Când vine vorba de trandafiri nu sunt un erou

Azi, grecii au sărbătorit Ziua Independeței. Cu parada școlilor și a unor asociații despre care pot doar bănui ce reprezintă. Cum era soare și frumos afară am ales un parfum care să miroasă a flori, doar că am ales prost. Rose and me de la Coreterno este un parfum pe bază de trandafir. Nu am nimic cu floarea sau cu mirosul ei, dar parfumurile cu trandafir îmi dau atacuri de panică.

Cândva, prin copilărie, am mers la teatru, dar nu înainte de a vărsa pe mine niște ulei de trandafir, din acela bulgăresc. Am crezut că voi muri până la sfârșitul piesei. O dată pentru că mirosul era atât de dulce încât mi se făcuse greață și a doua oară de rușine pentru că oamenii se tot întorceau să vadă cine a provocat acea catastrofă olfactivă. Și dacă asta ar fi fost singura pățanie tot ar fi fost ceva, dar, niște ani mai târziu, mi-a venit ideea să fac un suc din petalele trandafirilor din grădina blocului. Cred că o vecină îmi dăduse rețeta. A fost bun sucul, foarte bun, doar că am băut atât de mult că mi s-a făcut rău. Și a doua zi plecam în tabără. Am tras așa o spaimă că nu mai merg ,de se pare că nici acum nu mi-am revenit. După așa întâmplări, nici nu-i de mirare că nu vreau să mai aud de produse pe bază de.

Așa că nu prea știu ce m-a apucat azi, probabil unde eram entuziasmată că merg să văd parada și mă mobilizase vorba conform căreia „Grecii nu luptă ca niște eroi, ci eroii luptă ca niște greci.” Numai că, se pare că, în entuziasmul meu, am uitat cu eu nu sunt grecoaică, așa că în momentul în care m-am dat cu parfumul m-am ofilit ca o floricică. Practic, cu eforturi supraomenești, am rezistat zece minute, pe terasă, în aer liber. După care am fugit în bucătărie, căci nu ajungeam până la baie. M-am frecat pe mână inclusiv cu buretele de vase, poate, poate scap de miros. Se pare însă că, oricât m-am străduit, aroma trandafirilor rămânea undeva în fundal. Doar ea și nimic altceva. Mai dulce decât cea mai dulce cafea grecească, aia cu șase lingurițe de zahăr la o ceșcuță.

Băieții au decis să mă ajute. Evident, în felul lor. Unul mi-a adus o folie de Xanax, celălalt niște vată să mi-o bag în nas. Și mi-a sugerat că, dacă tot sunt la capitolul ăsta, să acopăr și celelalte orificii, ca să-i scutesc de-o treabă dacă mor. Când i-am înjurat foarte românește au trecut la videoclipuri cu Floricica Dansatoarea și la melodii machedonești:
Un trandafil creashti la firida mea
Tsi’shi apleacã frundzãli lishor,
Lungã’nji pari calea pân la vruta mea
Shi’nji si pari cã va’nji mor di dor

Ceea ce mi-a dat și ideea salvatoare. Ia ghiciți voi ce decant am consumat în întregime azi, ca să acopăr mirosul și să-i satur? Nici miau n-au mai zis restul zilei. Și am prins și cele mai bune locuri la festivități, că toată lumea se dădea la o parte.

Vă las cu o imagine de la paradă, că dacă văd vreun trandafir zilele astea mor cu el de gât, în cel mai neeroic mod cu putință.