Sânge albastru

Pe vremuri, pe la începuturile carierei mele în presă, pe când poșta redacției încă însemna saci cu scrisori, am fost la o conferință de presă. Și cum mă salutam eu cu oamenii de la intrare, aud undeva, în spate, o voce atât de sexy încât n-am putut să fac altceva decât să-i las pe oamenii respectivi cu ochii în soare și să văd cui aparține. N-o să spun a cui era, dar am fost foarte dezamăgită, căci aveam o părere tare proastă despre persoana respectivă. Asta nu m-a împiedicat să închid ochii și să ascult vocea fără să aud ce spune.

Cam așa e și Palindrome I, al lui Santi Burgas. Este descris ca un parfum care poate fi citit la fel de la coadă la cap și de la cap la coadă, la fel ca un palindrom. Pentru mine e mai degrabă un cuvânt care-ți stă pe vârful limbii și pe care nu ți-l amintești, obsedându-te cu atât mai mult.

E genul de aromă după care aș porni prin autobuz și zău dacă m-ar deranja dacă posesorul ei ar fi chel, cu burtă și la fel de urât ca ăl cu coarne. Fiindcă îl am doar de două zile nu știu cum ar fi să-l simt pe o femeie. Eu nu intru la socoteală, că nu te poți gâdila singur.

Orice s-ar spune, e un parfum care-ți dă o aură de eleganță, genul pe care o simți înnăscută, nu educată. Dacă ar fi să trag o concluzie, aș zice că parfumul ăsta îți face sângele albastru.

De fapt, n-o zic eu, a zis-o copilul.

– Mami, dacă dădeam maidanezul nostru cu el, îl vindeam pe post de lup cehoslovac.

Maidanezul nostru era fată și nu mai e cu noi de niște ani, dar aducea a lup și e bine.

Și ăla mare a vrut să se dea cu el, dar cum avea niște treabă prin oraș, nu l-am lăsat, că nu vreau să cheltuiesc banii de parfumuri pe recompense.

Așa că m-am dat cu el, m-am uitat în oglinda de la baie și mi-am zis ca olteanul (așa e bancul, incorect politic): F*te-m-aș, frumoasă mai sunt! Apropo, știți vreun parfum care să mă facă și deșteaptă? Că devreme acasă sunt mereu!