Miresme și miasme

Parfumuri pentru o lume mai bună

Din punctul meu de vedere, parfumurile fac oricum lumea mai bună. Ne binedispun sau ne trezesc nostalgii. Unele ne fac să-i iubim mai mult pe ceilalți și chiar dacă există unele care ne oripilează, până și alea ne fac să ne simțim vii. Când vin însă cu ceva mai mult, cum ar fi sprijinirea unor cauze umanitare, atunci putem lua prima afirmație ad literam. Să vă explic.

Am văzut de curând pe grupul meu de obsedați că a apărut o nouă marcă de parfumuri: Feli Perfume. Cum mi s-a oferit ocazia să le testez, n-am stat prea mult pe gânduri și azi am sărit în tramvai ca să o fac. Bine, era un autobuz mega-aglomerat și nu eram singură, că v-am zis că suntem mulți, dar astea sunt detalii irelevante. Să revenim.

Sunt trei parfumuri: Gohar, Zayda și Dubai Rose. Și am să le iau pe rând, așa cum le-am testat.

Am început cu Zayda. Și primul meu reflex a fost să mă mai uit o dată la sticlă, să mă asigur că nu sunt păcălită. E cea mai bună clonă a celebrului Baccarat Rouge 450 de la Maison Kurkdjian. N-am simțit nevoia să mă dau cu el, că nu e pe aleea mea, așa că nu vă pot spune cum se dezvoltă. Dar am mirosit suficiente clone ca să știu când am dat peste cea mai cea. Dacă punem la socoteală și prețul, despre care vă spun la final, o să vedeți că nu pot fi contrazisă.

La Gohar, am simțit pentru o secundă alcoolul din el, iar apoi am devenit anosmică. Ceilalți mi-au zis că pe pielea mea se simte extrem de vag și de nedefinit. Părere pe care o susțin și ăia de acasă:

– Dacă tu zici că te-ai dat cu parfum, așa o fi!

Dubai Rose, în schimb, a fost o adevărată surpriză. Deși cea căreia îi datorez cele mai multe povești, pentru că m-a aprovizionat cu mostre și decanturi este nu „fiartă”, că nu redă mirosul, ci „în flăcări” după parfumurile cu miros de fum și mi-a dat destule, eu n-am găsit vreunul pe care să vreau să-l port. Până azi.

Cinstit vă spun că mi-a părut rău că nu m-am dat cu mai mult, sau măcar pe haine, dar mi-a fost jenă. E fumul ăla aromat de frunze arse toamna, pe care-l iei pe haine, dar care, în loc să te enerveze, îți place. Nu înțeapă și nu sufocă. Nu e rece ca atunci când îl simți afară, ci cald, ca și cum tocmai ai intrat în casă și ți-e bine, iar de undeva vine amintirea unei zile pe care ai petrecut-o în aer liber. O zi în care totul e în ordine și calm. O zi dintre cele care știi că, deși nu au avut nimic memorabil, îți vor rămâne veșnic în minte ca un mic moment de fericire fără motiv.
Eu nu simt trandafirul ca o notă aparte, dar cu siguranță el e cel care dă nota catifelată fumului. Siajul e moderat, dar e compensat de miros.

Când am ajuns acasă, băieții tocmai se ciondăneau, că unul voia la meci și celălalt avea chef să fie băgat în seamă. S-au oprit brusc.

– Ce bine miroși!

Jur că am intrat la idei, căci dacă primesc complimente două zile la rând înseamnă că s-a întâmplat ceva foarte grav. Iar eu nu mă prind ce.

– Miroși a fum.

– Și a distracție, a completat Ironman.

– Ce distracție visezi copile?

– Știi tu cum e când dai drumul uni cauciuc în flăcări pe deal în jos?

– Auzi, ce faci tu cu bunică-ta, vara, la țară?

– Îți spun altă dată, acum mă duc să fac baie, ca să mă dai și pe mine cu parfumul ăsta!

Evident că nu i-am spus că n-am cu ce să-l dau și l-am lăsat să se spele. Nu-s fraieră să ratez asemenea ocazie. Și vă sfătuiesc să nu fiți nici voi când vine vorba de Dubai Rose.

Știu că sunt tone de parfumuri cu trandafir și oud, dar vă garantez că puține au mirosul și prețul ăsta. Și, probabil, și mai puține își donează profiturile unor cauze umanitare.

O sticlă de 100 de ml, extrait de parfum, este doar 250 de lei. Iar, da, profitul merge către diferite cauze. Cu alte cuvinte, așa cum spuneam mai sus, un parfum care face lumea mai bună.

Acest articol reprezintă strict experiența mea cu cele trei parfumuri pe care le-am încercat azi, într-un parc bucureștean. Nu am niciun beneficiu de pe urma lui, în afară de faptul că și la ora asta miros divin.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.