Cel mai curat hotel din Veliko Tarnovo

Cu mâncărici în tălpi, că doar se știe că lui pitzi îi place să umble lela, în minivacanța de Ziua Unirii, am decis că nu vrem să dansăm hora unirii în Zanzibar (așteptăm momentul când se va ține în Jamaica) și nici nu vrem să facem economie la bani doar ca să ne tocim nervii pe Valea Prahovei, așa că am pornit spre Veliko Târnovo.

Fiindcă ne place aventura am stabilit că vom lua cazare la fața locului.

Și cum ajungem noi, leșinați de foame, în minunatul oraș, ne oprim la locanta favorită. Să fie pizza cu cârnați bulgărești, ca să intrăm în atmosferă! Și a fost. Pe la a treia felie, ne-am amintit că trebuie să și dormim undeva. Și fiindcă niciuna dintre cazările găsite nu avea balcon, pitzi a decis că aia unde scria ”cea mai curată” avea să fie alegerea.

Am aspirat și restul de pizza și am pus google maps care, în mod miraculos, nu ne-a spus luați-o la dreapta în timp ce afișa mare, pe ecran, o săgeată la stânga. Chestia asta se întâmplă în Bulgaria mai des decât îmi place să admit, dar dacă o ignori pe duduia cu voce metalică și te uiți la hartă nu ai cum să dai greș.

Am ajuns la destinație, am găsit loc gratuit de parcare și nu vedeam hotelul. Trecem de un teren viran împrejmuit cu un gard de plasă și ajungem la o construcție nici prea mare nici prea mică, dar, într-adevăr foarte curată. Recepționera ne instruiește cum să folosim mașinăria de cafea din bucătărie, ne arată unde găsim ce ne trebuie și ne părăsește. Hotelul are șase camere și suntem singuri. Vis, în condițiile actuale.

Și cum ne decidem noi să ieșim pe băncuța din față, să ne bucurăm de liniștea cartierului și să vedem cine stă în clădirea din față, aflată la doi metri de hotel, avem surpriza vieții: blocul din față e bloc, dar unul operator. E secția de chirurgie a spitalului din oraș. Ne-am bucurat că nu e secția de psihiatrie și apoi ne-am întrebat dacă nu ne-au cazat la morgă.

Nu era morga și, nu știu cine a făcut hotelul și de ce tocmai acolo, dar știu ca am mers prin cameră trei zile în șosete albe (evident, în fiecare zi altele) și n-am adunat fir de praf pe tălpi. Așternuturile nu ar fi arătat așa nici dacă erau noi nouțe, iar cele 60 de trepte până în centrul orașului o joacă de copii. Da, n-am avut o priveliște minunată, dar cum nu am stat în cameră să ne uităm pe geam, n-a contat. Internetul zbârnâia, iar programele tv pe care ne-am aruncat ochii erau nedublate. Nu era nimic fancy, totul era extrem de practic, de nou și mai ales, o s-o spun până la saturație, foarte curat.

În rest, ca în vacanță, la restaurante, magazine și spre cetate, aveai șanse mari să auzi vorbindu-se mai des românește decât bulgărește și asta nu e problemă, dar vocabularul folosit este. La fel și atitudinea. Mi-e greu să cred că m-am întâlnit eu cu cei mai nepoliticoși români, dar fenomenul în sine merită studiat. Chiar niciunul dintre cei pe care i-am auzit nu-și imaginează că poate fi înțeles și că poate fi văzut așa cum e: necioplit și arogant? Poate-mi explică și mie cineva. Nu de alta, dar să nu mai supăr lumea când spun că evit locurile frecventate de români.

Ah, la Galeria Națională de Artă Boris Denev nu era picior de român. 8 leva intrarea pentru un adult.