Gurmandul pentru carnivori

Azi am încercat un parfum gurmand. Cu condiția să fii carnivor. Poate să depună mărturie vițelul, mă scuzați, cățelul care se plimbă după mine prin curtea pensiunii.

Parfumul

Bois Sikar de la Ateliers des Ors este creația lui Marie Salamagne și a fost lansat în 2018. Deși Sikar mă duce cu gândul la orașul din Rajahstan, parfumul este descris ca o aromă de tutun, amestecată cu note lemnoase, arome de single malt din Islay, care este o insulă din Hebride, și frunză de cedru.

Sau, cum spune site-ul oficial, o metaforă pentru noblețea unui club pentru bărbați, definită de note afumate.

Povestea

Ca să creez contextul, trebuie să precizez că de câteva zile stau la o pensiune care găzduiește mai mult turiști în tranzit, marea majoritate de prin alte țări. Și are și un câine uriaș în curte. Înspăimântător de-a dreptul. Dar, doar în aparență. Rex nici măcar nu latră, decât dacă nu are încotro. Gata. Să revenim.

Pentru că mi se terminau decanturile favorite și afară erau doar 14 grade, mi-am zis că merită riscul să încerc ceva mai „dubios”. Așa că am pus mâna pe Bois Sikar și am aplicat vreo patru pufuri generoase. Apoi am ieșit din cameră să duc ceva la gunoi.

Cum tomberonul e chiar lângă poartă, m-am intersectat cu niște turiști care tocmai plecau.

– Miroase a carne afumată. Mi-e foame, a zis gagica. Nu în română, că nu erau de-ai noștri.

Nu știu ce i-a răspuns partenerul că mi-a sărit inima din piept, când am simțit ceva cald lipit de piciorul meu. Era Rex. Care căpătase brusc o privire foarte dubioasă. Un fel de adorație amestecată cu o sclipire sălbatică. Am zbughit-o în cameră cu o viteză incredibilă. Și cu Rex după mine.

Restul zilei a decurs cam în felul următor: de câte ori dădeam să ies, mă împiedicam de el. Dacă depășeam o oră de stat înăuntru, potaia mă lătra. Practic, și-a petrecut toată ziua pe pragul ușii mele, m-a chemat afară și m-a însoțit ca o umbră peste tot. Inclusiv pe stradă. Eu m-am strecurat pe poarta mică, el a ieșit prin gaura din poarta pentru mașini. Sunt aproape convinsă că nici măcar Cel Mare nu mă iubește așa cum a făcut-o Rex azi.

Marea mea bucurie a fost să descopăr că potaia are capul mai mare decât posteriorul meu. O bucurie amară, la gândul că mă poate hali dintr-o îmbucătură, dar tot bucurie rămâne. Pot spune că sunt slabă. Am făcut evaluarea când am constatat că parfumul nu iese la spălat.

Respectul meu pentru Rex a crescut când am constatat că nu iubește Amouage Gold, nu de alta, dar din disperare că nu scap de mirosul de mușchiuleț afumat, am dat și cu ăla. M-a mârâit și s-a dat doi pași în spate. În locul lui și eu aș fi făcut la fel. Dar, despre asta, în altă poveste.

Concluzia

Mulți au presupus că Bois Sikar miroase a slăninuță afumată. Nu e adevărat. Ăla e Tonnerre de la BeauFort London. Bois Sikar e carne macră, mușchi afumat la rece, cu lemn fin. Islay spirits probabil a fost consumat de cel care păzea afumătoarea, că eu nu l-am simțit. Pe scurt, pentru carnivori, Bois Sikar trebuie încercat. E un adevărat gurmand. Garantează Rex care bălește pe piciorul meu. Gold s-a dus, dar nuclearul de la Atelier des Ors, nu.

P.S. Poza e cu potaia. Doar ca să vedeți cât de adorabil e Rex.