Miresme și miasme,  Opinii

Sirena corporatistă

Din punctul de vedere al celor din casă, toate sirenele put la fel. Și cică ar fi niște creaturi oribile. Nu pentru că momesc marinarii cu cântecul lor, ci pentru că jumătatea aia de pește miroase nașpa.

Contextul

După o pauză luuuungăăăă, cauzată de lipsa mea de timp și de anosmia temporară a celor din casă, mi-am luat din nou un parfum. Pe netestate. Mă rog, am luat un decant, că nici până în ziua de azi n-am câștigat la loto. Și asta mă supără mai tare decât orice sirenă.

Parfumul

Sirenis de la Liquides Imaginaires este o creație a lui Marion Costero și a Soniei Constant. Teoretic, piramida are note marine, de mușchi, pământii, aromatice, florale, pudrate, sărate etc. etc. Notele pe care le dezvăluie creatoarele sunt bergamotă, salvie, cardamom, santal, paciuli, mosc, vetiver și încă vreo câteva pe care mi-a fost lene să le traduc, dar pe care le găsiți pe siteurile de specialitate. Practica însă nu s-a potrivit cu teoria pentru nasul meu.

Miroase a alge, a sărat, evident, și a ceva flori care nu-s crini și nici indolice, dar sunt pe undeva pe acolo. V-am lămurit, nu? Nu-i bai, că nu m-am lămurit nici eu.

Impresiile

Dacă e să ne luăm după numele remarcabile din această categorie olfactivă, Meluzyna a fost unul dintre cele mai de succes, cu ghilimelele de rigoare, parfumuri pe care le-am testat eu. Ce-i cu ea, aflați aici.

Sirenis e sora ei mai mică, pe care a gonit-o foamea de acasă și a trimis-o la muncă. La o corporație, ceva, că pare a purta taior și ceea ce britanici numesc „sensible shoes” adică pantofi comozi și musai urâți. A învățat să nu facă valuri, că n-are ambiții să urce pe scara ierarhică, unde sus ajung alte creaturi (vorbim despre ele data viitoare), deci e oarecum la fel ca multe alte creaturi marine care nu-și permit să stea tolănite pe plajă și să se împută la soare, în admirația sau dezgustul maselor.

La cald, adică după testul făcut în stradă, Cel Mare, care mă pescuise de la metrou, căci și eu veneam de la corporație și sunt, de felul meu, sirenă, s-a declarat încântat.

– Îmi place! Se simte că e de calitate!

Două minute mai târziu am intrat într-un magazin să luăm diverse.

– Fetele alea au zis că pute a pește. Cred că de la tine e, mi-a șoptit în timp ce stăteam la coadă. Te aștept afară! Și dus a fost.

Ca să scurtez povestea, și să nu vă spun ce am mai auzit cât am stat în magazin și la semafor, trecem la celălalt tester involuntar: Ironman. Când i-am băgat mâna sub nas, m-a întrebat doar:

– Iar? Când mă duci la mamaie?

În cazul lui, privirea a făcut tot. Avea deja o tristețe absolută în ochi, care păreau să se și înroșească puțin. Nu, nu de la parfum, probabil vreo alergie de sezon…

Concluzia

Parfumul e un marin-floral, destul de greu de acceptat de cei care preferă combinațiile clasice. Poate fi folosit însă la birou, căci nu are o persistență sau un siaj care să pună probleme majore. Dar doar dacă vreți să vă evite toți colegii pentru că mirosiți ca un pește care a murit în timp ce era îmbrăcat la patru ace. Cu alte cuvinte, cine-și dorește să fie declarat o sirenă corporatistă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.