Pot Pourri

Pot Pourri e parfumul zilei. Termenul „pot pourri” era inițial o tocană cu diverse feluri de carne și legume. În spaniolă echivalentul era „olla podrida”. Prin secolul 12, diverse amestecuri de ierburi uscate și condimente, ce erau folosite în încăperile castelelor pentru a ascunde mirosurile neplăcute, își însușesc această denumire. Se pare că, dincolo de miros, aceste amestecuri aveau și proprietăți purificatoare sau vindecătoare. Amestecurile au devenit o modă prin secolul 17. Iar azi, săculeții cu acest nume își găsesc locul prin dulapuri, fără să fie însă utilizați la scară largă.

Parfumul

Am să încep cu ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, adică sticla. Am o slăbiciune pentru sticlele pe care le simt solide și grele indiferent de dimensiuni. De asta păstrez un Cabochard pe care-l detestăm cu toții. Adică, uneori îl scot din dulap doar ca să simt greutatea sticlei și să o admir. Marote de vârsta a treia! Presimt că la fel va fi și cu sticla asta. Dacă punem la socoteală că furtunașul atomizorului este invizibil, deja pot spune că jucăria mea cea nouă e mult mai bună!

Parfumul listează note de dafin, citrice, cimbru, rozmarin, cuișoare, lavandă, cuișoare, paciuli, cedru. Din mixul ăsta eu am reușit să identific doar cuișoarele, paciuliul și lavanda. Fiind o apă de colonie, probabil nu veți avea cine știe ce așteptări în materie de siaj sau persistență. Dar asta ar fi o greșeală. Una foarte mare!

Povestea

După o pauză lungă de testat, nu și de cumpărat, am decis că aș face bine să nu mă mai plâng că toate parfumurile miros dubios pe mine și să iau lucrurile așa cum sunt. Și, fiindcă am prins un preț excelent, mi-am cumpărat ceva despre care nu știam nimic în afară de faptul că este produs de cea mai veche farmacie din lume: Officina Santa Maria Novella Firenze.

Luat exclusiv pentru cum arată sticla și pentru prețul jenant de mic, parfumul a sosit la locuința mea de vară după ce am făcut „incantații” prin vecini să văd care așteaptă colete la easybox și e dispus să le ridice înainte de a două venire. A curierului, nu a altcuiva, căci aplicația mă anunțase că lumea e leneșă și easyboxul plin.

Mi-a ieșit și acum vreo câteva ore am luat minunea. Și încă dezbat în sinea mea.

Ironman m-a informat că mă iubește, dar că oamenii din ziua de azi trăiesc mai mult decât ăia de acum câteva secole. Și că ar trebui să se poarte în consecință. Dar, dacă mă pasionează, are el niște filme cool cu exorcisme și vrăji. Și vreo două rețete de poțiuni magice!

Cel Mare e complet extaziat de așa un miros genial. Care-i amintește de nu știe exact ce, dar e de bine. Pe el l-am ignorat, căci ocazional devine ipohondru și pasionat de mirosuri care-mi dau fiori reci pe șira spinării.

Eu mă simt ca și cum am făcut baie într-o tinctură dubioasă și acum aștept să văd dacă mă vindec sau urmează să mor. Căci, la cum miroase, poate fi oricare dintre variante. Cel mai probabil nu se va întâmpla nimic notabil, deși n-aș băga mâna în foc că nu voi avea coșmaruri la noapte. Sper doar să nu intru în combustie spontană pentru că am visat că sunt arsă pe rug în Salem.

Concluzia

Parfumul nu e de luat pe netestate, dacă nu vreți doar să admirați sticla. Miroase a 1612, cât scrie pe eticheta uneia dintre primele versiuni. Sau, dacă vreți ceva mai actual, a alifie chinezească în care au uitat să pună mentolul. Nu e nimic putred în el, dar poate acoperi cu succes mirosul oricărui schelet din dulap. Și, nu, nu e nicio metaforă în fraza anterioară!