Artă
-
Puțin despre un muzeu. Mai mult despre încredere
Conform Enciclopediei de filosofie de la Stanford, încrederea ne cere să fim vulnerabili față de alții, pentru că există riscul să fim trădați. Ea presupune să ne bazăm pe faptul că cei cărora le-o acordăm au competențele necesare și dorința să ducă la capăt ceea ce le-am încredințat. Există o mulțime de teorii legate de acest subiect. Câteva dezbateri interesante au stârnit Russell Hardin și Nancy Nyquist Potter. Căutați-i, dacă vă pasionează subiectul. Eu am înțeles ce înseamnă încrederea, când am privit astăzi niște obiecte dintr-un muzeu. Iar practica bate filosofia. Uneori, la propriu. Muzeul În satul Cernat, la vreo 50 de km de Brașov, se află muzeul Pál Hasszmann.…
-
Muzee și curatori. Managementul în artă
Citeam azi, pe Facebook că dacă nu va avea vizitatori, Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida se va închide. O știre, de altfel, dezmințită chiar pe pagina muzeului. Plus un îndemn să mergem să-l vizităm. Ok, nu e artă, în sensul strict al cuvântului, dar, pentru mine, exponatele din muzeu sunt tot o formă a ei. Poate vorbesc cu păcat, că sunt vreo câțiva ani de când am mers cu Ironman acolo și s-or mai fi schimbat lucrurile între timp. Deși, mă îndoiesc. Ce am vizitat? Un muzeu vetust, cu exponate pline de praf, cu prezentări laconice, pe niște cartoane care sunt probabil de o vârstă cu mine. Nimic care să stârnească…
-
Pentru cine e arta românească?
De câte ori dau peste un mare autor român, un film, o expoziție, nu pot să nu-mi pun această întrebare. Să vă explic. Săptămâna trecută, ies de la sala de sport unde-mi umflu mușchii și constat că două case mai încolo s-a deschis o expoziție nouă. Intru în curte, îl salut pe domnul de pe bancă și-i zic că vreau să văd expoziția. – Ah, păi doamna a plecat. Eu sunt cu băieții care lucrează alături, dar ușa e deschisă, așa că vă descurcați dumneavoastră. Intru ca la mine acasă și încep să mă uit la tablouri. Deloc rele. Toate erau cu cactuși. Zgomotul bormașinilor „băieților de alături” mă cam…


