Etui Noir, Amon Amarth și clișee

În dimineața asta m-am trezit cu o miniatură Etui Noir la capul patului. Nici nu știți cât m-am bucurat. Fusesem anunțată că o să primesc un Miller Harris, dar nu știam ce anume.

Parfumul

M-am dat cu el înainte de cafea și am decis că-mi place. Lansată în 2016, creația lui Mathieu Nardin are ca note de vârf elemi, tangerine (care nu e același lucru cu mandarina, pentru că e un hibrid cu pomelo) și bergamotă. La mijloc găsim tămâie, iris, styrax și cashmeran, iar la bază note de piele, mesteacăn, labdanum, vetiver, ambră și paciuli.

Cel Mare a strâmbat din nas și m-a informat că dacă știa că e atât de banal nu stătea aseară pe toată durata concertului Amon Amarth cu grijă să nu-l piardă din buzunar. N-am ratat ocazia să-l taxez pentru exagerare, arătându-i clipuri video în care nu părea deloc îngrijorat pentru parfumul meu.

Față de alte parfumuri, chiar dacă nu are o proiecție uimitoare, Etui Noir a rezistat chiar și după duș. Și, da, nu aduce nimic nou. Pe pielea mea se simt tămâia, ambra și puțin paciuli, rotunjite frumos de cashmeran. N-am simțit irisul și ăsta e un lucru bun. N-am simțit nici pielea și ăsta e un lucru rău.

Clișee și Amon Amarth

Mi-am dat seama că e la fel de plin de clișee ca un serial de pe Netflix, la care te uiți într-o duminică în care nu ai chef de nimic altceva. Dar asta nu înseamnă că nu îți place.

Da, poate ai mai văzut o mulțime de polițiste tinere, blonde și lipsite de experiență care rezolvă cazuri complicate. Și ai mai văzut și arhetipul eroului „damnat” cu probleme mentale și familiale care luptă până la ultima suflare pentru a-și îndrepta greșelile și pentru a face dreptate. Dar asta nu înseamnă că serialul nu te poate prinde, nu te poate amuza sau nu te poate scoate din realitate.

Uneori, clișeele sunt un lucru bun. Te duc într-o zonă de confort, în care nu trebuie să faci efort, nu trebuie să fii mereu în priză, poți doar să te relaxezi pentru că știi deja ce-o să urmeze. Și, mai ales, că e ceva ce nu are cum să te afecteze, pentru că nu asta e realitatea.

În fond, nu putem trăi veșnic într-un concert de death metal, oricât ar fi el de melodic. Ca să nu mai zic că și ăla e plin de clișee. Din când în când, avem nevoie și de un serial nici prea rău, dar nici prea bun, care să ne dea voie să ne tragem sufletul și să ne reîncărcăm bateriile pentru următorul pogo. În plus, nici membri Amon Amarth nu trăiesc ca pe scenă, într-o luptă continuă. Au niște vieți destul de banale, de care sunt sigură că se bucură nespus între concerte.

Concluzia

Etui Noir nu e atât de negru. E un parfum plăcut, pentru momentele în care nu vrem lucruri complicate. E relaxat ca o duminică pe canapea. Dacă vreți un concert de death metal, căutați altceva.

P.S. Vă las cu o poză de la concert. E făcută de Cel Mare, deci se cheamă că drepturile îmi aparțin.