Matrimoniale și parfumuri

Săptămâna trecută, pe când neuronii mei tropăiau toți într-o singură direcție, creând viziune de tunel și o anxietate cât casa, am văzut un parfum oferit de cineva și, după ce m-am documentat, sau cel puțin așa am crezut eu, am decis că-l vreau. L-am primit. M-am și dat cu el. A fost greșeala vieții mele. Mă rog, am mai făcut eu și altele, că doar n-am umbrit pământul degeaba atâția ani, dar, în ziua aia, asta a fost.

La primul damf, mi-am amintit brusc de cele mai nereușite întâlniri de pe siteurile de matrimoniale. Știți voi, alea în care ajungi la întâlnire și constați că pozele erau de acum 20 de ani și pe deasupra ale vecinului Costică, căci amorezul din fața ta are o burtă de necesită un obiectiv wide-angle și o chelie în care dacă bate soarele îți prăjește camera. Mirosul de alcool era singurul care se simțea. Ok. Poate era timid și avea emoții. Să-l las 5 minute, poate-i trece, poate îi descoperim vreo calitate care să nu știu ce…, să ceva, orice. V-am zis că neuronii mei erau ocupați cu altele!

Și a venit oriceul. Sub forma psihopatului decis să te ucidă. Jur că am simțit minunea aia din Secretions Magnifiques, care mi-a întors stomacul pe dos două zile. Am fugit spre baie mai ceva ca struțul din desenele animate cu Willy E. Coyote. M-am spălat bine și m-am dat cu parfumul meu favorit.

Și cum stăteam eu așa, simt că și ăla începe să miroasă diferit. Ați văzut voi prin filme cum ies cadavrele la suprafața apei? Fix așa! Am reluat ciclul de spălare și chiar m-am gândit serios la niște apă fiartă și leșie. Am abandonat ideea doar pentru că nu mai aveam chef de încă o programare la medic, și oricum n-aș fi știut dacă să mă programez la dermatolog sau la psihiatru.

Scăpată oarecum de parfumul care se ținea scai de mine, mai ceva ca un amorez respins, am început să-mi pun întrebări existențiale. Trebuia să aibă un miros lemnos, de ce miroase a acvatic, lactonic, pe scurt, oribil? Păi, pentru că nu fusesem atentă. Cam ca atunci când potențialul pretendent zice că îi place Jador și tu citești J’adore, că deh, mintea ta vede ce vrea. Sub numele parfumului era un mare 2, pe care eu nu-l văzusem. Și da, varianta 1 e lemnoasă, varianta 2 e acvatică.

Băieții nu erau acasă, așa că am fost scutită măcar de a fi ținta glumelor lor. Până s-au întors, evident.

– Ai un parfum nou! Cum miroase? S-a arătat interesat cel mare.

– Hai să aflăm mai încolo, că mi-e foame! Și-a apărat Ironman interesul. E cam galbenă la față, și eu nu vreau să-mi fac singur de mâncare!

– Histoire d’Amour 2. Nu se lasă convins ăla mare. Trebuie să fie mișto!

– Mda, ca o întâlnire nereușită pe T, zic eu.

– Păi, întâlnirea noastră a fost cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla!

– Dacă mă dau cu el, n-o să mai fie!

Se pare că argumentul a cântărit greu, căci m-a lăsat în pace.

Eu, în schimb, am trecut toate eșecurile în revistă. Și mi-am dat seama că am îmbătrânit și, deși am întâlnit și oameni mișto, așa cum am cumpărat blind și parfumuri mișto, parcă nu mai sunt dispusă să risc la fel de mult. Nu că aș mai avea nevoie, acum, că îl am pe cel mare. Am totuși o curiozitate: voi cum procedați?