O scăpare freudiană

E așa un soare afară, iar eu mi-am uitat ochelarii de soare acasă, că am răscolit prin cutiile cu minuni și am găsit ceva ce mi s-a părut că mai temperează puțin lucrurile: Black night. Sau cel puțin asta am crezut eu că spune scrisul cursiv de pe etichetă. Ei bine, nu spunea asta. Avea să mă lămurească mai târziu cel mare.

Ironman se uită la mine de peste masă, mă întreabă cu ce mă dau și conchide:

– Mă rog, dacă asta e noapte, a fost una tare dubioasă. Probabil ai dormit în hainele cu care ai fost la cârciumă. Mai multe zile. Într-un șanț.

Noroc că masa e de 12 persoane și nu pot ajunge la el să-l ciufulesc, așa că prefer să ies pe terasă să ascult păsărelele, atunci când grecii de la barul din apropiere iau o gură de cafea și tac cât să o-nghită. Oricum, ieșitul pe terasă a fost o decizie înțeleaptă, căci parfumul e o bestie, în care simt note de fum, ceva ceară de albine și ceva ce mie i se pare puțin rânced. Dark într-adevăr.

Dau să-l caut pe siteuri, dar nu mai apuc, că apare cel mare și cum e ziua lui, sar să-l întâmpin cu o cafea.

– E mișto apartamentul ăsta și am dormit excelent, dar nu înțeleg de unde miroase a vechi în sufrageria asta nou-nouță.

– Stai liniștit nu e de la sufragerie e de la mine.

– Păi parcă eu îmbătrâneam azi, nu tu.

E clar, pare decis să profite la maxim că nu mă pot supăra pe el.

Ia decantul de pe masă și pentru că vede să citească mai bine decât mine, mă lămurește:

– Black Knight, de la Francesca Bianchi.

– Aoleo, era knight nu night. Oare ce o însemna scăparea asta freudiană? Fac eu greșeala să întreb.

– Toate pisicile sunt negre noaptea. Probabil și cavalerii… răspunde Ironman

– Noaptea, și-a dat armura jos și așa pute după ce s-a prăjit toată ziua în ea, încearcă și cel mare.

Probabil au mai continuat pe subiect, dar nu i-am mai auzit că m-am dus să fac duș. În fond, eu sunt o prințesă și așa vreau să rămân!