A fost odată

A fost odată ca niciodată o pitzi căreia îi plăceau parfumurile. Și, pentru că a fost cuminte și anul ăsta, Moșul a decis să-i hrănească obsesia. Pentru că e cuminte în general, pitzi a decis să nu-i omoare bugetul și a mers împreună cu el să testeze ceva ce ar fi trebuit să fie fix pe gustul ei (și pe bugetul imaginat). Pentru că e o poveste reală și pentru că pitzi nu are chiar atâtea probleme mentale pe cât pretinde, va reveni la persoana I.

Lalique Le Parfum era scopul vizitei la magazin. Cu note de dafin (cea mai nouă fixație a mea), de piper, citrice, migdale și vanilie am crezut că nu am cum da greș. Ca de obicei, m-am înșelat.

Cel mare, adică Moșul, s-a oprit să dea un telefon, iar eu am intrat în magazin și am testat. Și m-am dezumflat. L-am dat și pe blotter, că poate, poate. Și cum mă învârteam eu pe acolo întrebându-mă ce să mai încerc, că nu mă ispitea nimic, apare și el, mai hotărât ca niciodată să mă facă fericită.

– Hai, l-ai găsit? Îți place? Îl luăm?

Cu mișcarea deja știută, de care între timp a învățat să se ferească, i-am vârât mâna sub nas.

Tăcere.

Eu mă uit la el, el la mine. Vânzătoarea la amândoi.

– Cu ce te-ai dat?

– Cu parfumul cu dafin.

– Aham! Are ceva dafin, mult piper, dar nu înțeleg de ce l-au pus în tocăniță?!

Vânzătoarea a făcut stânga împrejur și dusă a fost. Nu știu dacă pentru a putea râde în voie sau ca să nu ne strângă de gât.

– …

– Miroși a tocăniță de cartofi. Dar are dafin! Îl luăm?

– Nu! Cred că a fost cel mai hotărât nu din viața mea. Hai să plecăm! Îmi iei cadou în ianuarie când îmi vine altă idee.

Ca orice bărbat care n-a scăpat de copilul din el, cel mare întinde mâna spre cea mai apropiată și mai colorată sticlă.

– Ia, vezi cum e ăsta!

I-am aruncat privirea mea definitorie, menită să bage lumea în sperieți, dar degeaba, că e învățat, așa că m-am conformat. Puf, puf. Și în mintea mea au început să zdrăngăne clopoței și să iasă soarele Greciei unde ar fi trebuit să fim și n-am mai ajuns.

– Miroase a grapefruit și a ceva cunoscut! Îmi amintește de tinerețe!

– E bun! Îl luăm! Nu vreau să trăiesc încă o lună cu stresul cadoului de Crăciun!

Și așa m-am ales cu Moschino Cheap & Chic I Love Love.

El a scăpat de stres, eu nu. Ce e dincolo de grapefruitul ăla vesel? De ce-mi amintește parfumul ăsta? Zău dacă am putut să mă gândesc la altceva cât am alergat după ce mai aveam de rezolvat.

Evident că am avut o revelație. Evident că a fost în locul și momentul nepotrivit. În farmacie, la casă, când cel mare tocmai cerea antibiotice pentru amigdalita pultacee care-l chinuie. Chiar mai tare decât mine, dacă vă puteți imagina:

– Light Blue!

– …

– Miroase a Light Blue! Ăla vechi. Care chiar mirosea. Pe vremea când eram tânără și fără griji!

– 85 de lei și 40 de bani. Aveți card? a intervenit vânzătoarea.

– Adică fără mine și fără Ironman?

– Adică, da.

– Urât!

– 85 de lei și 40 de bani, vă rog, s-a auzit din nou peste clopoțeii din mintea mea. Vă jur însă că nu mi-a păsat. Eram din nou în 2002, și împărățeam pământul. Și l-aș mai fi împărățit și acum, dacă n-ar fi trebuit să-l dau pe unul cu spray în gât și celuilalt să-i gătesc vegan!