Pantera și Catwoman
De dimineață m-am trezit cu gândul la răzbunarea plănuită dar și la ceva mai puțin plăcut ce trebuia rezolvat mai pe seară. M-am sucit, m-am învârtit, imaginându-mi ce s-ar potrivi și mi-am amintit de Pather Fangs de la Calaj. Voi fi la fel de cool și de letală ca o panteră, mi-am spus.
Zis și făcut! M-am dat cu parfum. Puțin, că bănuiam oarecum ce mă așteaptă.
– Știi că sunt un tip norocos? îmi spune cel mare.
– Știu. În fiecare dimineață când mă uit în oglindă îmi spun cât de norocos ești, i-o întorc și eu.
– Da, dar azi sunt dublu, că trebuie să plec la un job.
Ironman nu vrea să rămână mai prejos:
– Dacă fac duș, mă iei și pe mine?
Pe asta trebuie să admit că n-o văzusem venind. Ne-am uitat la el, să nu-i fie rău sau ceva, că așa ofertă noi n-am mai auzit.
– Nu pot, că mă grăbesc. Și a ieșit în viteză pe ușă.
Ironman s-a întors în camera lui bombănind, iar eu am rămas să găsesc pantera din mine.
Ph-ul meu n-a fost de acord cu ideea de catifelat ca blana unei pantere negre, de mișcare fluidă, de privire hipnotică. Nicio panteră nu stătea ascunsă, urmând să-și arate colții. În locul unui animal silențios și letal într-o junglă, m-am trezit într-o bandă desenată cu mână de maestru. Nu puteam să mă vait, traducerea benzilor desenate cu Batman a fost un job pe care l-am adorat, deși nu am văzut niciodată publicate rezultatele muncii mele. Și nici n-o să le văd, căci firma ce cumpărase drepturile de autor a fost vândută, iar cumpărătorii au falimentat recent.
Pe scurt, Harley Quinn se îmbrăcase în costumul lui Catwoman și trecuse pe la Poison Ivy să ia niște flori ce creșteau în permanență, acoperind totul. Latex negru, un bici, baloane din gumă de mestecat și iasomie. O combinație surprinzătoare, puțin înspăimântătoare și fascinantă. În fond, asta ne fascinează în situațiile periculoase, imprevizibilul.
Cum la muncă era liniște și pace mi-am zis că pot împărtăși cu copilul impresiile mele. Aiurea, avea ușa încuiată. S-a mulțumit să-mi transmită:
– Tu nu și nu, Batman, Batman! Dacă aveam și eu sabia ăluia de respira greu…
Am dispărut de acolo, precum Catwoman în tenebrele nopții.
Acum, pe seară, cel mare, îmi spune că a citit condica de reclamații de la clinica unde m-a așteptat și m-a dus să văd un paragraf care descria perfect experiența lui matinală cu parfumul: „Aveți asistente sexy și puțin cam prea prietenoase!”
Sincer, eu n-am văzut nicio asistentă în latex negru, mângâind delicat cu biciul vreun pacient, dar na, fiecare cu ideile lui.


