Oaia neagră, elefantul alb și hyrax

Fiecare cultură are personificarea sa pentru personajul/lucrul nedorit.

În limba română, oaia neagră e acel personaj care face tâmpenii și pe care nimeni nu-l apreciază în familie. Deși originea acestei idei pare foarte veche, de fapt, ea aparține secolului 18, când, în Anglia, oile negre erau văzute ca simbolul diavolului, deoarece lâna lor era lipsită de valoare pentru că nu putea fi vopsită.

Pe de altă parte, elefantul alb reprezintă un cadou inutil, și face parte din imagistica asiatică. Regele Siamului făcea cadou celor pe care-i aprecia elefanți albi, care erau sacri. Nimeni nu-și dorea acest cadou, căci animalul sacru nu putea fi pus la muncă, dar trebuia hrănit până la sfârșitul vieții. Și nu trăia puțin.

Dacă vă întrebați ce are de-a face hyraxul cu elefantul, vă explic eu în continuare. Deși este un rozător, care poate ajunge la maximum 70 de cm și 5 kg, acest „iepure” cu urechi rotunde este ruda elefantului. Bine, și a dugongului sau a lamantinilor.

N-o să vă spun cine-i cine în familia mea de origine, deși dacă ne uităm la nas ne dăm rapid seama, dar o să vă povestesc cum am testat Hyrax de la Zoologist.

Inițial l-am încercat acum câteva zile și mi s-a părut unul dintre cele mai purtabile parfumuri ale brandului. Nu și cel care-mi place cel mai mult, dar nu despre asta era vorba.

În deschidere, mie mi-a sugerat pietre, nu ceea ce parfumierii numesc African Stone, adică hyraceum, fecalele hyraxului, ci bucăți de nisip întărit uscat la soare. Pe măsură ce a trecut timpul, din pietre au ieșit flori, ceva simpatic, așa ca un rozător nu foarte mare și la care nu te gândești că ți-ar putea transmite Yersinia Pestis, adică ciumă. Nici nu știu dacă hyrax o face, dar vă spun clar că marmotele, care se mănâncă în Mongolia, trebuie ocolite, căci ciuma nu „trece” prin tratare termică. Dacă vă întrebați de legătură, nu vă pierdeți vremea, e doar în mintea mea.

Azi, după ce am decis că merg în vizită la ai mei, am dat cu La couche du diable, care a dispărut rapid, cu Eau de protection, care și aia a zis, „nu mă bag” și, după ce am ajuns la ei, spre exemplificare a chinurilor la care mă supun ca să scriu textele astea, pe care ei le consideră inutile (nu zic că nu au dreptate), cu Hyrax.

Surpriză! În loc de pietre, toată lumea a simțit rahat, și nu turcesc. Cel mare m-a acuzat că m-am dat înadins cu altceva decât acum două zile, tata a crezut că vreau să-l omor ca să-i mănânc pensia, iar mama s-a dus să se întindă puțin, că o lua cu leșin.

Obișnuită să fiu deopotrivă oaia neagră și elefantul alb, am mai dat un puf. Așa, de a naibii. Ca urmare, am primit mâncarea la pachet și am fost trimisă acasă. Unde, ca să vezi și să nu crezi, Hyrax miroase din nou a floricele și a chestii drăguțe. Vă confirmă cel mare, deși el ar fi în stare să spună orice numai să-l las să se uite la meci.

Ironman, aflat la câteva sute de kilometri distanță, mi-a trimis o fișă despre familia Procaviidae și m-a informat că a încheiat studiul zoologiei pe semestrul ăsta, motiv pentru care adoră parfumul.

Eu rămân singura nelămurită. Sunt oaia neagră sau elefantul alb? Că, după dimensiuni, șoarece sigur nu sunt.