Lacrimi de urs panda

Niciun urs panda nu a fost rănit pentru acest articol. Mai jos explic și cum e cu lacrimile. Dar să o luăm în ordine…

Cum, din motive obiective, am ratat o întâlnire cu familia extinsă, am zis să nu ratez totuși toată ziua și să testez ceva nou, că am cam rămas în urmă. Mi-am amintit că am primit 1 ml de Zoologist Panda, ediția 2017. Și m-am pus să-l caut în cutia cu maimuțe, adică printre decanturi. Și caut și caut, scormonind prin ea mai ceva ca o pisică prin litieră, iar decantul nu era de găsit. Am găsit în schimb cel puțin cinci chestii pe care nu le-am testat și alte opt despre care mi-am amintit că m-am pus să scriu și am abandonat. După ce am făcut inventarul cutiei și ordine în rucsacul cu care fusesem când l-am luat, am găsit și „animalul”, pus bine și la vedere, pe birou.

L-am desfăcut și, cum nu avea pulverizator, m-am mânjit cu bastonașul din capac.

– Mamă!

– Aoleo, ce-i? a sărit cel mare.

– Ce mișto miroase! I-am vârât mâna sub nas cu atâta elan că i-au sărit ochelarii și era cât pe ce să-i învinețesc și un ochi.

– Da, a mere. Frumos. L-aș aprecia și mai tare dacă n-ai încerca să mă omori. Ce e?

– Panda. Nu te omor, doar am intrat în rol.

Nu pot să vă spun ce m-a întrebat, că nu se face, dar are legătură cu motivul pentru care ursul e pe cale de dispariție. În fine…

Dacă tot e așa frumos, hai să torn mostra pe mine. Noroc că m-am oprit la jumătate. Căci din mâna mea se ridica un iz indescriptibil: mult pământ de flori, puțin măr și și mai mult pipi.

Ironman s-a sesizat instant:

– Hă, tu n-ai găsit ursul, dar i-ai găsit toaleta!

– Copile, ți-o iei!

– Nicio șansă, că te simt de la distanță și mă ascund.

Aici n-am mai putut să-l contrazic. Chiar m-ar fi simțit.

Și cum ezitam eu, dacă să mă ascund de mine, dar nu sub pătură, că muream, sau să mă spăl, mirosul a început să evolueze. Și mi-am amintit de viitorul meu cumnat, care disperat de abilitățile și de combinațiile mele culinare mi-a zis că nu mai vine la masă până nu mă opresc din gătit pui de unicorni și lacrimi de urs panda. Metaforic vorbind, așa ar trebui descris parfumul ăsta, după ce trece de deschiderea pământie și fructată: lacrimi de urs panda.

Ceva delicat și rar, extrem ușor de purtat și care ar merita mai multe aprecieri. La început e pământ de flori cu fructe, apoi e verde discret ca bambusul, dar baza e cea care merită atenția. Un mosc, amestecat cu rădăcină de iris și puțină ambră, ușor rotunjite de o notă animalică, de civetă. Din păcate, e la fel de efemeră ca o lacrimă uscată de un sărut. (Ce metafore scoate febra din mine!)

Și debitând eu, așa, în gura mare, toate impresiile astea, pe când întindeam mâna după eșantion, ca să-l folosesc pe tot, elanul mi-a fost retezat:

– Eu plec! Dacă te dai cu parfum și te simți rău, amintește-ți că Ironman s-a închis în cameră și nu are cine să te salveze!

Am tras mâna. Aș fi vărsat și o lacrimă de la atâta grijă, dar mi-am dat seama că el pleacă la distracție și eu stau acasă, așa că am scos doar un mormăit cât să-i amintesc că, pufos și drăguț, ursul panda e totuși un animal periculos. Și care, pe deasupra, refuză să facă anumite lucruri atunci când e enervat/stresat.

Concluzia din mintea mea (afectată de răceală) e că nu înțeleg de ce Bee are atâta succes, iar parfumul ăsta elegant și discret nu e băgat mai mult în seamă. Mă rog, nici măcar nu știu dacă poate fi numită concluzie, dar înțelegeți voi ce vreau să zic.