Așchia nu sare departe de trunchi

Se spune adesea că așchia nu sare departe de trunchi. Iar eu am să vă spun și două povești care vor susține această afirmație.

Povestea 1. Așchia personală

Cândva, în primul deceniu al secolului, am fost invitată în Austria să învăț să schiez. M-am bucurat foarte tare că pot într-un final glorios să-mi folosesc salopeta de schi care nu știu cum ajunsese la mine în dulap. Nici măcar nu conta că era un model din anii 80 și cu 5 cm mai scurtă decât îmi trebuia.

Așadar, am ajuns pe pârtie, am făcut cunoștință cu monitorul care urma să se ocupe de mine și m-am dus să-mi iau clăparii și schiurile. Până aici toate bune. Alea nasoale au început după ce le-am pus în picioare. „Hai să învățăm să cazi, hai să învățăm să frânezi, hai să învățăm să virezi. Nu te înclini ca la motocicletă, ci în cealaltă parte. Hai, dă-te pe pârtie. Hai, ia covorul ca să te ducă înapoi sus.” Monitorul mă bombarda cu îndemnuri în germană, printre care mai strecura și niște cuvinte în dialectul austriac. Alea bănuiesc că erau înjurături, de fapt.

Ce pot să vă spun?! M-am gândit la tata, pentru care sporturile de iarnă sunt niște chestii la care te uiți la televizor, cu o bere în față. Deși, trebuie să recunosc, m-a dus destul de des la patinoar, doar ca să-mi facă pe plac și să se uite la mine de la mantinelă.

Filmul mi s-a rupt când pe lângă mine au trecut doi copilași de maxim trei ani, despre care am fost informată în scop motivațional că sunt la a doua lecție și că la a treia trec pe o pârtie mai avansată. M-am uitat la monitorul care mă hărțuia, m-am gândit la tibiile mele vinete din cauza clăparilor și m-am întrebat ce-ar face tata. Răspunsul a venit instantaneu. I-am zâmbit larg monitorului, i-am spus foarte românește ce poate face cu schiurile și îndemnurile lui, apoi l-am anunțat pe nemțește că lecția s-a încheiat și că eu mă duc să beau o bere pe terasa cabanei. Ceea ce am și prestat. Și a fost minunat!

QED: în familia noastră, eu sunt așchia care n-a sărit prea departe de tata. Vă spun altă dată cum am învățat eu italiană de la el.

Povestea 2. Așchia altora

Nu știu dacă știți, dar creatorul Flavius Călaj are o fiică. Care îi calcă pe urme. Așchia nu sare departe de trunchi, după cum ziceam. Pentru parfumul Evy, ea a fost cea care a ales piramida olfactivă: bubblegum, note fructate și multe feluri de piele.

Deși intenționam să testez parfumul, ieri m-am dat cu el din greșeală. De fapt, voiam să mă dau cu altceva, dar decanturile semănau, eu nu aveam ochelarii, așa că am realizat ce-am făcut abia când a ajuns mirosul la nas.

Acum, ca să fiu cinstită, pentru mine guma de mestecat e mentolată, că doar din aia folosesc, iar de înghețata cu această aromă nu mă apropii cu niciun chip. Asta ca să înțelegeți de unde a apărut confuzia.

Primul lucru pe care l-am simțit a fost un miros asemănător cu al propolisului. Lucru confirmat și de cel mare în stilul lui caracteristic:

– Te doare gâtul?

– Nu. De ce?

– Miroase ca un spray din ăla cu miere și propolis.

– Du-te de aici, că nu te pricepi. E un parfum.

El a plecat, eu m-am apucat de analizat cât mă duceau nasul și mintea. Și, de sub acele note, au ieșit notele de piele. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost că sunt niște note ascuțite. Nu care te zgârie sau enervează, ci care ajung undeva departe în creier și te trezesc mai ceva decât un shot dublu de espresso.

M-am așezat pe canapea ca să ne uităm împreună la un reality show tâmpițel pe Netflix. Odată cu vârsta se pare că televizorul are efect soporific asupra mea. Așa că am început să moțăi. Până când, cumva, tot fâțâindu-mă ca să găsesc o poziție mai bună, am simțit din nou parfumul. Și m-am trezit instantaneu. Și am tot făcut asta de vreo 3-4 ori.

Când am ajuns în pat, unde era mult mai cald, mirosul se simțea deja mult mai puternic, așa că aproape m-am trezit de-a binelea. Și m-am gândit le cei doi copilași de pe pârtie și la felul în care ei se descurcau atât de natural cu o chestie care pe mine m-a faultat grav. Căci, da, de atunci n-am mai pus vreodată schiurile în picioare. Și la Evy, care, la o vârstă la care eu nici nu știam ce e un parfum, a creat unul. Și la toate așchiile care nu sar niciodată prea departe de trunchi. Mai dormi, dacă poți!

Concluzie și o întrebare

E puțin probabil ca eu să folosesc Evy altfel decât pe post de energizant, dar sunt convinsă că-l voi aprecia sau recunoaște de la distanță. Și sigur voi recunoaște nota de piele în orice de acum încolo.

Parfumul e în stilul casei, adică făcut pentru personalități foarte sigure pe ele. Mie mi se pare mai mult masculin decât unisex. Și persistă sănătos. Notele de piele se domolesc în timp, iar în urma lor rămâne o aromă care mi-a evocat o colonie old school.

Pentru că sunt curioasă, o să vă întreb: Așchia voastră unde a sărit față de trunchi? Povestea care-mi place cel mai tare primește decantul meu.