White Whale – povestea unui vis

Să vă spun povestea mea despre White Whale e un sacrilegiu, dacă mă gândesc cât de frumos a spus-o parfumierul. Dar o s-o fac oricum, că nu mă pot abține.

Parfumul

White Whale face parte din colecția Act of Dreams a casei Masque Milano. Descrierea întregului proces de creație o găsiți atât pe Fragrantica cât și pe siteul oficial al casei (adică aici)

Ca să fac un rezumat, parfumul este construit în jurul acordului de ambergris. Se deschide cu note lemnoase aspre, menite să sugereze vasul pornit în călătorie pe mare. Apoi, apar notele marine, reci datorită piperului. Vasul e și el acolo, sugerat de niște odgoane în care s-a impregnat sarea. Notele de osmantus și violetă ar trebui să sugereze lumina unei lumânări. Un fel de licărire de speranță. Apoi apare rădăcina de iris pentru a vă pune în față paginile unei cărți vechi. Și, la final, notele de absint sunt menite să recompenseze echipajul care urmează să-și întâlnească moartea.

Povestea

În primul moment în care m-am dat cu parfumul, am simțit niște note lemnoase oarecum familiare. După ce am săpat puțin în memorie, am ajuns la concluzia că o parte din ele le-am mai întâlnit în Beach Hut Woman de la Amouage. Doar că marea nu era tot aia. Nu e la fel de sărată ca în Acqua di Sale și nici la fel de învolburată ca în Black Sea. E ca marea pe care o visezi. Știi că e mare, dar nu-ți atacă toate simțurile.

Pentru că nu mă mai descurc de o bună bucată de vreme cu multitasking-ul, am uitat de parfum vreo două ore. Când m-am întors la el, într-adevăr mirosea a carte veche. Una care a trecut prin mâinile multora care au încercat să-i descifreze sensul.

Când să ajung la partea cu absintul, parfumul abia se mai simțea. Nu are o proiecție fenomenală, dar rezistă ore bune.

Cum pe Moby-Dick am renunțat să-l mai dovedesc după a treia sau a patra încercare, pe mine parfumul ăsta m-a dus cu gândul la un poem de Sylvia Plath.

Two Lovers and a Beachcomber by the Real Sea

Cold and final, the imagination
Shuts down its fabled summer house;
Blue views are boarded up; our sweet vacation
Dwindles in the hour-glass.

Thoughts that found a maze of mermaid hair
Tangling in the tide’s green fall
Now fold their wings like bats and disappear
Into the attic of the skull.

We are not what we might be; what we are
Outlaws all extrapolation
Beyond the interval of now and here:
White whales are gone with the white ocean.

A lone beachcomber squats among the wrack
Of kaleidoscope shells
Probing fractured Venus with a stick
Under a tent of taunting gulls.

No sea-change decks the sunken shank of bone
That chucks in backtrack of the wave;
Though the mind like an oyster labors on and on,
A grain of sand is all we have.

Water will run by; the actual sun
Will scrupulously rise and set;
No little man lives in the exacting moon
And that is that, is that, is that.

Concluzia

Aș fi vrut să traduc poezia, dar timpul nu e prietenul meu azi. Și, cum rimele și ritmul sunt greu de găsit, voi abandona ideea. Sunt de acord că trebuie să ne găsim cu toții acel vis care ne va distruge la final, dar nu sunt pregătită să fac asta. Așa că bucurați-vă de poezie și încercați White Whale. Chiar dacă nu va face parte din visul vostru, o să vă amintească întotdeauna câte vise sunt închise în cărți și în mințile altora.