Pe vremuri, pe la începuturile carierei mele în presă, pe când poșta redacției încă însemna saci cu scrisori, am fost la o conferință de presă. Și cum mă salutam eu cu oamenii de la intrare, aud undeva, în spate, o voce atât de sexy încât n-am putut să fac altceva decât să-i las pe oamenii respectivi cu ochii în soare și să văd cui aparține. N-o să spun a cui era, dar am fost foarte dezamăgită, căci aveam o părere tare proastă despre persoana respectivă. Asta nu m-a împiedicat să închid ochii și să ascult vocea fără să aud ce spune. Cam așa e și Palindrome I, al lui Santi…