Într-o lume plină de drame mai mult sau mai puțin și, din păcate, uneori deloc imaginare, mi se pare că o zi banală a devenit un lux. Nu pot vorbi în numele altora, dar eu cum deschid ochii îmi doresc o zi în care să nu se întâmple nimic ieșit din comun. Vreau să merg la muncă, să-mi fac treaba și apoi să mă ocup de oamenii și lucrurile de care-mi pasă. Bine, nu o luați chiar ad-literam, că mersul la muncă înseamnă în majoritatea timpului să merg de la cafetieră la computerul de serviciu, adică o distanță de doi pași. Vreau să deschid știrile și să văd că nu…