Déjà vu et Co.

Articolul de azi se referă la procesele disociative bazate pe metacogniție. Așadar, poate părea foarte serios. Dar, la final, e tot despre parfum.

Déjà vu are două sensuri: cel științific și cel pe care-l folosim în majoritatea timpului. Primul face referire la un sentiment de familiaritate despre care, cel ce-l experimentează știe că nu este logic, posibil sau chiar are certitudinea că e fals. Așadar, nu este o amintire falsă, despre care nu am fi conștienți că nu are cum să nu fie reală. Sensul colocvial, să-i spunem, este menit să indice o repetiție monotonă, neobișnuită sau enervantă.

Există și déjà vécu. Dar, există și opusul: jamais vu. Acesta este un proces în care un stimul ce ar trebui să ne fie familiar ne apare ca fiind complet străin.

Studiile duc la concluzia că acest proces are o natură psihogenă, și că, deși apare la oamenii fără probleme psihice (unde tinde să scadă pe măsură ce aceștia înaintează în vârstă), el este mult mai frecvent la persoanele care suferă de epilepsie, schizofrenie sau anxietate.

De ce vă povestesc toate acestea? Pentru că am citit azi un articol publicat online pe 09.08.2021, numit Déjà vu și alte stări disociative ale memoriei. Autorii lui sunt Akira R. O’Connor, Christine Wells, Chris J. A. Moulin. Dacă vreți să-l citiți și voi (în limba engleză) vă spun unde trebuie să vă faceți abonament. Dar, motivul principal este că am încercat un nou parfum: Phantasma de la Liquides Imaginaires.

Am trecut prin toate cele trei stări: déjà vu, déjà vécu și jamais vu.

De când m-am dat cu el am avut senzația că am mai asistat la această scenă cândva. Nu aveam cum, evident, îl am de câteva zile și nu m-am atins de el. Apoi, când i l-am dat celui mare să-l miroasă părea că am mai trăit momentul, deși reacția lui la citrice e una de aproape repulsie, iar acum a declarat:

– Interesant. Subtil și interesant. Mi-e familiar, dar nu știu ce e.

Am trecut aproape imediat la jamais vu, căci deși știam că e acolo ceva ce ar trebui să cunosc, mi s-a părut că simțeam acea aromă pentru prima dată. Când creierul meu a terminat de accesat conexiuni neuronale aiurea (aici, doar mă dau mare, căci nu cunosc procesul neurologic și nu știu dacă aceste conexiuni duc la hipocamp, responsabilul, se pare, cu déjà vu) mi-am amintit: yuzu. Apoi ceai negru. Apoi, și mai specific, Lady Grey, un ceai pe care pun mâna rar, dar pe care-l ador. Și tocmai când mă pregăteam să analizez și mai profund, parfumul a dispărut. Ca o fantasmă.

O fantasmă scumpă, la fel ca ședințele de spiritism la care te duci cu speranță și pleci cu îndoiala dacă ai văzut sau nu ceva. Dacă ceea ce ai perceput e real sau e doar o creație a unor procese mentale pe care nici specialiștii nu le înțeleg.

Aș recomanda acest parfum ca o experiență mentală ieșită din comun, dar, la cât costă, la cât de subiectivă e memoria și la cât de efemer e el, nu îndrăznesc. Vă recomand însă cu căldură articolul menționat anterior, care, deși foarte tehnic, vă poate da de gândit.