Azi dimineață, celălalt adult, într-o pornire a cărei cauză nu mi-o explic, s-a repezit la cutia cu decanturi înainte să am timp să reacționez. A luat unul și s-a dat cu el. Din abundență. După care s-a uitat pe sticlă și a strigat în urma mea: – Îi zice Sombre. În urma mea, pentru că eu fugisem deja la baie propulsată de stomacul ce-mi urcase în gât. Tot din baie, care e lângă dormitorul lui, l-am auzit pe Ironman: – Cu ăsta v-ați mai dat o dată. E ăla care-mi place mie. Nu era ăla, era doar fratele lui mai mic. Al lui Secretions Magnifiques de la ELDO. Aceleași gene,…