Religie versus credință. Un parfum și o tentativă de exorcism

Religie versus credință? Religie sau credință? Religie și credință? Subiect greu, nu-i așa?! Nu chiar, că până la urmă o să vedeți că e tot despre parfumuri. Cei care sunt sensibili la acest subiect să se oprească aici cu cititul, dar mai ales să se abțină de la comentat.

Pentru că nu mă amestec în ciorbele altora, o să vă povestesc despre noi. Un fel de egotrip în care ne facem chip scris, nu cioplit. Suntem 3 oameni cu minim 4 religii diferite, dar declarați la recensământ fără, căci ni se pare că banii cultelor pot fi folosiți și altfel. Am zis minim, pentru că Ironman e încă în faza de explorare și nu e foarte decis în ce crede, deși mă tot întreabă când poate face și el un exorcism.

Prin prisma locului și a familiilor din care facem parte, suntem cu toții botezați ortodox, doar că de-a lungul vieții ne-am trezit în postura de a ne schimba mai mult sau mai puțin religia oficială. Eu doar printr-o simpatie profundă, căci nu am dus niciodată procesul până la capăt, deși am fost la doar un pas. Cel mare chiar a făcut-o, iar Ironman este într-o perpetuă dilemă, în care primește însă cu încântare orice sărbătoare. Mai ales că, având niște alegeri foarte variate, beneficiem de măcar 3-4 sărbători majore pe lună. Pe care nu vă imaginați însă că le ținem în adevăratul sens al cuvântului, căci nu ne plac lucrurile impuse.

Eu am stabilit o singură regulă, cea în care cred cu tărie: Ești singurul reponsabil pentru faptele tale, fă bine pentru că așa e corect, nu pentru răsplata unei vieți de apoi, că aia nu există. Și mă țin de ea. Ironman se ține și el, dar uneori preferă Legea Talionului, iar cel mare face bine pentru că e scris în genele lui, căci, așa cum îmi place mie să spun, nu are niciun oscior rău în el.

Și cum meditam eu la asta în preajma ajunului anului 5873, m-am gândit să mă dau cu Sancti. Nu știu ce mi-a venit, căci nu suport mirosul de tămâie. Numai că asta nu e o tămâie dintr-o biserică întunecată și opresivă. E luminoasă și ușoară, așa cum ar trebui să fie credința. E plină de speranță și menită să-ți arate că viața e frumoasă, nu o povară de care să scapi, că poate te califici în runda doi, unde va fi mai bine. Vă spun, ăsta a fost norocul lui Ironman, că altfel…

Dacă Sancti ar fi o religie, ar fi shintoism, pentru că e despre natură. Cu citrice (grapefruit, pomelo, bergamotă), cu condimente (rozmarin, cardamom, nucșoară, piper, lavandă) cu rășini (mir, tămâie), cu cedru, cu ambergris și cu aldehide care să sugereze ideea unei curățenii perfecte.

– Mmmmm, cu ce te-ai dat?

– Cu Sancti?

– Ar trebui să am gânduri sfinte? Că nu prea-mi vine… s-a plâns cel mare.

– Tu chiar nu vrei să mă ajuți cu exorcismul! A răcnit și Ironman.

– Pe cine naiba exorcizezi copile? Cine e posedat? Mai las-o încolo pe Annabelle, că suntem prea departe de California!

– De ce nu putem face un exorcism dacă nu știi despre cine e vorba?

– Pentru că sunt mă-ta și trebuie să știu!

– Nu e un argument! Și, dacă-ți spun, nu mai stai.

– …

– Nu vezi că te iau toți ăia, ba că n-am deschis fereastra, ba că nu mă spăl, ba că stau și pe telefon și pe tabletă și pe laptop!

– N-ai nevoie de ritualuri, doar de aer curat, apă și săpun, și sunt exorcizată complet! Ca nouă! Plus că, uite, miros a tămâie!

– Miroși a magazin pentru fraieri. Și era vorba să-ți facem ție ceva. Nu mie!

Se pare că legiunile care mă posedau, cu tot mirosul meu sfânt, s-au simțit lezate și au trecut la atac. Motiv pentru care, Ironman a intrat în noul an, curat, parfumat și fără mâner la fereastră, ca să n-o poată închide.

Ce să vă mai spun? Nu faceți ca el. Cât despre religie și credință, fiecare e liber să facă ce vrea, câtă vreme nu-i rănește pe alții. Sau nu-și impune „adevărul” cu forța. Și nimeni, dar nimeni, nu are vreun drept să judece.