Jane Birkin L’Air de Rien sau pe vremea mea apa era mai udă

Nu cred că există pe lumea asta prea mulți oameni care să nu fi auzit de Jane Birkin, fie doar și prin prisma faimoasei genți Hermes. Puțini știu însă cum a apărut acea geantă. Și, deși nu are legătură cu parfumul ăsta, o să vă spun.

Geanta

Jane Birkin umbla mereu cu un coș de paie după ea. Indiferent că mergea la piață, în club sau la evenimente formale. A renunțat când Jacques Doillon a trecut cu mașina peste el în mod intenționat.

Iar faimoasa geantă a apărut pentru că respectivul coș s-a vărsat, pe când era în avion și stătea lângă Jean-Louis Dumas de la Hermes. După apariția genții, Birkin n-a purtat-o decât puțină vreme, pentru că, după cum declara la un moment dat, simțea nevoia să pună tot felul de lucruri în ea și asta o făcea să fie foarte grea, dacă nu imposibil de cărat. Cu toate acestea, geanta nu și-a pierdut nimic din celebritate și continuă să se vândă cu prețuri între 10 000 și 500 000 de dolari.

Mai mult, în 2015, Birkin a cerut casei Hermes să nu-i mai asocieze numele cu geanta (din piele de crocodil) din cauza unor scandaluri privind modul în care era obținută pielea. Dorința i-a fost satisfăcută.

Parfumul

Numele parfumului în traducerea de pe siteul Miller Harris este The Essence of Nothing. Cu alte cuvinte Esența nimicului. Doar că, în franceză, (avoir) l’air de rien mai poate însemna și nonșalant.

Tot pe site este descris ca un amestec între determinarea și discreția specifice societății engleze și grația și manierele franțuzești.

Mirosul este, așa cum și-a dorit Jane, unul al liniștii, al cărților vechi, al prafului și al pielii care a simțit iubirea, sugerând în același timp apropierea dar și depărtarea.

Notele sunt neroli, mușchi paciuli, ambră, mosc și vanilie.

Povestea

După o dimineață stresantă, mai mult în mintea noastră decât în realitate, am venit acasă și, înainte să mă schimb, m-am dat cu parfum.

– Ce bine miroase? Ce e? s-a interesat cel mare.

– L’air de rien.

– Miroase bine! Să ți-l iei!

– Acum fac comandă. Scoate tu 126 de lire, plus transport și vamă și mă descurc. Chit că nu se mai fabrică.

Pentru a doua parte, nu bag mâna în foc. Se pare că produc anual o cantitate limitată, care se vinde doar pe site-ul oficial.

– Bine că nu se mai fabrică. E cam vetust. Dar și incitant, a admis el după ce a mai inspirat o dată aroma care mă învăluia, dar speriat de preț.

Noroc cu Ironman, care prinzându-se că suntem bine dispuși, a început pe loc negocierile.

– Ce bine miroși! Am fost cuminte! Primesc niște extra pepsi?

– Pentru ce? Te-ai comportat normal. Cum să primești ceva extra că ai făcut ce trebuie?

– Un pepsi costă puțin. Adică ai bani de parfum și nu dai și pentru mine?

Jur că dacă media el pacea din Orientul Mijlociu, o încheiau ăia de mult doar ca să scape de el. Și-i costa doar niște pepsi. (E o glumă, nu săriți, că nu iau în derâdere situația de acolo, ci doar determinarea copilului).

– Pepsi!

– Putem să ne jucăm de-a bibliotecara și de-a clientul care n-are bani să plătească pentru că n-a adus cartea la timp?!

Am ales „rien”, adică „nimic”. Până nu primesc parfumul, nu mai cooperez cu niciunul dintre ei.

Concluzia

Parfumul ăsta are o oarecare nostalgie. Aia pe care românii o includ în expresia „pe vremea mea și apa era mai udă”. Și, deși asemănările sunt mai mult de feeling decât de note, mă duce cu gândul la Civet de la Zoologist.

O aromă pe care ne-o amintim mai bună și mai frumoasă decât a fost ea vreodată. Cea pe care o asociem cu momentele de liniște interioară și fericire tăcută, pe care nu le împărțim cu nimeni, că sunt prea prețioase!