Electricianul și Potențica Catastrofu

A trebuit să merg la medicina muncii și mi-am căutat un parfum potrivit. Așa am dat peste Electrician aka Fat Electrician de la ELDO. Și l-am luat cu mine, ca s-o țină ocupată pe Potențica Catastrofu. Care nu e reală, dar e foarte activă. Ea e vocea din capul meu.

Parfumul

Tatăl electricianului e Alexandre Maisondieu. Și l-a gândit ca un personaj texan, un fel de Steve McQueen pierdut în jungla de asfalt. Așa era în tinerețe, căci, acum, personajul ăsta a intrat în declin, s-a îngrășat și trăiește în New Jersey. Vetiverul este oda adusă erotismului său pierdut pentru totdeauna.

Notele sunt, cum altfel, vetiver, frunze de măslin, castane, vanilie, opoponax și smirnă. Mirosul m-a dus cumva cu gândul la Ink de la Akro. Are într-adevăr ceva metalic, dar nu extrem de puternic. Se simt vetiverul și castanele. E cremos și reconfortant. Nu e deloc gras, e mai degrabă o umbră. Trece pe sub afișe fără să le dezlipească. Și mai e și timid. N-a băgat nimeni de seamă că era cu mine.

Mă rog, nu chiar nimeni, căci Potențica m-a tocat mărunt pe tema lui.

Vocea

Cu toții avem în mintea noastră una sau mai multe voci critice. Alea care ne spun veșnic că nu suntem suficient de buni, că nu merităm, că urmează o catastrofă. De cele mai multe ori nici nu ne dăm seama că ele nu ne aparțin, pentru că le-am internalizat și ni se pare că sunt ale noastre.

La mine, deși am mai multe, cea mai puternică e Potențica Catastrofu. Ea e aia care mă anunță la fiecare respirație că urmează o potențială catastrofă. Ca să pot funcționa trebuia s-o reduc cumva la tăcere. Așa că primul pas a fost să o recunosc și să-i dau un nume. De obicei, dialogul decurge cam așa:

– Auzi, de ce ai făcut X? Ai înnebunit?! O să te faci de râs! Nu, ce zic eu, probabil o să mori!

– Potențica, taci!

– Da, da, o să mori și n-o să apuci să ajungi în Argentina…

– Potențica, nu moare nimeni. Au mai făcut și alții…

– Da, dar ăia erau mai frumoși/deștepți/pregătiți etc. etc.

– Potențica, știi ce urmează…

– Da, dar tot o să…

Și atunci trec la pasul doi. O dau afară. Nu pe ușă, că sunt sadică. Mi-o imaginez atârnată de pervaz, pe dinafară, undeva, la etajul 7. Și închid geamul.

Nu-i vorbă, ea bombăne în continuare, dar eu n-o mai ascult. Uneori chiar reușesc să râd de ea. Și asta ajută întotdeauna.

Azi a avut ceva cu electricianul. Așa că am trimis-o la locul ei. Am o bănuială că l-a luat și pe el și de aia nimeni nu s-a prins că era cu mine. Mi-aș fi dorit s-o ia de nevastă și să fugă amândoi în lume, dar n-a fost să fie.

Concluzia

Am trecut de medicina muncii. Cât despre parfum, îmi place, doar că e mai efemer decât frumusețea însăși. Potențica Catastrofu e la datorie și mă anunță ca de obicei că porcăria pe care am scris-o eu n-o să placă nimănui.

– Potențica, suntem la munte, e frig, dacă nu taci, știi ce urmează…