Despre mașini. De reparat sau de cumpărat

După ce blonda cu patru roți aflată la vârsta a doua spre a treia a decis să facă spume la naiba cu crăci, doar așa, pentru că poate, am decis că o calmăm, o aducem acasă și apoi divorțăm.

Să o luăm de la început. Am plecat din București fără să întrezărim vreo problemă. La vreo 30 de km de vamă, pe când ne făceam planuri despre cum ne luăm noi shaorma vieții de la Razgrad, cele patru liniuțe de la apă s-au făcut șase. Luat șaorma, pus pe banchetă, că ne trecuse brusc foamea și hai mai departe, că aveam de făcut încă vreo câteva sute de kilometri până la Burgas unde avem rezervate deja cazarea și cina.

La Shumen mi-a fost clar că nu avem cum ajunge unde ne-am propus, că nouă liniuțe și martor roșu pe bord, așa că am luat o cameră la primul hotel cu note peste nouă pe siteurile de rezervări. Am primit lux (și nu glumesc) și un pat în formă de tort, într-un turnuleț dintr-o clădire veche. Am avut până și cântar în baie, ca să nu vorbim de halate, papuci, prosoape și produse cosmetice pentru familia medie din Burundi (5,5 copii).

A doua zi, luni, la prima oră, ne-am înființat la serviceul autorizat Dacia.

– Hmmm, nu avem service expres, dar mergeți mai departe și puneți apă la fiecare 50 de km.

Bine că nu l-am ascultat și am pornit în căutarea altor ateliere auto din oraș. Și cum ne plimbam noi aiurea grație google maps care are niste localizări mai mult decât aproximative prin Bulgaria, blonda își dă obștescul sfârșit pe marginea drumului în spatele gării.

Și cum stăteam noi așa, uitându-ne ca proștii la apa care țâșnea din vasul de expansiune, apare de vizavi un tinerel pe la vreo 20 de ani, care ne zice:

– Help? Mechanic. Stay. Hour.

Și, ce să vezi, vine după vreo 30 de minute cu un nenea mecanic. Care nu numai că rupea două boabe de engleză, cât să ne explice ce și cum, dar mai avea și ca ton de apel One de la Metallica.

Omul ne-a băgat mașina în curte, ne-a făcut o estimare sub cât ne costa platforma până în România și ne-a arătat de unde să luăm microbuzul ca să ajungem la destinație. Practic trebuia să traversăm gara și să ajungem la autogară. Ceea ce am și făcut. Să-i dea cine se ocupă de asta (Universul, Forța, Doamne-doamne etc) sănătate lui nea Daniel!

47 de leva mai târziu, 44 microbuzul și 3 autobuzul, la Burgas, gazda noastră auzind pățania ne-a mai dat o noapte gratis, ca să nu pierdem și mai mulți bani. Căci nu vă imaginați că reparația a fost gratis. Daniel ne-a luat prețul corect pentru Bulgaria. În România ne costa mai mult. Bine, ne-a rupt și oglinda dreapta, dar asta nu se mai pune, câtă vreme am ajuns pe roți acasă și azi ne-am plimbat tot orașul cu blonda.

Ei, și aici intervine problema. Căci noi eram deciși că ne luăm azi mașină, o ridicăm luni și ne întoarcem pe unde aveam noi planuri. Doar că nu merge așa.

La Dacia, termen de livrare 9 luni, la Skoda, minim 12 dacă vrem un model mic, gen Fabia, la Hyundai la fel, plus un tras de urechi că am deranjat vânzătorul din pauza de masă care nu era afișată pe ușă. Cu alte cuvinte am fost urecheată pe banii mei. Până la urmă am găsit ce ne trebuia, cu livrare în decembrie. S-au dus de suflet, pe rând, concediul meu, urcarea pe Vihren, cârnatul de la Jeravna, smochinele de la Melnic etc.

Dar îmi rămân din concediul ăsta: marea, Daniel, gazda de la Burgas, oamenii de la restaurant care știu deja ce să ne aducă atunci când ne așezăm la masă și ce să ne sugereze, și care ne-au lăsat și numerele lor de telefon dacă mai avem vreodată probleme pe acolo și nu ne descurcăm în bulgară.

PS. Parfumul cu care m-am dat azi (Nishane Ani) i-a convins pe toți că eu sunt cea care decide ce mașină luăm (bad cop) și că ăla mare e mai ușor de convins (Terre d’Hermès – good cop). Greșit. Noi funcționăm pe bază de xcell, adică unde dă cu plus.