Leather Copper și prietenia

Leather Copper este un parfum Lalique din seria Les Compositions Parfumées. L-am primit de ziua mea de la niște prieteni care erau convinși că știu ce vreau. Nu și-au imaginat nicio clipă că e un blind, adică un parfum ales pe nemirosite.

Leather Copper

Lansată în 2016, creația lui Julie Massé, are la notele de vârf piper negru și roz, ienupăr și lămâie. La mijloc găsim floare de portocal, iasomie și trandafir, iar la bază, piele, ambră, paciuli și o specie de plante numite trandafir de stâncă, specifice Californiei. Acestea din urmă nu au nimic în comun cu trandafirul; sub-specia care crește la noi este cunoscută sub numele de iarba-osului.

Nu miroase deloc metalic și nici cu adevărat a piele. Pe mine mă duce mai degrabă cu gândul la o pereche de mănuși pentru condus, din acelea cu găurele, cum se găseau pe vremuri, care miros puțin a fum, poate de la gazele de eșapament, a piele întoarsă și a ceva nedefinit, un miros floral pudrat ușor vintage, pe care nu-l poți numi, dar pe care l-ai recunoaște de la distanță.

Prietenia

Poate sunt eu într-o epocă mai sentimentală, prin prisma evenimentelor recente, dar parfumul ăsta mă face să mă gândesc la prietenii mei. Și la cei care mi l-au luat, dar și la cei care au rezistat în preajma mea în ciuda faptului că ne vedem extrem de rar.

Pe toți i-am ales blind, adică pe netestate. Nu zic că de-a lungul vremii n-am făcut și alegeri proaste, dar de rezistat, au rezistat doar cei cu adevărat speciali. La fel ca la parfumuri: unele merg un sezon, două zile sau chiar deloc și de altele nu te mai saturi.

Unii dintre ei sunt iuți și zgomotoși precum condimentele. Mereu puși pe glume și distracție, chiar dacă viața îi șifonează ca pe noi toți. Sunt mereu acolo și te fac să-ți dea lacrimile și să strănuți, exact ca piperul. Apoi îți provoacă o criză de râs. Alții sunt mult mai discreți, apar ocazional, ca o rază de soare iarna și au căldura ambrei, chiar dacă știm că pietrele sunt reci. Pe unii nici nu-i simți, deși contribuie, cam ca iasomia în parfumul ăsta. Poate că eu nu o simt, dar ea e acolo și Leather Cooper n-ar fi la fel fără ea.

Și toți sunt un fel de iarba-osului. Despre planta asta se spune că este foarte importantă în Terapia Bach. Cică ar avea proprietatea de a te face să treci peste șocuri, redându-ți tăria sufletească de a o lua de la capăt. Exact ceea ce face un prieten.

Și, ca un sfat de la înățimea înțelepciunii mele de aproape jumătate de secol (insert autoironie cât încape), nu prietenii care suferă lângă tine când ești trist sunt valoroși, ci cei care lăcrimează de bucurie când ți-e bine.

Concluzia

Nu am. Sau poate am. Nici eu nu sunt sigură. Am însă niște prieteni să-mi trăiască! Viața e frumoasă, dar ei o fac cu adevărat mișto. Și ăia care sunt mereu acolo și ăia pe care-i văd rar. I-aș numi, dar mi-e teamă că memoria mea nu mai e ce-a fost și n-aș vrea să uit pe careva. În principiu, se știu ei.