Ai mei părinți și-au dorit de când mă știu să fiu o doamnă. Mă rog, mama, că tata n-a băgat de seamă nici măcar că am părul verde, decât atunci când, după o baie în mare, pe fața mea se scurgeau dâre de albastru de metil. Și asta era în anul de grație 1991, când părul verde era la fel de rar ca benzina de 5 lei litrul, acum. Sor-mea e mulțumită că nu sunt, că are destule de făcut, și n-are timp de prostii, cum ar fi s-o prindă din urmă pe aia mai mare. Nu pot să zic, m-am străduit. Cam cât se poate strădui un adolescent care…