Foarte puțină istorie a artei, ceva etimologie, volute și mult zahăr

La noi, cuvântul arabesc a venit pe filieră franceză, arabesque, iar în franceză a ajuns din italiană, arabesco, însemnând de origine arabă. Termenul rabeschi a fost folosit în secolul al 16-lea pentru a desemna volute de rulare desfășurate vertical. Arabescul e caracterizat de volute bifurcate compuse din ramuri care formează modele de frunziș întrețesute, după cum ne informează Peter Fuhring, specialist în istoria ornamentelor.

Parfumul despre care vă vorbesc este inspirat de Palatul Ca’ d’oro, din Veneția, situat în Cannaregio, fostul ghettou evreiesc. Se spune că numele îi vine de la faptul că fațada era parțial aurită. De altfel, aurul și albastrul se regăsesc pe flaconul parfumului. Dar să trecem de la aparență la esență.

După ce m-am uitat pe ce produce The Merchant of Venice, am decis că vreau să încerc Arabesque. Ceea ce, evident, am și făcut.

Știți cum funcționează, două pufuri și să vedem ce zic ai casei. Până să zică ei ceva, am crezut că leșin eu. Îi sfătuiesc pe fanii BR450 să încerce capodopera asta. Are același dulce, dar mult mai rafinat. E primul parfum în care pot spune cu mâna pe inimă că simt pruna și tonka. Și un iz de frunză de tutun. Din păcate, n-am simțit nici ghimbirul și nici scoțișoara.

Nu știu dacă asta a fost intenția creatorilor, dar notele se învârt și se întrepătrund la nesfârșit, ca într-un arabesc căruia nu-i vezi capătul.

De altfel, și reacția băieților a fost pe măsură.

– Îmi place, a decretat Ironman. Deși, la a doua respirație, poate e cazul să te speli.

– Cu ce te-ai dat? E oribil de dulce! Dar e fin, a decretat și cel mare.

– E bun!

– E prea dulce!

– Miros ca un borcan cu zahăr!

– E oribil! Dar îmi spune ceva…

– Ești o prăjiturică. Una de la care ți se apleacă!

– Nu ți se apleacă, doar îți strică dinții.

– Păi, vă place sau nu?!

– Hmmm. Ne mai gândim. Mai studiem, au ridicat ei din umeri.

I-am lăsat cu dilemele lor și m-am dus să mă spăl.

Mă întorc de la baie, mă așez la birou și încep să mă miros. Căci, în mod bizar, părea să miroasă și mai puternic.

Mă uit după băieți. Cuminți ca doi îngerași, fiecare cu nasul în treaba lui. Dubios! Foarte dubios! Mă duc iar la baie și, pe după halatele agățate pe ușă, îi pândesc să văd ce fac. Și ce credeți că au făcut ticăloșii?! Au sărit de la locurile lor, au luat sticluța și au dat cu parfum pe scaunul meu de birou. Ocazie cu care am descoperit că pot recita calendarul ortodox fără greșeală.

Răzbunarea mea a fost cruntă. Am așteptat până a doua zi dimineață, dar a meritat.

Unuia îi vine să plângă că are conturile de social media blocate, deși n-a făcut nimic. Iar celălalt își bea cafeaua sub privirea mea necruțătoare. N-are curaj să mă întrebe câte lingurițe de zahăr am pus în ea. Oricum, dacă o înghite, înseamnă că cinci n-au fost suficiente, data viitoare pun mai multe!