Delicii și suplicii,  Miresme și miasme

Despre parfum, fără parfum

Azi, am fost pornită să testez parfumurile lansate de Anamaria Prodan împreună cu casa Lelas. Am vrut să fiu rea și nu mi-a ieșit.

Aveam treabă la bancă împreună cu Ironman, dar i-am luat pe amândoi băieții după mine, pe principiul bâlciul se face în familie. Am amânat până și mâncarea pentru chestia asta! Iar cine mă cunoaște știe că e grav, mai ales că în meniu aveam (pentru mine) cartofi noi cu cardamom, rozmarin și usturoi.

Am intrat decisă în mall și m-am dus să mă informez unde găsesc magazinul. Ce pot să zic? Am fost ca un fotbalist cu minge, dar fără poartă. La informații nu era nimeni, iar pe panoul cu magazinele, nu apărea niciunde Lelas. Am dat o tură cu o viteză care creștea cu fiecare protest al stomacului meu hămesit și cu fiecare scâncet al lui Ironman că el nu vrea mazăre sau alte prostii, ci piure. Cel mare încerca să-i explice că mama lui e un om cu o misiune și nu se face să o supere, că o cheamă ca pe creatoare și mai știe și krav-maga, așa că o să-i zboare capul de pe umeri mai ceva ca lui Alexa (fotbalistul, nu inteligența artificială).

După ce am bântuit pe la parter și etajele superioare, cum nu venise nimeni la informații, am renunțat. Am ajuns acasă, am împărțit sarcinile culinare și m-am pus pe făcut săpături. Căci nu pot fi fericită decât dacă testez și cele două creații.

Așa am aflat că Alexandria, orașul din Teleorman, nu cel din Egipt, a ajuns pe lista locațiilor relevante în lumea parfumurilor de lux, deoarece aici s-a ținut lansarea. Bine, bine, și eu unde testez?

Cât se făceau cartofii am pus mâna pe telefon și am sunat la numărul afișat pe pagina de facebook a magazinului. Mi-a răspuns un domn foarte amabil care mi-a spus că-mi pot cumpăra parfumurile online și pot plăti cu cardul. Nu există încă în magazin, căci așteaptă să se hotărască doamna Anamaria când face lansarea. Apropo, magazinul era la -1.

– Mulțumesc, nu cumpăr, doar mă uit! Vreau să testez.

– Ne dați adresa și vă trimitem gratis două mostre. Nu plătiți nici transport.

– Mmmmm… Mulțumesc din nou, dar mai bine trimiteți un tester la magazin. Și revin eu după Paște. Îmi făcusem eu o scurtă socoteală și ajunsesem la concluzia că e mai sănătos așa. Nu de alta, dar chiar nu vreau să știe doamna de unde pot fi luată, în caz că parfumurile provoacă reacții de tip showbiz românesc. Știți voi, poale în cap și alte alea.

Nu știu cum sunt parfumurile, nici nu vreau să fac supoziții, deși sunt foarte tentată, dar am apreciat amabilitatea persoanei care mi-a răspuns la telefon. Nu știa cine sunt, nu că aș fi vreun influencer sau ceva, dar a avut exact abordarea pe care o aștept de la cineva care vrea să-și vândă produsul. Ceea ce, după experiența cu patronul aprozarului de unde am luat cartofii noi cu 15 lei kilogramul și care numai că nu m-a înjurat că la banii ăștia mai aveam și pretenția să nu fie stricați, deja e ceva.

Ca să nu trăiți cu impresia că textul ăsta a fost degeaba vă las cu rețeta pentru cartofii prăjiți pe care îi voi mânca acum. Numai ce s-au făcut cât am scris textul.

Cartofii se prăjesc sau se fac în tavă, cu ulei, la cuptor. Ca să-i condimentați, după ce-s gata, pisați usturoi verde, rozmarin, și cardamom. Ca să alunece mai bine, puteți pune condimentul într-un amestec de iaurt cu muștar. Să vă aveți poftă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.