De citit

Află cum să faci un stat

La noi în casă e un fel de război. Emitem pe rând timbre si declarăm teritorii. Dacă vă întrebați de ce, citiți în continuare. Bine, citiți și dacă nu vă interesează ce facem noi, dar vreți să aflați despre o carte foarte mișto.

Să punem mai întâi lucrurile în context, așa cum ar face orice cronicar responsabil. În familia lui pitzi obsesiile nu numai că nu sunt descurajate, ci sunt susținute cu încântare de către toată lumea. Ca să fim cinstiți, probabil altfel ar fi stat lucrurile, dacă măcar unul dintre noi ar fi fost zdravăn. Dar, cum nu suntem, nu ne rămâne decât să ne facem galerie reciproc.

Celălalt adult din familie e pasionat de geografie. Dincolo de informațiile utile pentru călătorii, poate povesti despre pib-uri, dictaturi, cei mai longevivi președinți, cele mai înalte puncte ale unor țări care nu au nici măcar munți, chestii care lui pitzi îi intră pe o ureche și-i ies pe cealaltă, fără să facă măcar vreo pauză de respirație între cele două puncte.

Dar să revenim la carte. Ați auzit vreodată de Labuan, Tripolitania sau de dictatorul român din Țara de Foc? Da, da, a fost un român școlit la Paris cel care a fost tolerat de Argentina în timpul scurtei sale cariere de dictator. Cel mai probabil nu, pentru că țările astea au avut vieți destul de scurte. Dar despre faptul că era suficient să scoți niște timbre ca să poți avea un stat, știați?

Pe urmele țărilor dispărute 1840 – 1970, de Bjorn Berge, editura Casa, Oradea, 2019 este una dintre cărțile pe care pitzi le recomandă cu mult entuziasm. Este plină de informații prezentate într-un mod plăcut, dar bine documentate. Va fi o lectură apreciată de orice pasionat sau poate fi piatra de temelie a unei noi pasiuni. E potrivită și pentru copii mai măricei.

Practic, veți avea ghidul perfect dacă vreți să vă faceți un stat. Țineți însă cont, că șansele să-l lăsați moștenire sunt destul de mici. Gata, mă duc să-mi extind imperiul în sufragerie, unde se află resursa strategică numită televizor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


The reCAPTCHA verification period has expired. Please reload the page.