Bandit și bandiți

Bandit este un parfum al casei Robert Piguet. Formula originală a fost lansată în 1944, iar creatoarea lui a fost Germaine Cellier. Producția a fost reluată în 1999, dar nu știu dacă, în momentul de față, se mai produce. Pe site-ul oficial nu se mai află în stoc.

Parfumul

Inspirat de pirați și de călătorii romantice pe mare, a fost marketat ca un parfum pentru femeia îndrăzneață și emancipată, care fumează în public. Ceea ce trebuie să recunoașteți că nu se întâmpla prea des la acea vreme.

Din toate notele pe care le listează mi s-a părut că simt aldehidele, artemisia, bergamota, garoafa, mușchiul, vetiverul, pielea și moscul. Dacă nu m-aș fi documentat, aș fi spus fără să clipesc că este un parfum bărbătesc, destul de condimentat, cu un aer de barber shop.

Din punctul meu de vedere, Bandit nu și-a pierdut nimic din caracterul avangardist nici măcar acum, după 79 de ani de la lansare. Nu știu câte femei îl poartă, dar cred că ar merita mai multă atenție.

Povestea

Fiind luni, m-am trezit pusă pe treabă, cu un entuziasm debordant, care m-a făcut să mai stau în pat cu ochii în tavan încă vreo oră după ce i-am deschis. Totuși, fiindcă nimic nu se rezolvă de la sine, am intrat în acțiune înainte să înghit prima gură de cafea. Am pus mâna pe telefon și am sunat în stânga și în dreapta încercând să-l programez pe Ironman la o investigație pe care trebuie să o facă periodic. Cât a fost copil o făcea în spital dar, ca adult, voiam să o fac cu plată.

După o jumătate de oră în care am auzit doar prețuri cu patru cifre, m-am gândit serios că poate e cazul să sparg o bancă. Așadar, am luat o pauză și m-am dus să mă parfumez. Și am găsit ceva extrem de potrivit: Bandit.

Cu privire la parfum, cel mare a fost de acord cu mine. E special și îi place. Problema a apărut când i-am propus să ne dăm cu Bandit și să fim bandiți. A refuzat cu desăvârșire. N-a reușit să-l convingă nici măcar faptul că el e născut în aceeași zi cu Clyde, iar eu împart aceeași zodie cu Bonnie. I-am arătat și poze cu ei, să vadă că semănăm. Nimic! El nu sparge nicio bancă. Nici măcar în parc.

Acum, trebuie să admit că-l înțeleg parțial, pentru că, dincolo de aura romantică în care i-a învăluit Hollywoodul, cei doi au fost niște criminali nemiloși care au sfârșit tragic. Iar cariera lor împreună a durat doar vreo doi ani. Când au murit aveau jumătate din vârsta mea.

Dar aveam nevoie de bani pentru investigație. Și îmi surâdea mai degrabă o activitate criminală decât mersul cu Ironman la un spital pentru adulți. Norocul nostru că a sunat telefonul și o clinică mi-a dat un preț decent și o dată convenabilă. Viața noastră de bandiți s-a terminat chiar înainte să înceapă. Ce ușurare!

Concluzia

N-o să fiu niciodată Bonnie. Nici nu cred că vreau cu adevărat, dar pot visa la asta și pot purta un pistol imaginar cu care să-i împușc pe cei care mă enervează. Și, mai ales, mă pot da cu Bandit. Nu voi depopula jumătate din oraș cum aș face dacă aș avea o armă și dacă mi-ar lipsi respectul pentru legi și reguli, dar îi voi ține la distanță pe cei slabi de înger și plictisitori.

P.S. Ca să știți, Bonnie din mine nici măcar nu traversează pe roșu și duce întotdeauna cărucioarele de la magazine la locul lor. Chiar dacă nu au monedă.

P.P.S. Dacă nu sunt bandit, pot fi totuși o proscrisă. Mama mi-a declarat război pe motiv că am confundat un metru cincizeci cu un metru patruzeci. Poftim belea!