Serenity și junk history

Azi am încercat un parfum care m-a făcut să mă întreb de ce e atât de apreciat: Serenity de la Omanluxury. Are suficient trandafir cât să mă îmbolnăvească pentru trei zile și să-mi vină s-o iau la fugă. Apoi am dat peste celebra memă cu prințesa Qajar din Persia, de dragul căreia s-ar fi sinucis 13 bărbați. Și mi-am amintit că lucrurile sunt rareori așa cum par. Și că există ceea ce se numește junk history.

Parfumul

Parfumul este creat de Pierre Negrin și are ca note de vârf trandafirul și șofranul. La mijloc are cuișoare, cedru și iasomie, iar la bază, piele, oud, olibanum, praline, paciuli și mosc.

Pe mine m-a trăsnit trandafirul de era să mă lase lată. Nu-l suport în nicio formă, în afară de cea naturală, din grădină. Și nici nu cred că voi ajunge vreodată să înțeleg fascinația pentru el. Nu mă lasă stomacul, care face o revoluție majoră de câte ori îl simte. Nu, nu e fierea, că aia m-a părăsit acum 15 ani.

Cât am stat la coadă la baie, ocupată de băieții care se moțau pentru o vizită, a apărut și nota de piele, amestecată cu ceva dulce și chimen. Interesant, dar grețos în continuare.

– Te-ai dat cu trandafir, m-a anunțat Cel Mare, de parcă nu știam.

– Mmmmm.

– Hai să ne arbitrezi, m-a tras și Ironman de mână. Suntem elicoptere!

-… Aș fi vrut să le răspund, dar nu puteam deschide gura fără să iasă și altceva decât vorbe.

– Unde fugi? De ce te-ai supărat?

Am intrat direct în cadă și am terminat dușul înainte să urce apa caldă până la etajul unu, unde stăm noi. Și am regretat amarnic că le-am interzis să se joace de-a elicopterul cu șosete murdare, că poate mai acopereau mirosul de trandafir și puteam să fac și eu duș cu apă măcar la temperatura corpului. Să-mi fie învățătură de minte și să nu mai uit că orice faptă bună se poate întoarce împotriva mea.

Nu pot să vă mai spun nimic despre parfum, proiecție, siaj, chestii din astea, că n-am ajuns până acolo. Dar vă pot povesti despre prințesele Qajar și junk history.

Prințesele

Pe internet circulă o memă în care se spune că 13 bărbați s-ar fi sinucis pentru că prințesa Qajar le-ar fi refuzat cererile în căsătorie. Mema asta intră la categoria junk history, căci e o mare minciună.

Ok, pozele prințesei nu au nimic de-a face cu standardele de frumusețe actuale. Și aș minți să spun că asocierea dintre text și poză nu m-a amuzat. Sau că n-am comentat. Am propus să o parfumăm cu trandafir ca să o simțim de departe și să putem fugi. Dincolo de răutatea mea gratuită, există însă adevărul istoric. Și ăla trece dincolo de felul în care arăta prințesa. Și sună cam așa…

Prințesa sunt de fapt două: cea de-a doua și cea de-a douăsprezecea fiică a lui Nasir al-Din Shah Qajar, rege al Persiei între 1848-1896. Persoana din imaginea care bântuie internetul este prințesa Fatemeh Khanum „Esmat al-Dowleh”, fiica cu numărul 2. Fotografia a fost făcută de soțul acesteia undeva după a doua jumătate a secolului 19. Și ea nu a fost niciodată considerată o frumusețe.

Un detaliu istoric deloc de neglijat este că, în timpul acestei dinastii, femeile persane își lăsau firele din mustață să crească. Acesta era standardul frumuseții atunci. Unul de neînțeles pentru noi, europenii, nu numai acum, ci și la acea vreme. În plus, căsătoriile erau aranjate și se întâmplau pe la 9-10 ani. Șansele ca o fată să-și cunoască pretendenții înainte de ziua nunții erau egale cu zero.

Ce este aproape necunoscut este faptul că Esmat a fost lăsată de tatăl ei să întâmpine oaspeții străini, să învețe să cânte la pian, ba chiar să-și facă un studio foto acasă. De aici și nenumăratele fotografii cu ea. Dacă asta vi se pare remarcabil, stați să aflați ce a făcut sora ei vitregă, prințesa Zahra Khanum „Taj al-Saltaneh”, numărul 12 în familie.

Taj stă la baza revoluției culturale și constituționale din Persia. Una dintre declarațiile sale publice sună cam așa: „Când va veni ziua să-mi văd sexul emancipat și țara pe calea progresului, mă voi sacrifica pe câmpul de luptă al libertății și-mi voi vărsa de bunăvoie sângele sub picioarele mulțimii iubitoare de libertate care-și va cere drepturile.” A găzduit seri literare și a refuzat să poarte hijab, adoptând haine europene. A organizat grupuri care cereau drepturi egale pentru femei, în 1910. Și chiar a condus un miting. O feministă la sfârșit de secol 19, început de secol 20, într-o lume care în prezent instalează camere ca să verifice dacă femeile poartă corect vălul, nu e puțin lucru.

Concluzia

Mie nu-mi plac parfumurile cu trandafir. Îmi smulg fiecare fir de păr care-mi crește pe față cu o determinare demnă de o cauză mai bună. Fac glume proaste chiar și când nu e cazul. Dar îmi doresc să accept (că de înțeles, înțeleg) că sunt oameni care au alte gusturi, că sunt lucruri care mie nu-mi plac și că asta nu le face mai puțin valoroase. Și mai ales îmi doresc să am curajul să văd dincolo de suprafață. Chiar dacă mi se întoarce stomacul pe dos. Și aici nu e vorba doar despre parfumuri. Ceea ce vă doresc și vouă.