Filmul românesc în bucătăria căruia nu se mănâncă ciorbă. Doar chiftele.

Pitzi rămâne pitzi în esență, așa că în materie de filme se uită la multe, mai puțin la alea românești. Nu că n-ar fi încercat, dar na, nu e suficient de hipster pentru ele.

Cu toate acestea ca să nu mai audă copilul tușind a fost scoasă urgent din casă și dusă la un film românesc, că avea recenzii bune și era la MȚR, unde sala-i, în general, goală.

Lebensdorf pe numele lui, filmul ăsta suferă de o mulțime de păcate românești, dar până la urmă nu e prost. Recunosc că am râs de câteva ori. N-o să vă dau spoilere, n-o să vă spun cum a jucat Ioana Flora, că o cunosc de niște mulți ani și mie îmi place, așa că aș fi subiectivă. Dar o să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu.

De bine. Limbajul. În sfârșit am văzut un film unde dialogul sună normal, chiar dacă sunt alese niște clișee menite să scoată în evidență anumite lucruri. Chiar și înjurăturile își au locul lor și pică unde trebuie. Actorii joacă bine, Mimi Brănescu are momente când nu pare chiar de acolo, adică e puțin exagerat de aerian și relaxat, dar per total e bine. Mai ales la final, când parcă îți pare rău că și-a terminat rolul, când tocmai intrase în pielea personajului. Viziunile pe care le are eroul principal sunt suficient de bizare încât să fie amuzante, iar a doua e o metaforă drăguță. Locurile în care ajunge personajul. Într-unul dintre aceste locuri se desfășoară o scenă puțin cam lungă, dar foarte mișto. Un indiciu: tarot. Ca să știți după ce vă uitați. Lipsa ciorbei. Care ne duce în bucătărie și la ce e…

De rău. Tipicele scene din mașină. La fel de tipica scenă din bucătărie. Dar, da, nimeni nu mănâncă ciorbă în filmul ăsta. Apar niște chiftele, niste paste și salată și niște varză călită. Dar e fără ciorbă. Stați, asta era de bine. Mă rog… Niște scene în plus, care nu construiesc nimic în film: mașinile care mătură străzile din Berlin după o paradă. Ok, e ideea de ordine și curățenie, dar e cumva redundantă. Niște secunde din viață pierdute cu imaginea lor. Viziunile. Tot ele. Au un rost, dar sunt ca niște bile într-o cutie de cuburi.

În loc de concluzie: pe alocuri, lucrurile par însăilate, dar produsul finit ține și nu e chiar rău. Așa că dacă aveți o oră și jumătate la dispoziție, puteți merge să vedeți Lebensdorf. E mai bun decât altele. Și măcar n-o să vă vină să spuneți: ce porcărie absolută!