• Miresme și miasme

    Matrimoniale și parfumuri

    Săptămâna trecută, pe când neuronii mei tropăiau toți într-o singură direcție, creând viziune de tunel și o anxietate cât casa, am văzut un parfum oferit de cineva și, după ce m-am documentat, sau cel puțin așa am crezut eu, am decis că-l vreau. L-am primit. M-am și dat cu el. A fost greșeala vieții mele. Mă rog, am mai făcut eu și altele, că doar n-am umbrit pământul degeaba atâția ani, dar, în ziua aia, asta a fost. La primul damf, mi-am amintit brusc de cele mai nereușite întâlniri de pe siteurile de matrimoniale. Știți voi, alea în care ajungi la întâlnire și constați că pozele erau de acum 20…