Monaco și Zambia

O să spuneți că nu e nicio legătură între cele două. O să o fac eu! Printr-o experiență cât se poate de subiectivă.

Munegu de la Nishane este un parfum dedicat statului Monaco. Probabil ar trebui să evoce un bancher elegant și rafinat. Dar de ce ar face vreun parfum ce mă aștept eu de la el? Se știe că, la mine, lucrurile nu funcționează conform descrierii. Dacă nu mă credeți, întrebați-o pe stilista mea, care mă vopsește de ani de zile cu aceeași culoare, de la diferite firme. Nu-i iese niciodată din prima. Ba prinde blond, ba roșu, ba albastru, când ar trebui să iasă un amărât de șaten închis. Bine, am exagerat cu albastrul, dar blondul e la ordinea zilei. Abia la a doua tură iese ce trebuie. Să nu-i spuneți, dar mi-e frică să nu mă sugrume într-o bună zi cu șorțulețul acela de mi-l pune la gât. Și, nu, nu le iese din prima nici altora.

Așa că nici Munegu n-a fost o excepție. Cum are chimen, numai bancher rafinat n-a scos din mine. Să nu mă înțelegeți greșit, chiar e special, doar că în loc de Monaco, m-a trimis în Zambia.

Pe malurile fluviului Zambezi trăiește populația Lozi sau Barotse. Lozi înseamnă câmpie iar Barotse, oamenii câmpiilor. Ei bine, oamenii ăștia, atunci când fluviul inundă terenurile din jur, se mută spre zone neinundabile. Apoi, își mută regele, Litunga, cum este numit el, cu ajutorul a trei pirogi late de un metru. Despre lungime, nu știu nimic, așa că nu întrebați. De același tratament beneficiază însă și o femeie, care ocupă a treia poziție ca rang în cadrul monarhiei și care guvernează peste Barotse din Sud.

Prințesa al cărei interviu l-am văzut eu avea vreo 87 de ani (acum a sărit de 90) și fusese numită în funcție pe la 65. Înainte să vă bucurați că există atâta egalitate între sexe, ar trebui să știți că „mama” populației Barotse nu are voie să-și părăsească locuința sub niciun pretext, în afară de momentul mutării: ceremonia Kuomboka.

Nu i-ai da o zi peste 60 de ani și nici nu te-ai aștepta să reziste unui drum de 6 ore într-o pirogă, cum nu te-ai aștepta să poată sta doar în casă, indiferent de ce se întâmplă cu restul familiei. Cu toate acestea, o face. Apropo, actuala prințesă a fost profesoară în Salisbury, Anglia.

La ea m-a dus cu gândul Munegu. La un iz de cremă pentru șale, cu condimente, căci pe lângă chimen mai are cardamom și nucșoară. Apoi, apar flori de mușcată și de ylang-ylang (da, știu, nu crește în Africa). La bază, o să dați peste spre ambră, tămâie și tutun.

Cu alte cuvinte, prințesa se dă jos din pat, își tratează articulațiile obosite, gătește ceva sau, poate, doar mănâncă, udă florile, arde niște tămâie, pentru cine știe ce divinitate, și își aprinde o pipă, din care trage încet, în timp ce povestește despre experiența ei din Anglia sau ca ministru, căci da, a fost și ministru adjunct la Ministerul Muncii. Dacă nici ăsta nu e rafinament, nu știu ce altceva ar putea fi.

N-o să vă spun ce au zis ai mei despre parfum, căci vreau să vă gândiți la apele fluviului Zambezi și la povestea prințesei care a trăit într-o viață cât n-au trăit alții în douăzeci. Dar mai ales la faptul că, dincolo de o cremă de șale, se poate ascunde o poveste care a influențat soarta unei națiuni, dacă nu a unui întreg continent.

Munegu nu e un parfum pe care să vreau să-l folosesc, dar e unul pe care-l voi scoate din cutie ca să-l miros când vreau să-mi amintesc de o prințesă africană pe care n-am s-o întâlnesc niciodată, dar care a schimbat în bine o lume. Cât despre bancheri, îi voi evita ca și până acum. Ceea ce vă doresc și vouă!