De ce ai vrea să miroși așa?

– De ce ai vrea să miroși așa? M-a întrebat azi una dintre noile mele colege.

Și, în afară de:

– Pentru că îmi place, n-am știut ce să-i răspund.

Contextul

A fost prima mea zi la birou cu toată echipa, așa că am decis să nu-i omor și m-am dat doar cu un puf de Ganymede. Nu s-a plâns nimeni. Nu l-a remarcat nimeni. Sau nu mi-au zis, căci majoritatea are jumătate din vârsta mea și nu se face să superi babele care au mai mulți ani decât mama din dotare.

Cu colega de birou și de training am stat însă mai mult de vorbă despre ce ne pasionează. Și, cum răsfoiam agenda în care îmi luam notițe, am găsit niște blottere cu parfumuri bespoke pe care le-am mirosit la ultimul meu interviu. Din trei, două chiar mi-au plăcut. Nu vă spun ce și de la cine, că nu are sens. Ideea e că nu erau aromele pe care le găsești în magazinele din mall și nici cele care, aparent, sufocă în fiecare dimineață metroul plin de corporatiști.

Le-a mirosit, s-a uitat la mine și mi-a pus întrebarea de mai sus. M-am blocat. I-am oferit un răspuns banal și apoi am început să mă gândesc la ce, cum și de ce.

Dilema

Și mi-am dat seama că, pentru mine, momentul când am început să identific notele (și încă mai dau rateuri) a fost similar cu cel în care am învățat să citesc. Mereu uit că literele care acum se înșiră fără vreun efort mi-au fost cândva necunoscute. După ce le-am învățat, am avut impresia că nu ai cum să nu le știi dintotdeauna.

Ba ai! E suficient să mă uit la alfabetul grecesc, pe care nu-l stăpânesc mai deloc și dacă nu mă întâlnesc cu el măcar o dată pe lună, mă face să-l privesc cruciș. Cel slavon, învățat în copilărie, pe când școala se pregătea să-mi ofere cursuri de rusă, nu-mi pune probleme. Dacă nu înțeleg cuvântul, și nu înțeleg multe, măcar știu unde să-l caut în dicționar sau îl pot asocia cu o imagine sau locul în care e scris. De cel japonez, deși am făcut un an de cursuri, nu mai vorbim.

Cred că la fel e și cu parfumurile. Cred, nu bag mâna în foc. Aici aștept să mă lămuriți voi. Dincolo de flori și de notele citrice, fructate sau de caramel ori fum, pe restul le-am învățat încet. Prin comparații, prin discuții, prin testări repetate. În timp, am învățat să le recunosc, chiar dacă nu-mi plac toate. Încă nu simt nicio diferență între vetiver și vetiver haitian. Nu știu cu ce e mai bună lămâia de Amalfi decât aia ordinară. Să nu mai vorbim de diferența dintre un absolut de ceva și varianta simplă.

De plăcut, îmi plac toate. Chiar și Secretions Magnifiques, care mă face să vomit incontrolabil. Nu m-aș da însă cu toate. Le testez, le indexez, cât mă lasă memoria și-mi aleg ce mi se potrivește.

Cu toate astea nu pot însă răspunde la întrebarea de ce vreau să miros așa. Adică a T-Rex, a Dodo, a L’Air de Rien, Encens Suave sau a Hyde. Repet, nu astea au fost parfumurile pe care le-a mirosit colega mea azi. Ce i-am oferit era mult mai „purtabil”, dar nu are echivalent.

Întrebarea

Vă rog să mă lămuriți. Dincolo de faptul că vă plac, de ce alegeți parfumurile astea? Nu cele înșirate de mine, ci cele pe care cei din jurul vostru nu le apreciază sau nu le înțeleg. Ce vă încântă la ele? Ce amintiri vă trezesc? Săpați și nu-mi dați primul răspuns care vă vine în minte. Adică, dați-mi-l, dar mergeți mai departe. Ca în terapie.