Parfumuri care nu există. Încă

Am testat acum vreo două săptămâni patru parfumuri care nu există. Încă. Mă rog, ele există, că altfel nu aveam cum să le încerc, dar deocamdată sunt doar niște proiecte. Care sper să ajungă la un moment dat să încânte cât mai multă lume.

Pentru că până la urmă, în stadiul actual prima impresie e chiar irelevantă, am lăsat nu doar să se sedimenteze impresiile, ci chiar să fie influențate de ceea ce mi s-a întâmplat între timp. Și așa am ajuns să mă gândesc la asemănările dintre parfum și viață sau mai degrabă dintre parfumuri și oameni

Parfumul și orice ființă umană pleacă de la o dorință și cresc încet, încet până la stadiul la care văd lumina zilei. Unele rezistă puțin. Poate nu au genele bune, poate nu li s-au oferit cele mai bune condiții, poate le-au abandonat părinții ori poate excesul de personalitate le-a exclus din societate.

La fel ca oamenii, unele parfumuri au mai mulți prieteni decât altele, unele ne sunt antipatice din prima, pentru ca mai târziu să le descoperim calități nebănuite. Cu unele pierdem legătura, pentru că ne schimbăm noi, iar altele dispar de pe rafturi pentru că și-au trăit viața, rămânând însă în memoria colectivă ca repere absolute, ce lasă amintiri de neșters.

Pe mine, cele patru parfumuri, pe care le voi numi momentan Alexander, Unu, Doi și Trei, m-au dus cu gândul la o realitate imaginară. Da, știu, cei doi termeni nu au ce căuta împreună. Cu toate acestea, astfel de realități există. Uitați-vă numai la tabloul lui Harald Slott-Moller, care ilustrează acest articol. El este cât se poate de real, dar este, măcar parțial, produsul imaginației pictorului.

Alexander este personajul tabloului. O femeie din alte vremuri, elegantă și diafană, care miroase a fructe (bergamotă, yuzu și coacăze negre), a flori de portocal și caprifoi, a trandafir și a mosc. Evident, notele sunt mult mai multe, dar chiar dacă le știu pe toate, nu înseamnă că le și simt. E fără îndoială feminină, rafinată, deloc agresivă și puțin pierdută în lumea olfactivă zgomotoasă și agresivă de azi. Aș privi-o și admira-o la nesfârșit, dar nu sunt sigură că i-aș putea juca rolul, care mie nu pare că mi se potrivește.

Unu, Doi și Trei sunt grădina pe care o ghicim dincolo de geamurile din tablou. Luminoasă, plină de plante încălzite de razele soarelui.

În Unu sunt copacii, Guaiac sau copacul vieții, cum este el numit în India, și cedrul, apoi tufele de rozmarin și de mușcate, iar la final ierburi (vetiver) și mosc alb.

Doi e vara sufocantă, când toți trandafirii înfloresc împreună și încearcă să te impresioneze sfârșind prin a te sufoca (deh, să nu uităm că eu am o problemă cu trandafirii, altora poate le plac). Peste ei vine o notă condimentată de chimen, lime și iasomie.

Iar Trei este Yang-ul din această poveste. Melancolia și dulcele din primele două sunt contrabalansate perfect de notele picante de piper, rubarbă și grapefruit. Ca și cum stăpâna casei ar fi gătit ceva delicios și răcoritor, iar prin ferestrele deschise aroma picant-savuroasă a prăjiturii ar ieși în grădina înflorită. Pentru ca mai apoi să se amestece cu aromele lemnoase ale copacilor.

Nu știu dacă parfumurile acestea vor vedea vreodată lumina zilei, dacă vor deveni ceva remarcabil despre care să vorbească toată lumea, sau vor rămâne doar în memoria câtorva, până ce amintirile vor fi atât de uzate că vom uita că au existat. Și până la urmă, nici nu are niciun fel de importanță în imensitatea universului. Eu sunt recunoscătoare că, pentru un scurt moment, am putut trăi în tabloul lui Slott-Moller. Și vă doresc să găsiți și voi acele parfumuri care să vă ducă în locul vostru perfect. Indiferent cum se numesc sau cât costă.

Ca să nu uit, parfumurile încercate sunt proiectele casei Grande. Voi pe care l-ați încerca?