Muzee și curatori. Managementul în artă

Citeam azi, pe Facebook că dacă nu va avea vizitatori, Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida se va închide. O știre, de altfel, dezmințită chiar pe pagina muzeului. Plus un îndemn să mergem să-l vizităm. Ok, nu e artă, în sensul strict al cuvântului, dar, pentru mine, exponatele din muzeu sunt tot o formă a ei.

Poate vorbesc cu păcat, că sunt vreo câțiva ani de când am mers cu Ironman acolo și s-or mai fi schimbat lucrurile între timp. Deși, mă îndoiesc. Ce am vizitat? Un muzeu vetust, cu exponate pline de praf, cu prezentări laconice, pe niște cartoane care sunt probabil de o vârstă cu mine. Nimic care să stârnească interesul unui copil sau care să ajute un părinte fără cunoștințe tehnice (cum sunt eu) să îi explice despre ce e vorba. Nici urmă de personal care să poată fi întrebat ceva. Praf și liniște. Muzeul ăla e mort de mult, doar că abia acum și-au dat oamenii seama.

Ieri am fost la ArtSafari. Am așteptat să se golească orașul, ca să pot vizita expozițiile în liniște. Și iarăși am fost nemulțumită. Am și argumente.

Expoziția Dali, Picasso și Falla. Interesantă, căci, na, n-ai cum să nu recunoști talentul celor trei, doar că, deși iluminatul tablourilor era unul de excepție, plăcuțele de lângă nu puteau fi citite decât cu lanterna telefonului. Serios, acum, chiar nu vreau să umblu că lanterna prin muzeu!

Theodor Aman. Aceeași problemă a iluminatului. Am apreciat însă gruparea pe tematici a expoziției. Mai ales pentru că mi-a permis să trec în viteză prin zona carelor cu boi. Am o problemă cu ele, csf, ncsf!

Fotografiile Barbarei Klemm sunt interesante. Din punctul meu de vedere, nu atât prin compoziție, cât prin faptul că oferă mărturii despre momente reprezentative atât politic cât și social din perioada 1970 – 2000. De data asta, iluminatul a fost extrem de prost, și m-a făcut să mă fâțâi de colo colo în fața unei imagini ca să o pot vedea, fără să mă încurce reflexiile becurilor în sticlă.

Irina Dragomir. Poate un etaj e prea mult, nu știu. Mie mi-a plăcut expoziția. Culori primare, așa cum anunță și titlul, personaje feminine, idei originale, o adiere de Warhol (zic eu, nespecialista). Pe cel mare nu l-a impresionat deloc. N-am avut timp să dezbatem, căci lipsa aerului condiționat la ultimul etaj al clădirii ne-a gonit mai repede decât ne-am fi dorit.

Marcel Iancu, Janco, a fost singura expoziție care m-a făcut să nu-mi pară rău de bani. S-a văzut clar că a fost curatoriată de cineva care n-a trecut prin școala românească. Dincolo de panourile de prezentare, pe care am regăsit citate ale unora de-ai noștri, într-un limbaj de lemn, am înțeles cine a fost artistul, ce a vrut el și cum experiențele avute de-a lungul vieții i-au influențat opera. Pentru cine nu știe, Marcel Iancu a fost un arhitect, iar majoritatea caselor pe care le-a proiectat împreună cu fratele său, încă sunt în picioare. A fost și unul dintre fondatorii dadaismului și veți găsi câteva opere de-ale sale cu un mix de tehnici care nu are cum să te lase indiferent. Doar pentru adulți, în ultima parte a expoziției există și desene pornografice.

Undeva la parter, dacă scormoniți bine, dați peste încă vreo cinci tablouri ale unor autori contemporani. Mi-au plăcut. Aș fi vrut să văd mai multe. Dar n-a făcut nimeni evenimentul după mintea mea.

Un ArtSafari mai slab decât în alți ani, dar nu la fel de prost ca ăla făcut în containere în Piața Constituției. Nu înțeleg dacă artiștii români contemporani nu au fost invitați, nu au vrut să participe sau ce s-a întâmplat. Am râs sau m-am oripilat adesea de producțiile lor, dar, până la urmă, dacă stau să mă gândesc, nu m-au lăsat indiferentă. Și, ca să fim cinstiți, ăsta e scopul artei, nu?

Concluzia mea neavizată e că mai avem mult până departe. Tocmai am spus o platitudine de același nivel cu ceea ce înseamnă managementul artei și muzeelor în România. Ce o fi așa de greu de înțeles că, da, dinozaurii trebuie să stea la muzeu, dar dacă nu-i prezinți adecvat, nu interesează pe nimeni! Chiar nu ne putem adapta vremurilor pe care le trăim? Chiar nu putem găsi pe cineva care să traducă textele și titlurile tablourilor cum trebuie? Nu poți să-mi pui în față o fotografie care prezintă calfele care merg în pelerinajul pe la diverse ateliere, tradițional după terminarea uceniciei, drept călători. În țările în care tradiția nu există, nimeni nu va înțelege nimic. Toți vor vedea niște bizari, în costume dubioase.

Gata, că iar mi-a crescut tensiunea și oricum nu schimb nimic. Doar refulez și eu, la locul meu de joacă.