Tigrul bengalez de pe carpetă

Până să-mi pice în mână Tigrul bengalez aka Tigre du Bengale, nu auzisem de Malbrum. Pe numele lui real Kristian, acest norvegian declară că pasiunea lui pentru parfumuri a început pe la 8 ani, dar că s-a dezvoltat cu adevărat după un stagiu la Carlsberg, unde, pe lângă bere și sucuri, a învățat să facă apă cu aromă naturală de afine. Ok. Dacă zice el.

Parfumul

Descrierea oficială e scurtă și spune cam așa: „tigrul bengalez își folosește ghearele ca să jupoaie coaja copacilor, apoi urinează pe resturile de lemn, pentru a crea un monument cu care să-și marcheze teritoriul.”

Tigrul norvegian, pardon, bengalez, listează note sintetice de toscanol, safranal, nimberol, ambrofix. Piramida olfactivă are la vârf cardamom și ienupăr, la mijloc, smirnă și labdanum, iar la final, castoreum, tutun și paciuli.

30 de ml de extract de parfum costă cam 124 de euro.

Carpeta

Cum Cel Mare e la sute de kilometri de mine, iar Ironman e necooperant, a trebuit să mă descurc singură cu fiara.

M-am dat cu ea duminică, ca să îmi creez o stare de „pot face orice” și să nu mă apuce depresia la gândul bazelor de date mySQL cu care ar fi trebuit să mă lupt luni. Roar! Aiurea. Miau!

Tigrul mirosea a covor nou, proaspăt luat de la magazin și întins în sufragerie ca să se îndrepte. Mi-am amintit de copilărie, când o întrebam pe mama de ce noi nu avem carpetă din aia pe care o punea tanti Tanța pe gard, la aerisit, înainte de Paște. Adică, din aia cu un mare tigru pe ea. Iar mamei îi ieșeau ochii din cap, bombănea ceva în barbă și mă ducea la Fondul Plastic să-mi arate tablouri. Încă mă mai gândesc la carpetă, care părea foarte mătăsoasă și foarte atrăgătoare. E posibil chiar să-mi iau una și s-o pun într-un dulap, dar nu mă întrebați de ce. Și mai ales nu-i spuneți mamei, că are o vârstă și nu vreau să facă vreun AVC.

După vreo oră, așa, a apărut și animalul. Părea să fie ruda mai săracă a unor parfumuri ale Francescăi Bianchi. Avea o bucățică de ADN, dar mult diluat. Notele provocatoare, contrastante, lipseau cu desăvârșire. Tigrul trăia într-o grădină zoologică bizară și, probabil, avea pamperși. Sau eu miroseam doar umbra lui.

Am căutat monumentul ăla cu scoarță și urină degeaba. Tigrul s-a dus în treaba lui, carpeta e amintirea unei amintiri, iar eu n-am reușit să mă impresionez nici măcar pe mine. Însă, luni, bazele de date m-au pus la pământ și și-au marcat teritoriul. Vă imaginați voi cum.

Concluzia

Tigre du Bengale, deși extrait, e un parfumel. Ține câteva ore cu o proiecție moderată spre slabă. E ușor animalic, purtabil fără să dea dureri de cap și fără să impresioneze. Nu rage, nu mușcă, nu zgârie. Dar, dacă nu ești complet surd, o să-l auzi cum face miau.

P.S. Vă pun o poză cu carpeta. E de pe un site de vânzări. Din fericire, anunțul nu mai e valabil.