea. Mi-a fost puțin teamă, căci știam că are aldehide cu care se pare că am cam stricat relația. Am adulmecat cu jumătate de nară, pregătită să fug să mă spăl. Rezultatul a fost decent, adică mi-am putut bea cafeaua, dar deloc încântător: un fel de miros de papuci din plastic. Până și cel mare s-a exprimat în acest sens.

– De ce miroase a plastic în bucătărie?

Înghițeam niște cafea, așa că n-am putut să-i răspund suficient de repede pentru debitul lui matinal.

– Iar te-ai dat cu parfumul ăla bizar? Al tipului care a murit? Cinci, nu?

Să mă înec cu cafeaua și mai mult de nu! A ținut minte (aproximativ) că există Rosendo Mateu 5.

– Hopa, te-am educat bine! Mai ai de lucrat la memorie, dar mâine poimâine scrii tu. Ăla mirosea a latex, nu a plastic.

– M-ai traumatizat, mai degrabă, dar nu vreau să zic mai mult.

– Bine faci, că mai am o cană de cafea, până sunt pregătită să te ascult.

Ei, și cât am dovedit eu cana aia, situația a devenit din ce în ce mai bună. A început să se simtă trandafirul, ușor picant, dar mai degrabă de la mușcată decât de la piper.

– Mmmm, ce bine miroși! Pleci pe undeva azi?

– Da, am un traseu bine stabilit între frigider și aragaz. Unde să plec pe frigul ăsta?!

– Nu știu, dar nu prea te-aș lăsa să pleci mirosind așa.

Am ridicat o sprânceană și mi-am văzut de-ale mele, mai ales că, dacă e cineva care are deplină încredere în mine, cel mare e acea persoană.

Cert este că a tot venit să mă miroasă. Și asta deși avea o grămadă de treabă. Iar eu m-am simțit ca o adevărată regină. Și nu a bucătăriei. Unde, de altfel, din cauza notelor finale, care ne-au dat programul și prioritățile peste cap, era să ard mâncarea.

Dacă ar fi să aleg un parfum cu care să merg la un interviu unde trebuie să par competentă și cea mai tare din parcare, pe ăsta l-aș alege. Și l-aș da cu două ore înainte, ca să aibă timp să se dezvolte cum trebuie. Și nu, n-aș obține postul pentru că s-ar îndrăgosti cineva de mine, ci pentru că n-aș avea cum să nu mă simt cea mai competentă și mai frumoasă și mai deșteaptă purtându-l.

În loc de încheiere, vă invit să admirați rochia lui Fath. Și să nu-mi spuneți mie pitzi dacă nu v-ați dori să o purtați măcar o dată!