Despre acceptare și Fan di Fendi

Psihologii contemporani vorbesc întruna despre acceptare. Trebuie să te accepți așa cum ești, trebuie să îți accepți emoțiile etc etc. De parcă toate astea ar fi niște lucruri la îndemâna oricui. Nu sunt. Cum nu e nici Fan di Fendi pour Femme. Nu de alta, dar nu se mai fabrică.

Acceptarea

Nu știu cum e la voi, dar eu una nu prea reușesc să mă accept așa cum sunt. De undeva, din copilărie, am rămas cu ideea că pot fi mai mult și mai bine și că, dacă există cineva care e mai bun ca mine, nu sunt suficientă.

E greu de trăit așa. Anxietatea atinge uneori limite ce nu pot fi gestionate prea ușor. Hipervigilența nu mă părăsește nici în somn. Întotdeauna vânez orice gest care mi-ar putea sugera că i-am supărat pe cei din jurul meu și mă feresc de conflict mai tare decât se feresc unii de moarte.

E drept că am evoluat cu ajutorul terapiei și al scrisului și am început să mă expun mai mult. Am învățat să primesc și critici fără să disper și încet, încet, încep să admit că e suficient să dau cât pot și că nu e neapărat necesar să fiu perfectă. Și că, deși există alții mai buni decât mine, asta nu înseamnă că sunt eu insuficientă. Dar încă nu fac tot ce-mi tună, că nu mă lasă criticul interior.

Momentele de zen absolut sau de nebunie sunt încă mult mai rare decât mi-aș dori, dar aseară am avut parte de unul și nu puteam să nu vă povestesc despre el.

Fan di Fendi

Am căutat o miniatură a variantei masculine a parfumului. Iar zâna de soră-mea m-a anunțat că a găsit ceva la o prietenă comună. Habar n-avea că mi-a luat varianta feminină. Ieri mi-a adus-o și, pe seară, l-am dat întâi pe cel mare cu ea, convinsă că e pentru el. Nu prea avea chef, dar mi-a făcut hatârul. L-am mirosit și mi-am zis că nu se poate, trebuie să mă dau și eu. Sticla era splash și m-am chinuit puțin până să reușesc să torn pe mine o cantitate pe care să o consider satisfăcătoare.

Și, în momentul ăla, m-a lovit nebunia. Nu fac cumpărături din impuls, iar în perioada asta chiar am fost mai atentă decât de obicei, pentru că nu e un moment potrivit de dat cu banii pe fereastră. Asta până l-am mirosit pe Fan. În secunda doi, am scris un anunț în care-mi păstram rinichii dar vindeam copilul și bărbatul pentru că mie îmi TREBUIA parfumul ăsta.

Am încercat parfumuri de toate felurile, de designer, de nișă, indie. Parfumuri discontinuate, parfumuri nelansate, parfumuri ieftine sau scumpe. Dintre ele, doar câteva s-au ridicat la nivelul de a mă face să-mi iau o sticlă întreagă. Și toate achizițiile au fost gândite, programate și executate metodic. De dorit, îmi doresc multe, dar pot trăi bine mersi și fără ele. Iar topul celor 3 parfumuri pe care le folosesc foarte des a fost relativ stabil. Până ieri.

Fan di Fendi miroase citric în deschidere. Urmează niște note de pară, apoi capătă un iz plăsticos de flori albe, care însă dispare suficient de repede, pentru ca în urma lui să rămână un miros de piele fină.

Nu are foarte multe note listate: mandarină, coacăze negre, pară, iasomie, tuberoză, trandafir, paciuli și piele. Teoretic, în afară de mandarină, paciuli și piele, nimic care să-mi placă. Combinația ingredientelor are însă un rezultat uimitor. E feminin, deși miroase genial și pe bărbații din casă, e elegant, rafinat, fără a te obliga să te pui la patru ace ca să-l porți. Îți sugerează totuși că o să te simți mai bine dacă o faci.

Cert e că, după ce m-am dat cu el, mi-a plăcut tare mult de mine. Am stat mai dreaptă și m-am dus să-mi pun o rochie în locul treningului cu care stăteam în casă. Băieții erau și ei în extaz și cred că va trebui să feresc sticla de mâinile lor hrăpărețe.

De fapt, efectul pe care l-a avut parfumul a fost că mi-am acceptat doza de nebunie și de inconștiență și nu m-am simțit deloc vinovată pentru ea. Pur și simplu mi s-a părut că e perfect că există. În nebunia de moment mi-am găsit zen-ul. Ceea ce vă doresc și vouă!