O anomalie

Vineri, pe seară, pe când eu eram ocupată să fac să plângă viitoarea studentă la medicină (despre care v-am povestit aici), căci se pare că tactul nu e punctul meu forte, cel mare și-a luat picioarele la spinare și s-a dus până la Victoriei să-mi ia niște mostre. S-a întors la marele fix ca să înveselim copila testând parfumuri.

Cu așteptări nerealiste, am pus mâna direct pe ELDO She Was An Anomaly. Zic, hai să-i facă musafirii safteaua. O dau pe mamă, că ea trebuia îmbunată prima. Două pufuri generoase.

– Femeie, ai dat banii pe fereastră! Nu miroase a nimic.

– Ai fumat prea mult și nu mai simți parfumul!

– Nu! Miroase!

Vă jur, când a întins mâna spre mine, am crezut că-mi iau una pentru lacrimile copilei.

Miros. Un fel de-a spune, miros, că nu se simțea nimic. Nada, niente, zero.

– Suntem anosmice, decretez eu.

– Ba miroase! Zice fata. Nu-mi place că e prea cuminte!

Tăbărâm pe ea. Mda, miroase. A pudră pentru bebeluși. Mă dau și eu. Același efect. Pudră cuminte, discretă, ca înainte să pui scutecul copilului proaspăt spălat și tratat ca să nu facă iritații. Și atunci mi-am amintit ceva din primele mele zile de mămicie și am început să râd ca nebuna. Viitoarea psihiatră mi-a și zis că primul ei pacient voi fi eu. Apoi i-am povestit și am crezut că o să plângă din nou, că nici n-a avut primul pacient și a rămas fără el.

Să vă explic. După ce am ieșit din maternitate și am ajuns cu odorul acasă, am chemat pediatrul și asistenta să prezentăm comoara și să primim sfaturi. Mi s-a povestit, demonstrat etc. etc ce am de făcut. Părea simplu: papa, nani, pipi, caca. Dresasem eu pisica, nu putea fi o filosofie să mă descurc cu un copil. Care pe deasupra mânca doar o singură dată pe noapte și dormea buștean.

Respect programul conform instrucțiunilor: papa, nani și, când mă trezesc, pe la cinci, zic să verific și ce mai rămăsese. Panică totală. Pampersul era gol. Ironman nu executase părțile trei și patru din program. Bine, el nu execută nici acum ce trebuie, dar asta e altă poveste. Îl trezesc pe taică-său, care nu era deloc matinal, vine semi-adormit, îl ia și decretează:

– La noapte dăm centrala pe 20 de grade, copilul ăsta e transpirat tot. Are părul ud.

Mă rog, îl șterge, îl îmbracă, iau copilul, îl alimentez, mă uit la el și-i spun pe un ton serios, că cică nu trebuie să folosești bebelușeasca, ce are de făcut. Și-l pun la loc la somn.

La 8, hai să vedem dacă a înțeles. Pampersul tot gol. Panicată, sun medicul de familie:

– Aoleo, copilul nu face pipi. Blocaj renal! Ce are?

Vine bietul medic val-vârtej, cu asistenta după ea. Se uită la copil și decretează:

– E grav, mergem la spital pentru investigații!

Mi-a căzut cerul în cap.

– Stați doamnelor liniștite. Nu mergem nicăieri! Se aude vocea asistentei. Copilul face pipi, doar că se udă la ceafă. Cineva, îi pune pampersul prost.

„Cineva” nu va uita acel moment niciodată. Trei oameni siderați, care se uitau la Ironman și la asistentă, neînțelegând ce li se întâmplă. Și, fix în momentul acela, ca la comandă, Ironman execută și ultimul număr din program.

Trei luni a durat distracția cu pampersul uscat și copilul „transpirat” la ceafă. Nici acum nu știu ce făceam greșit de pampersul era întotdeauna uscat. Dar au și fost cele mai distractive luni, când mergeam în parc și vedeam mutrele mămicilor în momentul în care verificam ceafa copilului, dacă a făcut pipi.

Ce pot să zic, o anomalie, la fel ca parfumul ăsta, care pe unii miroase a fund de bebeluș iar pe alții nu miroase a nimic.