Dominație colonială și vecine

Astăzi, ca urmare a unei discuții cu cineva de pe grup, mi-am dat seama că mai am de încercat un Beaufort: Vi et Armis. Dar cum nu voiam să-mi omor nici psihologul și nici antrenoarea, că țin la amândouă, am amânat testarea pentru întoarcerea acasă.

Fiind pe grabă, că mai aveam niște cumpărături de făcut, și cu mintea la ce-i povesteam celui mare, iau sticluța și dau trei pufuri, în loc de unul, cum fac de obicei. Greșit, greșit, greșit…

Dar, să creez contextul și să vă povestesc despre vecina mea, care sunt de fapt două. Așa cred. S-au mutat de curând și nu le văd decât în fugă, că sunt foarte rușinoase. Cel mare se amuză, pentru că indiferent de ora la care iese din casă, se întâlnește cu una dintre ele la ușă. Oricare dintre ele ar fi, răspunde la salut, apoi o rupe la fugă pe scări. Dacă n-ar fi fost diferența de înălțime dintre ele, de vreo 20 de centimetri, am fi jurat că avem o singură vecină. Chiar pe drum îmi povestea, că probabil tipa crede că o urmărește și de aia iese din casă doar când încuie/descuie ea ușa.

Venim acasă și, ce să vezi, vecina era la ușă. O salut, îmi răspunde, apoi izbucnește în râs. Mă uit la ea, așteptând o explicație. Privirea mea nu lăsa loc de îndoieli.

– Mă scuzați, am crezut că domnul mă urmărește, și de aia ne tot întâlnim.

Eu, nimic.

– Dânsul ieșea, de fapt, să ia aer. Și o zbughește înăutru râzând.

Am rămas fără cuvinte, total descumpănită.

Cel mare mă împinge în casă și-mi declară:

– Să zici merci, că ai scăpat doar cu atât, că la cum pute chestia cu care te-ai dat, putea fi mult mai rău. Să nu-mi spui că n-ai băgat de seamă cum ne ocolea toată lumea la Mega.

Nu băgasem, că, na, eram ocupată să-i povestesc ce făcusem azi. Și eu când vorbesc, nu prea respir.

– Îți pregătesc o baie? Avem apă caldă.

I-am răspuns și eu ca Ironman:

– Cred că nu.

Nu de alta, dar mie chiar îmi place parfumul.

Menit să sugereze dominația colonială a Angliei, cu note de ceai, condimente (piper, cardamom), opiu, whisky și religie, parfumul e destabilizant. Am folosit termenul în cunoștință de cauză.

Așa îmi imaginez că ar trebui să miroasă o corabie din lemn cu o cală plină de ceai negru, peste care, marinarii, din nu se știe ce motive au deșertat toate butoaiele cu alcool și praf de pușcă pe care le-au găsit pe acolo. Și unde căpitanul e învăluit într-un nor de fum, de tutun sau poate de opiu. Toate astea îngrămădite într-o sufragerie de 20 de metri pătrați. Nu e ușor de suportat combinația, mai ales dacă nu vă place aroma de ceai sau aveți vreo problemă cu proiecțiile de dimensiunile razei de acțiune a unei ghiulele.

Pe scurt, testați-l, dar nu implicați și vecinii. Eu cu siguranță mă voi uita pe vizor înainte să ies din casă. Nu de alta, dar nu vreau să mai dau ochii cu una bucată vecină. Sau două.