Puțin despre un muzeu. Mai mult despre încredere

Conform Enciclopediei de filosofie de la Stanford, încrederea ne cere să fim vulnerabili față de alții, pentru că există riscul să fim trădați. Ea presupune să ne bazăm pe faptul că cei cărora le-o acordăm au competențele necesare și dorința să ducă la capăt ceea ce le-am încredințat.

Există o mulțime de teorii legate de acest subiect. Câteva dezbateri interesante au stârnit Russell Hardin și Nancy Nyquist Potter. Căutați-i, dacă vă pasionează subiectul.

Eu am înțeles ce înseamnă încrederea, când am privit astăzi niște obiecte dintr-un muzeu. Iar practica bate filosofia. Uneori, la propriu.

Muzeul

În satul Cernat, la vreo 50 de km de Brașov, se află muzeul Pál Hasszmann. Din punctul meu de vedere este un obiectiv pe care nu trebuie să-l ratați dacă sunteți în zonă. Veți avea ocazia să intrați în case tradiționale, să admirați o colecție de sobe din fontă, una de utilaje agricole și una de radiouri vechi. În conacul mare există o expoziție impresionantă cu lăzi de zestre, costume și cahle.

Intrarea este 10 lei pentru un adult, 5 lei pentru elevi sau pensionari, 20 de lei pentru familii de doi adulți cu până la 5 copii, iar persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora nu plătesc nimic. Grădina conacului este foarte bine întreținută și cu destul loc de alergat și de joacă. Există bănci la umbră și, dacă vă strecurați printre ramurile teiului din curte (când  e înflorit), o să vă treziți direct într-o poveste parfumată.  

Încrederea

În prima clădire în care am intrat am văzut un perete întreg cu un fel de tocătoare din lemn, spectaculos sculptate. Mi-a cam dat cu virgulă. Ornamentele le făceau imposibil de utilizat în bucătărie. M-am gândit că poate sunt pentru decorat untul, dar nu aveau forma potrivită. Mi-am dat seama că nu o să am liniște până nu aflu ce sunt obiectele alea, așa că m-am dus la doamna care ne-a vândut biletele și am întrebat-o ce-i cu ele.

– Sunt maiuri pentru bătut rufele! Mi-a răspuns cu un zâmbet larg.

– Așa frumos ornate?! Atâta risipă de timp și energie pentru un obiect atât de prozaic?

– Ei, pe vremuri erau și un semn al iubirii. Băiatul îl lucra cu drag pentru cea cu care avea să se căsătorească.

În secunda doi am ieșit de acolo răcnind după Cel Mare. Căci îmi trebuie urgent un astfel de obiect. De la el. Nu e nevoie să-l sculpteze personal, că n-am încredere că nu rămâne fără degete. E suficient să-l cumpere.

Nu cred că realizați ce dovadă de încredere reprezintă un astfel de cadou! În persoana căreia i-l oferi, că n-o să-ți dea cu el în cap, la nervi. Sunt solide, să știți. Și din lemn de esență tare. Dar și încredere în propria persoană că n-o să-ți superi niciodată nevasta!

Concluzia

Dincolo de recomandarea de a vizita muzeul, textul ăsta are scopul de vă face să vă gândiți la ce înseamnă pentru voi încrederea. Și, dacă veți ajunge la concluzia că nu veți oferi niciodată partenerului un astfel de cadou, întrebați-vă dacă sunteți lângă persoana potrivită.

Vă las cu imaginea unei dovezi de iubire și de încredere, ca să vedeți că nu e de glumă cu ea. Fotografia îmi aparține.

P.S. Dacă știți de unde se poate cumpăra un astfel de mai, dați un semn să vă pun în legătură cu Cel Mare. Acum a fugit puțin în oraș, dar am încredere că se va întoarce.